CSJ. Decizia nr. 1042/2002. Contencios. Anulare partiala a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1042
Dosar nr.1777/2002
Şedinţa publică din 14 martie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Consiliul Judeţean Iaşi şi Societatea Comercială „I." SA Iaşi împotriva sentinţei civile nr.160/CA din 29 octombrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.
La apelul nominal s-au prezentat intimata-reclamantăS.E.D. reprezentată de avocatul L.V., lipsind recurenţii Consiliul Judeţean Iaşi şi SC „I." SA Iaşi, intimata-pârâtă Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr.18/1991 şi intimatul-intervenient S.C.
Procedura completă.
S-a referit că pentru termenul de la 18 octombrie 2002 recurentul Consiliul Judeţean Iaşi a solicitat să se ia act de renunţare la judecata recursului (fila 30).
Avocatul L.V. a pus concluzii de respingere a recursului declarat de SC „I." SA Iaşi şi să se ia act de cererea de renunţare la judecată formulată de Consiliul Judeţean Iaşi cu obligarea recurentei SC „I." SA Iaşi la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.E.D. în contradictoriu cu Societatea comercială „I". SA, a solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria IS nr.0001 din 1 iunie 1993, pentru 5298 m.p. care este proprietatea sa, conform titlului de proprietatenr.181952 din 23 noiembrie 1992, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în calitate de moştenitoare a tatălui său, pentru suprafaţa de 5298 m.p., situat în Iaşi, b-dul Socola nr.44, conform titlului de proprietate nr.181952 din 23 noiembrie 1992, pe care l-a transmis sub nr.13975 din 9 decembrie 1992.
În toamna anului 1996, a constatat că pe acest teren se edificase o construcţie, ce aparţinea pârâtei.
A introdus acţiune în revendicare la Judecătoria Iaşi, ce a format obiectul dosarului nr.1996, iar cu ocazia procesului a aflat că pârâta avea un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis nelegal pentru suprafaţa în discuţie, certificatul fiind emis la o dată ulterioară emiterii titlului său de proprietate.
Societatea „I." SA Iaşi, a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat anularea titlului de proprietate nr.181952/ 23.11.1992 eliberat reclamantei, radierea din registru a transcripţiunii şi inscripţiunii titlului, grăniţuirea proprietăţilor părţilor.
S-a solicitat introducerea în cauză a Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr.18/1991, de pe lângă Prefectura Iaşi.
La termenul din 6.10.1997, reclamanta din acţiunea principală, a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Consiliului judeţean Iaşi – Judecătoria Iaşi, care prin sentinţa nr.18084/ 23.11.1998, pronunţată în dosarul nr.6951/1997, a admis excepţia de tardivitate a cererii invocată de Consiliul judeţean Iaşi şi a respins acţiunea formulată de S.E.D. în contradictoriu cu societatea comercială„I". SA şi Consiliul judeţean Iaşi.
A disjuns şi suspendat judecarea cererii reconvenţionale formulate de S.C. „I." SA Iaşi în contradictoriu cu S.E.D. şi Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991, până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.
Tribunalul Iaşi, prin Decizia nr.3553 din 30 noiembrie 1999, a admis apelul promovat de reclamanta Simionescu Esmeralda împotriva sentinţei nr.18084/ 23.11.1998 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă pe care a desfiinţat-o. A admis şi cererea de intervenţie în interes alăturat reclamantei apelante formulată de intervenientul S.C. şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, constatând formulată în termen acţiunea reclamantei.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa nr.4262/ 14.03.2001, pronunţată în dosarul nr.688/2000, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ.
A disjuns şi suspendat cererea reconvenţională a pârâtului.
Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa nr.160/CA din 29 octombrie 2001, a respins excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune invocată de Consiliul judeţean Iaşi. A admis acţiunea formulată de S.E.D. în contradictoriu cu societatea comercială „I". SA Iaşi şi Consiliul judeţean Iaşi – Comisia pentru aplicarea Legii nr.18/1991.
A dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria IS nr.0001 din 1 iunie 1993 (emis pe numele pârâtei „I". SA Iaşi), pentru suprafaţa de 5298 m.p. conform expertizei Răileanu Dumitru.
A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta SC „I." SA Iaşi.
A respins cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenientul S.C..
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut din probele administrate în cauză că, reclamanta a respectat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.29/1990, faţă de data când a luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Pe fondul cauzei, reclamanta a făcut dovada că este unicul proprietar al suprafeţei de 5298 m.p., teren situat în Iaşi, bulevardul Socola nr.44, astfel că în mod nelegal, această suprafaţă a fost inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Consiliul judeţean Iaşi pentru societatea comercială „I". SA Iaşi.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, Consiliul judeţean Iaşi şi Societatea comercială „I". SA au declarat recurs şi au solicitat admiterea, casarea şi în fond respingerea acţiunii.
Prin cerere ulterioară cu nr.7585 din 10.09.2002 (fila 30), Consiliul judeţean Iaşi a precizat că renunţă la judecarea recursului, împrejurare de care se va lua act în conformitate cu art.246 Cod procedură civilă.
Societatea comercială „I". SA Iaşi, în recursul declarat, susţine că este greşită soluţia, întrucât societatea a avut în administrare terenul înainte de anul 1989, teren ce a fost cumpărat de acţionari în urma privatizării de la Fondul proprietăţii de stat şi F.P.P. II Moldova, astfel că, nu se justifică anularea certificatului său de atestare a proprietăţii pentru suprafaţa în discuţie.
Recursul societăţii „I". SA Iaşi este nefondat.
Cu titlul de proprietate nr.181952 din 23 noiembrie 1992, transcris în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare sub nr.13975/ 9 decembrie 1992 şi cu documentaţia care a stat la baza emiterii acestui titlu, S.E.D. face dovada că este unicul proprietar al suprafeţei de 5298 m.p.
Această suprafaţă se regăseşte în suprafaţa totală din certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria IS nr.0001 din 1 iunie 1993, emis de pârâtul Consiliul judeţean Iaşi pentru Societatea comercială „I". SA Iaşi.
În aceste condiţii, reţinând lezarea dreptului de proprietate al reclamantei, în mod justificat instanţa a admis acţiunea şi a dispus anularea parţială a certificatului de atestare pentru suprafaţa de 5298 m.p.
Soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul declarat de societate se priveşte nefondat şi în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, recurenta „I". SA urmează a fi obligată la plata sumei de 5 milioane lei, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.E.D., reprezentând onorariu avocat, dovedit cu actele existente la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat de Consiliul Judeţean Iaşi împotriva sentinţei civile nr.160/CA din 29 octombrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi conform art.246 Cod procedură civilă.
Respinge recursul declarat de SC „I". SA Iaşi, ca nefondat.
Obligă recurenta SC „I". SA Iaşi la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata S.E.D.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1038/2002. Contencios. Neconstitutionalitatea... | CSJ. Decizia nr. 1046/2002. Contencios. Recurs anulare act... → |
---|