Asigurări sociale de sănătate. Contribuţii pentru fondul asigurărilor. Cazul autorilor de creaţie intelectuală. Legalitatea normelor aprobate prin Ordinul nr. 74/2000 al Preşedintelui CNAS în raport cu dispoziţiile Legii nr. 145/1997.
| Comentarii |
|
Autorii de creaţie intelectuală datorează contribuţii, calculate la veniturile încasate din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate numai în cazul în care nu au alte venituri pe seama cărora să poată fi aplicată contribuţia.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 289 din 29 ianuarie 2002)
- Extras -
Reclamantul P. C. L. a chemat în judecată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând anularea ca nelegală a prevederilor cuprinse în capitolul B, intitulat „Contribuţia Asiguraţilor" de la pct. 1 lit. b alin. 2 şi de la pct. 7 lit. b alin. 2 din Normele aprobate de preşedintele Casei prin Ordinul nr. 74/2000, privind modul de încasare a contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.
Au formulat cereri de intervenţie, în interes propriu şi în interesul reclamantului, Uniunea Juriştilor din România precum şi O. D. şi alte şapte persoane fizice.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1662 din 30 noiembrie 2000, a respins acţiunea şi cererile de intervenţie. Instanţa a reţinut că reclamantul şi intervenienţii, persoane fizice, nu se încadrează în categoria persoanelor expres exceptate de la plata cotei de 7% pentru asigurările sociale de sănătate, iar veniturile obţinute din drepturile de proprietate intelectuală nu intră în categoria veniturilor ce nu se impozitează. în consecinţă, actele administrative atacate, date în aplicarea şi executarea Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate nu adaugă la lege, fiind deci legale.
Sentinţa a fost recurată de către reclamant şi intervenienta Uniunea Juriştilor din România.
Recursurile sunt fondate.
în conformitate cu dispoziţiile art. 138 alin. 1 din Constituţie, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
în temeiul acestor dispoziţii de principiu, în materie de aşezare a impozitelor şi taxelor, de instituire a unor regimuri fiscale distincte pentru anumite categorii de bunuri sau plătitori, textele sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv, sau restrictiv, prin adăugare la lege.
Rigoarea politicii legislative fiscale întemeiată pe concordanţă din obligaţie şi lege, configurează sistemul fundamental de garanţii în condiţiile statului de drept.
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 145/1997 a asigurărilor de sănătate, rezultă existenţa a cinci categorii de venituri: din salarii, din convenţii civiie, venituri ale liber profesioniştilor, venitul agricol, veniturile din pensii sau alte forme de protecţie socială.
Prin Ordinul nr. 74/2000 al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru aprobarea Normelor privind modul de încasare a contribuţiei la
asigurările sociale de sănătate, se stabileşte că sunt considerate venituri impozabile ale liber profesioniştilor, veniturile realizate din activităţi independente, respectiv veniturile din profesii liberale şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală (capitol B pct. 1 lit. b alin. 2). Subsecvent acestui text, care califică natura juridică a acestor subiecţi fiscali, prin pct. 7 lit. b alin. 2 - din acelaşi capitol - se reglementează modul de calculare, reţinere şi virare a impozitului datorat.
Confruntând textul legii cu ordinul emis de autoritatea administrativă, se constată o îndepărtare a normei metodologice de la norma de drept substanţial. Astfel, în categoria liber profesioniştilor sunt incluse şi veniturile realizate din drepturi de proprietate intelectuală.
Această concluzie se întemeiază pe ideea de principiu potrivit căreia, în afara persoanelor expres exceptate, raporturile de mutualitate socială fac necesară participarea tuturor partenerilor sociali la constituirea fondului de ajutor şi protecţie, fiind imoral şi antisocial ca un subiect fiscal neprotejat prin lege să nu se supună unei asemenea obligaţii.
în consecinţă, în măsura în care titularul dreptului de proprietate intelectuală nu are alte venituri urmează a se recurge la soluţia subsidiarităţii, preluându-se cota de contribuţii din singura sursă de venit, în acest fel fiind asigurată, pe de o parte, exigenţa taxelor de drept pozitiv, pe de altă parte respectarea finalităţii morale care impune partenerilor sociali, cu excepţiile strict prevăzute de lege, participarea la constituirea fondului comun de asigurări de sănătate.
Este de menţionat că o soluţionare pe coordonate similare poate fi întâlnită şi în alte ipoteze ţinând tot de regimul fiscalităţii. Astfel, în cazul veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, contribuţia de asigurări sociale se calculează raportat la veniturile respective doar în cazul în care plătitorul nu mai beneficiază de alte surse de venit.
Recursurile fiind fondate, s-au admis, s-a casat sentinţa atacată şi, în fond, s-a admis acţiunea şi cererile de intervenţie astfel:
- din textul pct. 1 lit. b alin. 2 al Capitolului B al Normelor s-au eliminat cuvintele /.../“ şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală"/... /;
-din acelaşi capitol B, s-a anulat integral textul de la pct. 7 lit. b alin. 2.
| ← Autoritate publică administrativă. Determinarea în raport cu... | Act administrativ atacabil conform Legii contenciosului... → |
|---|
