CSJ. Decizia nr. 1092/2002. Contencios. Recurs anulare ordonante si decizii C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1092
Dosar nr. 823/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1353/2001, reclamanta S.C. A.T. 94 SRL, în contradictoriu cu C.N.V.M. pentru anularea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 161 din 8 iunie 2001 şi validată prin Decizia nr. 1217 din 13 iulie 2001; anularea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 261 din 1 august 2000; suspendarea efectelor ordonanţelor atacate până la soluţionarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că ordonanţele atacate cât şi Decizia sunt nelegale pentru motive ce ţin atât de procedura adoptării lor cât şi de conţinut.
Se susţine că au fost încălcate prevederile art. 8, art. 10, art. 24 şi art. 25 pct. 8 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997, ambele ordonanţe fiind nule întrucât nu s-au respectat la emiterea lor dispoziţiile citate.
Pe fond s-a arătat că pentru a tranzacţiona pachetul de 56,2% acţiuni, unitatea S.I.V.M T. S.A. a ales varianta plasamentului secundar privat, conform art. 1 pct. 2 alin. (11) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/1997. După derularea întregii proceduri, pachetul de acţiuni a fost achiziţionat de doi investitori avizaţi de C.N.V.M. ca investitori sofisticaţi: reclamanta şi S.T.
După plata integrală a preţului tranzacţiei, C.N.V.M., prin ordonanţele atacate lipseşte de efecte tranzacţiile aferente plasamentului privat secundar, avizat de C.N.V.M. cu nr. 110 din 21 septembrie 1999. Prin Decizia nr. 1217 din 13 iulie 2001, C.N.V.M. a respins contestaţia formulată de S.C. A.T. 94 SRL împotriva ordonanţei C.N.V.M. nr. 161 din 8 iunie 2001, infirmându-se practic propriile considerente din „nota" transmisă la 16 octombrie 2000, când a recunoscut valabilitatea tranzacţiilor.
Decizia nu analizează decât argumentele cuprinse în „actul de revocare" formulat de investitorul S.T.
La 4 septembrie 2001 s-a formulat de către S.C. S. Bucureşti SRL o cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtei C.N.V.M.
Prin încheierea din 23 octombrie 2001, instanţa a respins cererea de intervenţie principală cât şi cea accesorie, reţinând că nu au îndeplinit condiţiile cerute de art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (1) şi art. 112 C. proc. civ., respectiv art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1609 din 27 noiembrie 2001, s-a respins excepţia de tardivitate privind cererea de anulare a Ordonanţei C.N.V.M. nr. 261 din 1 august 2000 şi conexarea privind dosarele nr. 2767/2001 şi 2971/2001 ale Curţii de Apel Bacău, cereri formulate de pârâta C.N.V.M.
S-au admis acţiunile conexe formulate de S.C. A.T. 94SRL în contradictoriu cu C.N.V.M.
S-a anulat ordonanţa C.N.V.M. nr. 161 din 8 iunie 2001 şi ordonanţa C.N.V.M. nr. 261 din 1 august 2000 şi Deciziile C.N.V.M. nr. 1217 respectiv 1216 din 13 iulie 2001.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 48.900.000 lei, cheltuieli de judecată către S.C. A.T. 94 SRL.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
Prin avizele nr. 111, 112 şi 113 din 21 septembrie 1999, C.N.V.M. i-a calificat ca investitori sofisticaţi pe S.C. A.T. 94 SRL, S.T. şi I.C.G., în măsură să participe la tranzacţiile aferente plasamentului privat secundar din11 noiembrie 999, prin care S.C. U. S.A a scos la vânzare un număr de 94.138 acţiuni.
La aproximativ 2 ani de la momentul în care tranzacţia intrase deja în circuitul comercial, pârâta C.N.V.M. la solicitarea unui alt acţionar a dispus anularea avizelor menţionate, invocând propria culpă, a mai dispus şi lipsirea de efecte a tranzacţiei aferente plasamentului privat secundar avizată cu nr. 110 din 21 septembrie 1999 urmând a se produce repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Pentru a tranzacţiona pachetul de 56,2% acţiuni, unitatea SIVM T. S.A., a ales varianta plasamentului secundar privat conform art. 1 pct. 2 alin. (11) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/1997.
În speţă avizele date de C.N.V.M. au reprezentat o condiţie de încheiere valabilă a unui contract comercial, irevocabil ce se poate desfiinţa în condiţii speciale numai de instanţa de judecată.
Legiuitorul a conferit C.N.V.M. puterea de a anula autorizarea unei tranzacţii doar în ipoteza unei oferte publice de valori mobiliare şi doar dacă autorizarea a fost obţinută în baza unor informaţii false ori care au indus în eroare [art. 31. alin. (3) şi art. 32 alin. (3) din Legea nr. 52/1994, împrejurări ce nu au fost invocate şi nu s-au dovedit].
Pentru considerentele enumerate s-au anulat ordonanţele C.N.V.M. nr. 261/2000, 161/2001 şi deciziile C.N.V.M. nr. 1216 şi 1217 din 13 iulie 2001 prin care s-au respins contestaţiile reclamanţilor.
În plus contrar argumentării C.N.V.M., SVM T. 94 S.A. Bacău a confirmat virarea contravalorii acţiunilor.
Prin încheierea din 23 octombrie 2001 s-a respins cererea de intervenţie a S.C. S.B. SRL pentru lipsa dovedirii interesului iar cererea de intervenţie accesorie pentru că nu se sprijină apărarea pârâtei ci se invocă doar nerespectarea unor proceduri legale.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta C.N.V.M. şi intervenienta S.C. S.B. SRL care a atacat şi încheierea din 23 octombrie 2001, Ord. 261/2000 constituie un act distinct în raport de Ordonanţa nr. 161/2001.
C.N.V.M. a criticat sentinţa astfel:
Cu referire la Ordonanţa C.N.V.M. nr. 261/2000, S.C. A.T. 94 SRL a introdus acţiunea direct în instanţa de contencios administrativ fără a fi îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Pe fondul cauzei măsura anulării avizelor C.N.V.M. nr. 111/1999, 112/1999 şi 113/1999 a fost perfect legală atâta vreme cât intimaţii nu au dovedit că au „capacitatea să evalueze caracteristicile de risc şi randament al valorilor mobiliare şi nu au resursele necesare pentru a-şi asuma riscul economic: şi, pe cale de consecinţă, nu îndeplinesc o condiţie obligatorie şi esenţială stabilită de reglementările în materie aflate în vigoare .
Actele emise de C.N.V.M. în îndeplinirea atribuţiilor legale sunt acte administrative fiind indubitabil faptul că are posibilitatea să îşi revoce propriile acte.
Intimata S.C. A. S.A. nu a suferit nici un prejudiciu ca urmare a măsurilor adoptate de C.N.V.M.
Deşi s-a cerut, instanţa de fond în mod nejustificat nu a admis introducerea în cauză a S.I.V. T. Bacău, societatea ce a intermediat tranzacţia acţiunilor cheltuielilor de judecată nu au fost corect evaluate.
Intervenienta S.C. S.B. SRL a criticat sentinţa:
La data de 16octombrie 2001, recurenta a formulat o cerere de intervenţie principală, în interes propriu şi accesorie în interesul C.N.V.M., cerere respinsă de instanţa de fond prin încheierea din 23octombrie 2001.
Respingerea cererii de intervenţie principală este nemotivată pentru că nu s-a arătat ce condiţie prevăzută de art. 12 sau art. 50 alin. (1) C. proc. civ. nu s-a întrunit.
Instanţa de fond a considerat că potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ., intervenienta nu a învederat un interes propriu, în sensul necesităţii apărării dreptului său de acţionar majoritar, drept ce s-ar fi pierdut prin admiterea cererii.
Nu s-a arătat în ce constă nerespectarea formei pentru cererea de chemare în judecată conform art. 112 C. proc. civ.
Cu referire la cererea de intervenţie accesorie în interesul C.N.V.M. instanţa de fond a apreciat că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 49 alin. (3) C. proc. civ., ignorând apărările de fond formulate de intervenientă în sprijinul C.N.V.M.
Solicitarea respectării unor prevederi legale incidente în speţă nu exclude apărarea intereselor părţilor.
Pe fondul cauzei a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Natura actului juridic dedus judecăţii, respectiv Ordonanţa nr. 261 din 1 august 2000, poate fi stabilită numai prin raportarea la cadrul juridic aplicabil acestui act.
Ordonanţele C.N.V.M. sunt acte administrative sancţionatoare din domeniul pieţei de capital şi care beneficiază de un regim juridic propriu, instituit prin legislaţia pieţei de valori mobiliare din România, fiind prioritară faţă de legislaţia administrativă ce constituie dreptul comun în materie.
Procedura şi termenele de exercitare a căilor de atac sunt cele prevăzute în Regulamentul nr. 11 din 28octombrie 1997 a C.N.V.M.
Ordonanţa C.N.V.M. nr. 261/01 august 2000 îndeplineşte toate condiţiile de fond şi formă pentru a avea forţă juridică.
Ordonanţele cu caracter sancţionator se comunică numai „persoanei vizate" conform art. 27 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997 .
Intimaţii-reclamanţi nefiind persoane fizice sau juridice de tipul celor supuse autorităţii C.N.V.M., deci nu există obligaţia să li se comunice ordonanţa
Intimatul-reclamant nu a îndeplinit procedura prealabilă administrativă conform art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Termenul de îndeplinire a procedurii prealabile era de 15 zile conform Regulamentului nr. 11/1997 şi nu de 30de zile.
Instanţa de fond a constatat lipsa de interes a intimaţilor de a ataca ordonanţa deşi nu a fost anulată ordonanţa ci doar suspendată.
Întrucât nu s-a îndeplinit procedura prealabilă administrativă împotriva Ordonanţei C.N.V.M. nr. 261/2000 nu se putea aprecia că efectuarea acestuia implicită.
Interpretarea în sensul că poziţia C.N.V.M. i-ar absolvi pe reclamanţi de obligaţia îndeplinirii procedurii prealabile, nu poate fi primită legea fiind legală pentru toţi.
Respingerea cererii de conexare a dosarelor 277/221 şi 2971/2001 aflate pe rolul Curţii de Apel Bacău, este contradictorie.
Faptul că tranzacţia intrase deja în circuitul comercial de aproximativ 2 ani nu are relevanţă juridică în cazul nulităţii absolute ca şi relative a tranzacţiilor.
Pentru restabilirea situaţiei de legalitate se impunea ca C.N.V.M. recunoscând eroarea să revină asupra avizelor.
Culpa majoră aparţine societăţii T. SA care a intermediat vânzarea-cumpărare.
Instanţa a reţinut în mod eronat că nu era necesară emiterea de către C.N.V.M. a avizelor de investitori sofisticaţi deşi aceasta se menţine şi în cazul plasamentului secundar privat.
S-a reţinut eronat că Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, şi de Curtea de Apel, secţia comercială, s-au pronunţat prin sentinţa civilă nr. 1438 din 9 martie 2000 şi Decizia civilă nr. 2405 din 18 septembrie 2000, asupra legalităţii tranzacţiei întrucât la Tribunalul Bucureşti, sentinţa pronunţată nu a fost motivată în drept şi în fapt şi pronunţarea în ambele hotărâri menţionate mai sus s-au anulat pentru insuficienţa timbrajului.
Atât S.C. A.T. 94 SRL ca şi S.T. nu au îndeplinit condiţiile pentru a fi calificaţi drept „investitori sofisticaţi" motiv pentru care C.N.V.M. nu trebuia să emită avizarea.
Instanţa de fond a făcut o confuzie privind problema bonităţii investitorilor sofisticaţi cu problema posibilităţii plăţii acţiunilor.
Bonitatea se referă la capacitatea de a evalua caracteristicile de risc şi randament ale valorilor mobiliare precum şi dovada deţinerii resurselor financiare necesare pentru a-şi asuma riscul economic, această măsură fiind de natură a proteja interesele şi drepturile societăţii emitente dar şi a celorlalţi acţionari ai acesteia.
Plata preţului acţiunilor de către S.C. A.T. 94 şi S.T. nu este suficientă pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni.
Intimaţii reclamanţi au solicitat suspendarea ordonanţelor atacate, aspect asupra căruia instanţa nu s-a pronunţat.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de C.N.V.M.:
S.C. A.T. 94 SRL a făcut dovada procedurii prealabile privind Ordonanţa nr. 261 din 1 august 2000, care de altfel nu i-a fost comunicată, termenul de 15 zile pentru formularea contestaţiei curge de la comunicare, fapt ce în cauză nu a avut loc.
Despre ordonanţa nr. 261/2000, s-a făcut vorbire în conţinutul ordonanţei nr. 161 din 8 iunie 2001 prin care s-a revenit asupra măsurii suspendării efectelor ordonanţei nr. 26172000.
Singura comunicare făcută de C.N.V.M. este legată de tranzacţionarea acţiunilor emise de S.C. U. S.A intitulată „notă" comunicată la 16 octombrie 2000 unde se analizează derularea tranzacţiilor din 12 mai 1999 şi.11 noiembrie 1999.
În această notă nu s-a făcut nici o referire la Ordonanţa nr. 261/2000.
Societatea a depus prima contestaţie la 23 octombrie 2000 sub nr. 24212 la 6 zile de la comunicarea notei, iar a doua s-a depus la 18 iunie 2001 înregistrată sub nr. 13430, Ordonanţa nr. 161 fiind emisă la l8 iunie 2001.
Aşa cum s-a constatat ordonanţele 261/2000 şi 161/2001 nu au fost comunicate intimaţilor, încât în mod judicios instanţa de fond a respins excepţia de tardivitate.
Într-adevăr prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a solicitat introducerea în cauză a SIVM T. Bacău, societatea ca intermediat tranzacţiei acţiunilor, cerere care nu s-a pus în discuţia părţilor şi asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.
Faţă de acest ultim aspect se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe când se vor avea în vedere şi celelalte motive invocate.
Cu privire la recursul declarat de S.C. S.B. SRL, constată:
Recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 23 octombrie 2001 şi a sentinţei civile nr. 1609 din 27 noiembrie 2001.
Prin încheierea atacată s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu şi cererea de intervenţie accesorie formulate de S.C. S.B. SRL prima cerere pe considerentul că nu a întrunit condiţiile cerute de art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (1) şi art. 112 C. proc. civ., iar a doua cerere pe considerentul că nu a îndeplinit cerinţele art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Instanţa de fond într-adevăr nu a motivat în ce constă nerespectarea formelor procedurale conform art. 112 C. proc. civ. de cele două cereri de intervenţie.
Analizându-se cele două cereri se constată îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 112 C. proc. civ. instanţa de fond nu şi-a, motivat constatarea.
Potrivit art. 49 alin. (2) C. proc. civ. „intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său".
S.C. S.B. SRL şi-a argumentat interesul propriu prin aceea că:
Actele administrative a căror anulare s-a solicitat se referă la o singură societate comercială, a cărei structură a acţionariatului o influenţează decisiv : S.C. U. S.A
În prezent S.C. U. S.A a fost divizată, astfel că unitatea supusă acestei proceduri a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă.
Acţiunea privind anularea actelor administrative privitoare la o societate inexistentă juridic ca persoană, este lipsită de interes şi pe cale de consecinţă reclamanta nu are calitatea procesuală activă.
Interesul propriu ca şi vătămarea suferită s-au învederat de recurentă în sensul că s-a încălcat legea cu ocazia autorizării şi derulării plasamentului privat secundar, principalul prejudiciu pricinuit tuturor acţionarilor, inclusiv intervenientei materializându-se în schimbarea ilegală a structurii acţionariat şi a procentelor din capitalul social deţinute în societate, în reducerea forţei juridice a dreptului de vot în adunările generale şi a puterii decizionale de a numi conducerea şi administrarea societăţii în diminuarea dividendelor aferente pachetului de acţiuni.
Este indiscutabil faptul că recurenta şi-a demonstrat „interesul propriu" în momentul introducerii cererii de intervenţie.
Pentru cererea de intervenţie accesorie s-a considerat de instanţa de fond că nu s-au realizat cerinţele prevăzute de art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Art. citat prevede în alin. (3) că „ea este în interesul uneia din părţi când se sprijină numai apărarea acesteia"
Din motivarea cererii rezultă că actele administrative atacate au fost emise de C.N.V.M. ca urmare a memoriului adresat recurenta primului ministru al României, motiv pentru care a solicitat admiterea intervenţiei pentru a sprijini pct. de vedere elaborat care sunt în sprijinul şi interesul C.N.V.M., apărările pe fondul cauzei fiind în acelaşi spirit.
Aşa fiind, se constată realizată condiţia ce în mod neîntemeiat a constituit temeiul respingerii cererii de intervenţie accesorie.
Cu privire la tardivitatea acţiunii introduse de S.C. A.T. 94 SRL, s-a răspuns cu ocazia analizării primului recurs.
Pentru considerentele expuse privind respingerea cererilor de intervenţie în principiu şi în fond, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi încheierii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă când se vor avea în vedere şi celelalte motive de recurs invocate de parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de C.N.V.M. şi S.C. S.B. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1609 din 27 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, şi încheierii de şedinţă din 23 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa şi încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1091/2002. Contencios. La executare. Contestaţie | CSJ. Decizia nr. 1094/2002. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
