CSJ. Decizia nr. 1094/2002. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1094
Dosar nr.799/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
La 11 martie 2003 s-a luat în examinare recursuldeclarat de SC „BCA" SAprin lichidator SC „R.V.A." SAîmpotriva sentinţei civile nr.1562 din 20 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 11 martie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 18 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 3 august 2001, reclamantaSC „BCA" SAprin lichidator SC „R.V.A." SA a solicitat anularea deciziei nr.813 din 30 mai 2001 emisă de Ministerul Finanţelor şi exonerarea de plata sumei de 4.229.110.450 lei reprezentând impozit pe profit, TVA aferentă unoractivităţi nebancare cu majorările de întârziere aferente, precum şi anularea procesului verbal de control din 3 iunie 2001 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti şi exonerarea de platăa sumelor de: 5.128.826.048 lei, 53.560,35 D.U., 2.274.214,10 franci belgieni şi 8.630,82 USD.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că în ce priveşte impozitul pe profit virat în plus în sumă de4.000.394.881 lei, acesta ar fi fost diminuat nejustificat prin neluarea în calcul a provizioanelor deductibile fiscal calculate conform HG nr.335/1995. Deşi din raportul de audit a reeşit necesitatea unui nivel al provizioanelor specifice de risc pentru 1998 cu mult mai mare decât cel înregistrat pe cheltuieli, organele de control nu au avut învedereclienţi pentru care unitatea bancară avea dreptul să constituie provizioane precum şi provizioanele necesare pentru un grup de societăţi întrucât s-a depăşit expunerea maximăadmisă de Normele Băncii Naţionale a României nr.5/1992. În ce priveşte majorările de întârziere, în mod greşit au fost calculate, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art.202 din Legea nr.83/1998 şi art.37 din Legea nr.64/1995, nu se datorează pentru datorii bugetareanterioare deschiderii procedurii de faliment.
Cuprivire la TVA pentruactivităţi bancare, reclamanta a arătat că organele de control au avut în vedere comisioanele încasate numai pentru verificarea garanţiilor prezentate de clienţi pentruobţinerea creditelor -activitate care este o componentă a activităţii de creditare şi care este scutită de plata TVA.
Prin sentinţa civilă nr.1562 din 20 noiembrie 2001 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, reţinând că reclamanta a încălcatconstant dispoziţiile legale specifice bancare, constituind provizioane specifice de risc şi incluzându-le pe cheltuieli deductibile din profitul impozabil; prin recalcularea impozitului pe profit ca urmare a provizioanelor nedeductibile a rezultat că pe 1998, ar fi virat în plus numai 1.516.602.647 şinu 4.000.000.000 lei cât a solicitat; că datorează TVA în condiţiileîn care nu a produs dovezi care să confirme că prestările de serviciu nu au constat în evaluări de patrimoniu şi în fine că majorările de întârziere sunt datorate integral.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, SC „BCA" SASA prin lichidator, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim motiv de casare a vizat greşita respingere acapătului de cerere referitor la anulareaobligaţiei de plată aimpozitului pe profit şi a deductibilităţii fiscale a provizioanelor specifice de risc. În acest sens, recurenta a susţinut că în mod greşit s-a apreciat că şi-a constituit provizioane peste limita legală în condiţiile în care din raportul de audit a reieşit că trebuia să-şi constituie provizioane la un nivel superior celor deja constituite.
Un al doilea motiv de casare a avut în vedere greşita obligare abăncii la plata TVA pentru activităţinebancare (evaluare de patrimoniu).Recurenta a apreciat că în mod greşit nu s-aconsiderat că verificarea garanţiilor este în fapt o componentă aactivităţii de creditare – care în final este scutită de TVA.Tot greşit, consideră recurenta, s-a apreciat că activitatea realizată de bancă este o activitate de prestări servicii – de evaluare de patrimoniu.
Printr-un alt motiv de casare, recurenta a criticat soluţia Curţii de Apel Bucureşti şi pentru menţinerea obligaţiei de plată a majorărilor de întârziere deşi după data deschiderii producerii falimentului la creanţele existente nu se mai pot adăuga datorii sau alte cheltuieli.
În fine, o ultimă critică a vizat modul desoluţionare a capătului de cererereferitor la restituirea impozitului pe profit virat în plus în 1998 în sumă de 1.200.204.719 lei în loc de 4.000.394.881 lei cât s-a solicitat.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în raport de criticile formulate, urmează a se reţine că acestea sunt justificate.
Din actul de control rezultă că în perioada 30 iunie 1997 -31 mai 1999, Banca Comercială Albina a constituit provizioane specifice de risc şi le-a inclus pe cheltuielideductibile la calculul profitului impozabil fără a respecta Normele Băncii Naţionale a României nr.3/1994 şi HG nr.335/1995 privind regimul constituirii, utilizării şi deductibilităţii fiscale a provizioaneloragenţilor economici şi societăţilor bancare.
Concret s-a imputat reclamantei că nu a luat în calcul garanţiile materiale aferenteunor credite acordate; a constituit provizioane pentru credite acordate pe baza unor contracte de credit, nesemnate de beneficiar sau pentru credite la care nu au fost respectate normele interne de creditare; a constituit provizioane fără a lua în calcul garanţiile totale,sau pentru credite la care nu au fost semnate contractele de credit.
Potrivit dispoziţiilor art.2 din HG nr.335/1995 „societăţile bancare pot constitui provizioane specifice de risc potrivit Normelor B.N.R. – pentru constituirea acestora, soldul creditelor acordate fiecărui debitor alsocietăţii bancare se diminueazăcu valoarea garanţiilor, ipotecilor şi a depozitelor băneştigajate".
Art.5 din Normele B.N.R. nr.3/1994 – prevăd expres că la determinarea provizioanelor expunerea debitorului poate fimicşorată numai cu valoareaangajamentelor apărute din: garanţii, depozite gajate, colaterale acceptate de conducerea băncii".
În fine, art.5 din HG nr.335/1995 stabileşte că nu vor beneficia de deductibilitate fiscală provizioanele constituite peste limitele prevăzute de art.1 şi 2, precum şi cele constituite în alte moduri decât cele prevăzute în prezenta hotărâre".
Reclamanta recurentă a susţinut constant respectarea întocmai a dispoziţiilor legalemenţionate – recunoscând în acelaşi timp că nivelul provizioanelor de risc s-a situat sub cel necesar constatat de raportul de audit.
Or, problema ce se impune a fi rezolvată priveşte nu nivelul constituirii provizioanelor de risc ci acela al deductibilităţiilor – în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, neputând fi deduse decât acele provizioane constituite în limita legală.
Pentru verificarea acestui aspect se impunea cu necesitate efectuarea uneilucrări tehnice bancare care să stabilească în ce măsură provizioanele deduse din profitul impozabil au depăşit limitele prevăzute de art.1 şi 2 din HG nr.335/1997 – şi în raport de aceasta care este impozitul pe profit datorat.
Lucrarea de specialitate este necesară şi pentru explicarea aspectelor legate de conţinutul activităţii de creditare, în ce măsură activitatea de verificare a garanţiilorprezentate de clienţi poate fi asimilată acesteia şi dacă prin aceasta se realizează în fapt o evaluare agaranţiilor.
Odatălămurit conţinutul noţiunii acestei activităţi se va putea aprecia corect şi în legătură cu aplicabilitatea art.6 din OG nr.3/1992.
În ce priveşte majorările de întârziere cum soluţionarea lor este strâns legată de modul de rezolvare al celorlalte două motive decasare, asupra lor instanţa urmează a se pronunţa în raport de acestea.
Văzând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursuldeclarat de SC „BCA" SAprin lichidator SC „R.C.A." SA împotriva sentinţei civile nr.1562 din 20 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1092/2002. Contencios. Recurs anulare ordonante... | CSJ. Decizia nr. 1097/2002. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
