ICCJ. Decizia nr. 262/2001. Contencios. Anulare ordin Ministerul Culturii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.262
Dosar nr.3552/2001
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată la Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi înregistrată la 15 martie 2003 reclamantul U.S.P. a solicitat anularea Ordinului nr. 189 din 23 februarie 2001 emis de Ministerul Culturii şi cultelor şi reintegrarea pe post cu plata drepturilor salariale cuvenite.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că măsura dispusă prin ordinul în cauză este nelegală şi netemeinică, considerând că eliberarea sa din funcţia avută este echivalentă cu o desfacere de contract de muncă din iniţiativa ministrului.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ verificând actele şi lucrările dosarului s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 107 din 4 iunie 2001, prin care a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că eliberarea reclamantului din funcţia de conducere nu a avut drept consecinţă desfacerea contractului individual de muncă acesta desfăşurând şi în prezent activitate în cadrul actualei instituţii, iar la trecerea pe funcţia publică acesta fiind încadrat pe funcţia de consilier gr. 1 A şi-a păstrat şi gradul avut anterior.
Instanţa a mai reţinut că reorganizarea instituţiei a fost reală şi nici o prevedere legală nu stabileşte că vechiul conducător al vechii instituţii să fie menţinut pe post la unitatea nou înfiinţată că reclamantul a beneficiat şi de protecţia acordată salariaţilor fostelor inspectorate pentru cultură şi oficii pentru patrimoniul cultural unde a deţinut funcţia de consilier teritorial şef, acesta continuându-şi activitatea în cadrul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional al judeţului Vrancea, unde şi-a păstrat gradul profesional avut.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate a declarat recurs reclamantul criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât, susţinerecurentul, hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, în esenţă, recurentul a susţinut că reorganizarea nu a fost efectivă, deoarece nu s-a făcut, „prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcţionarul public” aşa cum prevăd dispoziţiile art. 92 lit. d) din HG 189/1999;
A mai arătat că, instanţa trebuia să constate vătămarea la care a fost supus privind transferul pe post la noua instituţie, până la reatestare iar concluzia din motivarea sentinţei, precum că: „nici o prevedere nu stabileşte că vechiul conducător al vechii instituţii să fie reţinut pe post la unitatea nou înfiinţată nu poate fi admisă având în vedere reglementările privind apărarea dreptului de angjat.
Textul de lege pe care instanţa s-a sprijinit (art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999) a fost greşit interpretat de instanţa de fond.
A mai susţinut, că pentru completa edificare a instanţei era utilă prezentarea noului ştat de funcţii sau a noilor fişe ale posturilor instituţiei şi a unui act prin care să se argumenteze „structura organizatorică ca total diferită” cât şi administrarea probei cu înscrisuri reprezentând avizul instituţiei prefectului atât la eliberarea din funcţie cât şi la noua numire în funcţie în conformitatecu dispoziţia de la art. 110 lit. c) din Legea nr. 69/1991 în vigoare la data emiterii ordinului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Instanţa de fond, în mod corect, a constatat că a avut loc o reală reorganizare odată cu reorganizarea fostului Minister al Culturii şi a Secretariatului de Stat pentru Culte prin crearea unei singure autorităţi- Ministerul Culturii şi Cultelor, în baza art. 12 din OUG nr. 2/2001.
În mod cert cele două instituţii „reorganizate” şi-au încetat astfel existenţa, în locul lor fiind înfiinţată o nouă entitate cu atribuţii pentru ambele instituţii, respectiv Ministerul Culturii şi Cultelor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
Totodată reorganizarea era necesară dată fiind natura diferită a atribuţiilor ce reveneau autorităţii ierarhic superioare de resort nou înfiinţate (art. 14 alin.1 HG 28/2001)
Corect instanţa de fond a reţinut că odată cu reorganizarea inspectoratelor pentru cultură în inspectorate pentru cultură şi culte, sfera atribuţiilor principale ce revin inspectoratelor pentru cultură şi culte s-a extins, apărând noi atribuţii atât pe plan cultural cât şi în domeniul cultelor potrivit lit. j) alin. (2)şi (1) ale art. 15 din HG 28/2001 cu efecte în ceea ce priveşte personalul încadrat pe funcţii publice de execuţie şi de conducere din cadrul lor.
În aceste condiţii, afirmaţia reclamantului recurent potrivit căreia s-ar fi schimbat numai titulatura instituţiei nu poate fi primită.
De asemeni este logic ca o persoană care a condus o instituţie ce viza exclusiv domeniul cultural să nu fie automat compatibilă cu conducerea unei instituţii ce urma să activeze şi în alte domenii, respectiv domeniul cultelor în urma adoptării HG nr. 286/2001, privind patrimoniul cultural.
Totodată nu există nici o dispoziţie legală expresă cu privire la obligativitatea preluării funcţiei de conducere, din noua instituţie, creată de către fostul conducător al instituţiei pentru cultură iar în ceea ce priveşte încadrarea pe vechea funcţie de consilier teritorial şef este imposibilă deoarece această funcţie nu mai există precum nu mai exista nici inspectoratul în sine.
În consecinţă, dat fiind faptul că atât instituţia, cât şi funcţia ocupată de recurent nu mai există, reangajarea acestuia pe postul ocupat anteriornu mai este posibilă
În mod temeinic şi legal instanţa de fond a mai reţinut că eliberarea reclamantului din funcţia de conducere nu a avut drept consecinţă desfacerea contractului individual de muncă, atâta timp cât şi în prezent reclamantul angajat în baza contractului individual de muncă în funcţia de consilier gradul I A şi-a păstrat astfel încadrarea şi gradul profesional deţinut anterior la trecerea pe funcţia publică de executare, astfel încât susţinerea recurentelor şi sub acest aspect, nu poate fi primită.
Faţă de cele de mai sus, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.S.P.împotriva sentinţei civile nr. 107 din 4 iunie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 30/2001. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 450/2001. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
