CSJ. Decizia nr. 873/2001. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.873
Dosar nr.487/2001
Şedinţa publică din 4 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de C.T.D. împotriva deciziei nr.559 din 8 decembrie 2000 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul C.T.D. reprezentat de avocatul M.F., precum şi intimatul Ministerul Afacerilor Externe reprezentat de consilierul juridic A.M.E., lipsind intimaţii C.D., R.C. şi Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
Avocatul F.M. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea în tot a deciziei atacate şiîn fond, menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr.10 din 14 februarie 2000 a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi a României, depunând în susţinerea motivelor de recurs, note scrise.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin actul nr.771/107/D/ 1999 din 25 iunie 1999, procurorul financiar a sesizat Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, pentru a hotărî obligarea pârâţilor C.T.D., C.D. şi R.C. la plata sumei de 31.462 franci francezi reprezentând despăgubiri civile şi foloase nerealizate sub forma dobânzii practicate de B.N.R.
În motivarea sesizării se arată că, în urma verificării documentelor de cheltuieli pentru un număr de 48 deplasări efectuate de personalul misiunii diplomatice a României la Paris, s-a constatat o depăşire a plafoanelor legale de cazare, cu suma de 31.462 F.Fr.
Prin sentinţa nr.10 din 14 februarie 2000 Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi a respins actul de sesizare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs jurisdicţional procurorul financiar, care prin Decizia nr.559 din 8 decembrie 2000 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională a fost admis, modificată sentinţa atacată şi în fond a admis actul de sesizare cu consecinţa obligării în solidar a pârâţilor C.T.D., C.D. şi R.C. la plata echivalentului în lei a sumei de 31.462 F.Fr. şi la dobânda de 50% practicată de B.N.R.
C.T.D. a declarat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, criticile aduse soluţiei Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, vizează faptul că aceasta a ignorat în totalitate dispoziţiile legale în materie, respectiv HG nr.1069/1995 şi HG nr.59/1993 care prevăd că ordonatorii principali de credite bugetare au competenţa de aprobare a cheltuielilor de cazare pentru demnitari în limita tarifelor efectiv plătite de aceştia în unele situaţii speciale.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Ministerul Afacerilor Externe, în calitatede unitate trimităţoare a personalului în misiuni permanente în străinătate, în sensul HG nr.837/1995, acordă pentru deplasările efectuate în interesul serviciului în altă ţară străină, cheltuieli decazare în aceleaşi condiţii, stabilite pentru personalul român care se deplasează temporar în ţările respective.
Faţă de perioada supusă controlului (1 iulie 1994 – 31 decembrie 1996) actele normative aplicabile sunt HG nr.647/1993 care şi-a produs efectele juridice până la apariţia HG nr.518/1995 în vigoare şi în prezent.
Prevederile art.9(5) din HG nr.648/1993 şi art.9(4) din HG nr.518/1995 stabilesc că „eventualele plăţi pentru cazare, care depăşesc plafoanele stabilite în condiţiile prezentei hotărâri, se aprobă în cazuri temeinic justificate de către conducerile unităţilor trimiţătoare, pe baza documentelor de plată".
Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de unitate trimiţătoare, cu ocazia verificării operaţiunilor din jurnalul de casă şi bancă trimise de Misiunea diplomatică din Paris, a acceptat ca legale cheltuielile de cazare decontate, în sensul dispoziţiilor art.9(4) şi 9(5) din actele normative menţionate, aprobând depăşirea plafonului stabilit.
Cum condiţia legală, prevăzută de hotărârea de guvern a fost satisfăcută prin existenţa aprobării decontării sumei cheltuite cu cazarea şi cum din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că acestea s-au încadrat în alocaţiile bugetare anuale aprobate de M.A.E., reţinerea răspunderii delictuale a recurentului –pârât nu-şi are temei.
Mai mult, prin HG nr.1069/1995 cu trimitere la HG nr.59/1993, ordonatorii principali de credite bugetare au fost autorizaţi să aprobe suportarea cheltuielilor de cazare pentru demnitari în limita tarifelor efectiv plătite de aceştia în unele situaţii speciale.
Având în vedere cele ce preced, recursul se vădeşte fondat şi urmează a fi admis, casată Decizia atacată şi în fond respins recursul jurisdicţional, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C.T.D. împotriva deciziei nr.559 din 8 decembrie 2000 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată şi în fond respinge recursul jurisdicţional.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 974/2001. Contencios | CSJ. Decizia nr. 858/2001. Contencios → |
|---|
