Minori aflaţi sub tutelă. Dreptul acestora la alocaţie suplimentară în baza dispoziţiilor Legii nr. 119/1997. Condiţionarea acestei alocaţii de comunitatea de locuinţă cu tutorele
| Comentarii |
|
Potrivit prevederilor Legii nr. 119/1997au dreptul la alocaţie suplimentară familiile care au în întreţinere doi sau mai mulţi copii. Din art. 2 al aceleiaşi legi se desprinde însă şi condiţia ca minorii să locuiască împreună cu părinţii sau cu persoanele care îi au în încredinţare.
Or, întrucât în speţă, unul dintre minori, numita A.M., chiar dacă nu a împlinit vârsta de 16 ani, până la care se acordă alocaţia suplimentară, nu mai locuieşte cu reclamantul, mutându-se la concubinul său, ea nu mai întruneşte condiţiile legale şi, prin urmare, acţiunea în contencios administrativ împotriva D.M.P.S. Argeş care a sistat plata alocaţiei suplimentare trebuie respinsă.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 4097din 10 decembrie 2001)
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi iniţial înregistrată la Judecătoria Piteşti, ulterior declinată la Curtea de Apel Piteşti, reclamantul F. Gh. a chemat în judecată pe pârâta D.M.P.S. Argeş, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea sistării plăţii suplimentului de alocaţie pentru minorii încredinţaţi sub tutela sa, respectiv C. A. şi C. Gh.-L.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că începând cu luna noiembrie 1999, pârâta i-a sistat plata alocaţiei suplimentare pentru cei doi minori, măsură ce încalcă dispoziţiile legale ce prevăd acest drept.
Prin sentinţa civilă nr. 145/2000 Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că minora A.-M. a intrat în relaţii de concubinaj, locuind din anul 1998 la concubinul său, ceea ce face să nu mai fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b şi art. 4 din Legea nr. 119/
1997, minora nemaifiind în întreţinerea familiei.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F. Gh.
în motivarea recurentului, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit acţiunea a fost respinsă, deoarece minora A.-M. împlineşte 16 ani la 21.09.2000 şi că până la această dată trebuie să primească alocaţie suplimentară în cuantum de
600.000 lei.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304-3041 C. pr. civ., Curtea urmează să-l respingă ca nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 119/1997 au dreptul la alocaţie suplimentară familiile care au în întreţinere doi sau mai mulţi copii.
Art. 2 din aceeaşi lege, defineşte familia ca fiind:
a) soţ, soţia şi copiii lor dacă au domiciliu comun;
b) persoana singură necăsătorită, văduvă, divorţată şi copiii acesteia cu care domiciliază şi care se află în întreţinerea sa.
Rezultă din dispoziţiile legale mai sus invocate că o condiţie esenţială pentru acordarea alocaţiei suplimentare este aceea ca minorii să locuiască împreună cu părinţii sau cu persoanele care îi au în încredinţare, pe lângă cealaltă condiţie care vizează numărul de copii, respectiv doi sau mai mulţi.
în cazul de faţă însă aceste condiţii nu mai sunt îndeplinite, întrucât, aşa cum rezultă din ancheta socială efectuată, unul dintre cei doi minori, respectiv
A.M., nu mai locuieşte cu reclamantul, unde de altfel se află şi mama sa, fiica reclamantului, intrând în relaţii de concubinaj şi mutându-se la concubinul său.
în aceste condiţii, nu mai poate fi vorba de o familie, în sensul art. 2 din Legea nr. 119/1997, care are în întreţinere doi sau mai mulţi copii.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de judecată a procedat la sistarea plăţii alocaţiei suplimentare, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile.
| ← ACTE ALE COMISIEI NAŢIONALE A VALORILOR MOBILIARE (C.N.V.M.).... | Cerere adresată instanţei de contencios administrativ de... → |
|---|
