CSJ. Decizia nr. 1568/2001. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1568

Dosar nr. 3296/2001

Şedinţa publică din 15 aprilie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 noiembrie 2002 la Curtea de Apel Ploieşti, U.A.R. a declarat recurs împotriva sentinţei 143 a Curţii de Apel Ploieşti susţinând că hotărârea atacată este nelegală.

S-a susţinut că instanţa a interpretat greşit legea, invocându-se şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborate cu art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Astfel s-a susţinut că faptul vechimii în profesie juridică mai mare de 10 ani nu are caracter suficient pentru primirea în profesia de avocat fără examen, că U.A.R. poate să verifice capacitatea şi pregătirea solicitantului, indiferent de vechimea în munca juridică şi că se poate determina sufocarea profesiei de avocat de numărul mare al celor ce se îndreaptă către ea.

Intimatul R.F. a depus o întâmpinare prin care a susţinut că primirea în profesia de avocat în condiţiile legii, fără examen este un drept conferit de lege celor ce se află în situaţia dată. Mai mult petentul a precizat cât priveşte volumul cunoştinţelor sale acumulate, în perioada de peste 10 ani vechime în munca juridică că a fost convocat la interviu pe 19 septembrie 2001 de Consiliul Baroului Prahova care nu a constatat deficienţe în cunoştinţele sale juridice.

Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiţie reţine că prin sentinţa nr. 143 din 8 octombrie 2002 Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea formulată de reclamantul R.F. împotriva pârâţilor U.A.R. şi Baroul de Avocaţi Prahova şi a anulat Decizia nr. 1281 din 14 decembrie 2001 emisă de Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România, precum şi Decizia nr. 8848 din 14 iunie 2002 emisă de Consiliul U.A.R.

A fost obligată U.A.R., prin consiliu să emită în favoarea reclamantului, Decizia de primire în avocatură cu scutire de examen.

Totodată s-a respins excepţia ne efectuării cercetării prealabile invocate de pârâţi ca nefondată.

S-a reţinut că potrivit art. 33 din statutul profesiei de avocat, Decizia Consiliului U.A.R. privind primirea în profesia de avocat se comunică petentului şi Baroului respectiv. Reexaminarea cererii privind primirea în profesie poate fi solicitată o singură dată.

Instanţa a precizat că faţă de aceste dispoziţii legale reclamantul nu era obligat a uza de calea extraordinară a reexaminării împotriva deciziei Consiliului U.A.R., deoarece textul nu cuprinde o normă imperativă ci una dispozitivă, acordând reclamantului numai o posibilitate de a o folosi iar nu o obligaţie.

Ca atare excepţia invocată de pârâtă a fost respinsă. Cât priveşte fondul cauzei în sensul corect instanţa de fond a constatat că actul administrativ atacat respectiv Decizia nr. 1281 din 14 decembrie 2002 emisă de Comisia Permanentă a U.A.R. precum şi Decizia nr. 8848 din 14 iunie 2002 emisă de Consiliul U.A.R. sunt acte abuzive emise prin încălcarea art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, dreptul de primire în profesia de avocat cu scutire de examen fiind acordat unor anumite categorii de profesionişti, printre care şi celui care anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit printre altele funcţia de consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.

Fiind deci un drept recunoscut de lege, respingerea cererii petentului pe baza unor criterii ce exced legea este de natură a-l vătăma pe petent astfel încât hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de U.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 143 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1568/2001. Contencios