ICCJ. Decizia nr. 728/2001. Contencios.. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.728
Dosar nr.1190/2001
Şedinţa publică din 20 februarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 23 iulie 1997, reclamanta S.C."B.M.I.E." SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea deciziilor nr. 20957/1997 şi 51735/1997 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, a se constata că beneficiază de scutire de plata impozitului pe profit şi a se reţine refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona contestaţia societăţii.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au reţinut în mod nelegal că ar datora impozit pe profit, întrucât scutirea de plată ar opera numai pentru o perioadă de 2 ani, deşi societatea are ca obiect de activitate producţia de pâine şi de produse de panificaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 925 din 6 octombrie 1997, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat actele administrative contestate, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona contestaţia, precum şi dreptul reclamantei recunoscut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că întrucât reclamanta are ca obiect de activitate producţia de pâine şi de produse de panificaţie, i s-a refuzat în mod nelegal recunoaşterea dreptului la scutirea de plata impozitului pe profit prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 35/1991, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.57/1993, pentru societăţile comerciale înfiinţate până la data de 1 decembrie 1994.
Instanţa a mai constatat că deciziile atacate sunt nelegale întrucât au reţinut ca fiind lipsită de obiect contestaţia reclamantei, deşi procesele-verbale de verificare au concluzionat că societatea datorează impozit pe profit şi că nu beneficiază de scutirea de plată pentru 5 ani.
De asemenea, instanţa a reţinut că pârâtul, deşi legal sesizat a refuzat să se pronunţe asupra contestaţiei formulate de reclamantă, dispunând în mod nejustificat trimiterea sesizării spre examinare la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti.
Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publiceprin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a fost respins ca fiind formulat de o persoană fărăcalitate procesuală prin Decizia nr. 1046 din 23 martie 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Prin Decizia nr. 3415 din 31 octombrie 2001 a aceleiaşi instanţe a fost admisă contestaţia în anulare formulată de Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, desfiinţată Decizia nr. 1046/2000 şi fixat termen pentru rejudecarea recursului.
Prin recursul formulat, pârâtul a criticat sentinţa sub aspectul reţinerii nejustificate a refuzului de soluţionare a contestaţiei, din moment ce reclamanta nu a adresat nici o cerere de revizuire a procesului verbal de control prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată la bugetul statului a impozitului pe profit.
De altfel, în lipsa unei decizii a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa nu putea proceda la soluţionarea pe fond a litigiului, ci doar obliga pârâtul la soluţionarea contestaţiei.
Pârâtul a criticat şi pe fond soluţia instanţei, învederând că activitatea desfăşurată de reclamantă nu are caracter industrial pentru a putea beneficia de dispoziţiile art.14 lit. a) din Legea nr. 35/1991.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Din actele dosarului rezultă că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a făcut cunoscut reclamantei, urmare a cererii de rambursare TVA nr.15942 din 25 februarie 1997 şi a procesului verbal de verificare nr. 51735din 9 aprilie 1997, că societatea nu se încadrează în prevederile art.14 lit. a) din Legea nr. 35/1991 şi că datorează impozit pe profit de 85.967.105 lei şimajorări de întârziere aferente, de 35.063.958 lei pentru perioada mai 1995 – decembrie 1996 – Decizia nr. 51735 din 26 mai 1997.
Ulterior, aceeaşi instituţie prin Decizia nr. 20957 din 1 iulie 1997 a respins plângereasocietăţii împotriva adresei nr. 51735/1997, indicând dreptul acesteia de a formula contestaţie la Ministerul Finanţelor Publice în termen de 15 zile de la comunicare.
Reclamanta s-a adresat la14 iulie 1997 Ministerului Finanţelor Publice, contestaţia fiindînregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti sub nr. 23357 din 14 iulie 1997, la care, astfel cum a reţinut în mod corect instanţa de fond pârâtul nu a răspuns.
Actul depus în recurs de pârât prin care se comunică reclamantei că sesizarea ei a fost trimisă spre soluţionare Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti se referă la o altă adresă a societăţii, nr. 104 din 29 iulie 1997 prin care aceasta solicităprecizări asupra perioadei de scutire de plata impozitului pe profit şi care nu reprezintă contestaţia împotriva deciziilor organului financiar din capitală.
În consecinţă, în mod corect s-a reţinut refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona contestaţia, în raport de care instanţa s-a considerat legal investită cu fondul litigiului.
Asupra acestui aspect, din actele dosarului rezultă că reclamanta are ca obiect de activitate producţia de pâine şi produse de panificaţie. Societatea asigură desfăşurarea unui flux tehnologic de transformare a materiilor prime în produse finite prin procese fizico-chimice-mecanice, beneficiază de spaţii de fabricaţie şi de dotările tehnice necesare faţă de specificul producţiei, având şi personal calificat.
În aceste împrejurări, s-a reţinut în mod întemeiat că reclamanta desfăşoară o activitate de producţie şi este îndreptăţită să beneficieze de scutirea de plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani de la data înfiinţării, conform art.14 lit. a) din Legea nr. 35/1991.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 925 din 6 octombrie 1997 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 558/2001. Contencios.. Contestaţie în anulare | CSJ. Decizia nr. 342/2001. Contencios → |
|---|
