CSJ. Decizia nr. 819/2001. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.819
Dosar nr.2848/2001
Şedinţa publică din 28 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de CCBPABîmpotriva hotărârii nr.135 din 22 iunie 2001 a Consiliului de Administraţie a Băncii Naţionale a României.
La apelul nominal s-au prezentat intimata Banca Naţională a României reprezentată de consilierul juridic R.M., lipsind recurentaşi intimata CCCPB.
Procedura completă.
Curtea a pus în discuţie excepţia de neconstituţionalitate a unor articole din OUG nr.97/2000 invocată de CCBPAB.
Consilierul juridic R.M. a solicitat respingerea excepţiei invocate deoarece Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra OUG nr.97/2000 prin Decizia nr.280 din 29 octombrie 2002, în sensul că a respins excepţia de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Băncii Naţionale a României a învederat instanţei că renunţă, la invocarea excepţiei privind nulitatea recursului, şi a pus concluzii pe fond solicitând respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
CCBPAB - OC a formulat recurs împotriva hotărârii nr.135 din 22.06.2001 a Consiliului de administraţie a Băncii Naţionale a României, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei împotriva hotărârii Băncii Naţionale a României nr.20 din 11.05.2001, prin care s-a respins cererea privind avizarea prealabilă a cooperativei în conformitatecu dispoziţiile art.246-252 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.97/2000.
Prin cererea depusă se solicită reanalizarea documentelor care au fost depuse prin intermediul CCCP şi se arată că ea s-a constituit în urma divizării CCBPAB, proces care s-a finalizat în perioada depuneriidocumentelor.
Recursul este nefondat.
CCBPAB - OC s-a înfiinţat prin divizarea CCBPAB şi face parte din categoria cooperativelor de credit – bănci populare, neasociate sau care nu au solicitat asociere, fiind înregistrată la registrul comerţului ca persoană juridică din 22.02.2001.
Cererea formulată de aceasta, privind acordarea avizului prealabil de reorganizare în cadrul reţelei cooperatiste de credit „Creditul Popular", a fost respinsă în temeiul art.254 lit.a şi e raportat la art.250 teza 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.97/2000, prin hotărârea nr.20/ 11.05.2001 a Băncii Naţionale a României.
La baza acestei soluţii a stat lipsa documentelor pe baza cărora să se poată determina dacă unitatea nu se află în situaţia de a nu-şi fi onorat integral obligaţiile scadente.
În contestaţia formulată, cooperativa fără a critica măsuriledispuse de Banca Naţională a României, arată că neajunsurile se datorează procesului de constituire al cooperativei care s-a finalizat în perioada depunerii documentaţiei prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.97/2000, şi că, unitatea nu înregistrează datorii scadente neonorate la sfârşitul lunii martie, respectiv aprilie 2001.
Din nota de constatare încheiată la 5.06.2001 de Direcţia de supraveghere din Banca Naţională a României, rezultă însă, că unitatea a înregistrat în perioada 31.03. – 31.05.2001, obligaţii scadente neonorate în sumă de 7.554.729 lei, reprezentând impozit pe dobândă de 1%. În plus, la sediul Băncii Naţionale a României s-au primit şi reclamaţii împotriva unităţii, a doamnei C.S., care sesizează că depozitele scadente la 24.01.2001 şi la 26.04.2001 i-au fost transformate, fără acordul său prealabil, împreună cu dobânzile aferente, în părţi sociale, iar domnul P.I. a sesizat faptul că depozitul său cu scadenţă la 31.01.2001 a fost transformat de asemenea fără acordul său în părţi sociale şi că a primit dobânzi doar până la 31.10.2001, situaţie confirmată în urma verificărilor efectuate şi care contravin prevederilor art.17 şi 21 din statutul CCBPAB.
Cum înregistrarea de obligaţii scadente neonorate de către cooperativă pe parcursul perioadei de autorizare contravine dispoziţiilor art.250 alin.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.97/2000, modificată, în mod legal s-a respins contestaţia şi cererea pentru acordarea avizului prealabil de reorganizare în cadrul reţelei cooperatiste de credit „Creditul Popular".
În consecinţă, recursul se priveşte nefondat şi în baza art.312Cod procedură civilă, urmează a fi respins, critica privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.97/2000 fiind respinsă prin Decizia nr.133/2002 a Curţii Constituţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de CCBPAB împotriva hotărârii nr.135 din 22 iunie 2001 a Consiliului de Administraţie a Băncii Naţionale a României.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 755/2001. Contencios | CSJ. Decizia nr. 899/2001. Contencios → |
---|