CSJ. Decizia nr. 1122/2002. Contencios. împotriva Hotarârii B.N.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1122
Dosar nr.1825/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
La data de 12 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente „P" împotriva hotărârii nr.42 din 6 iunie 2002 a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 12 martie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la data de 19 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Banca Naţională a României sub nr.19975 din 13 mai 2002, Federaţia Sindicatelor Libere şi independente „P" a contestat prevederile art.I pct.3, art.131, art.132 c, art.I pct.4 şi art.III din Normele Băncii Naţionale a României nr.4/2002 pentru modificarea şi completarea Normelor BNR nr.2/1999 privind autorizarea băncilor, publicate în Monitorul Oficial nr.283 din 26 aprilie 2002, solicitând anularea acestora, cu motivarea că sus menţionatele dispoziţii legale le lezează calitatea de acţionar semnificativ la Banca de Credit şi Dezvoltare „R" SA şi că Banca Naţională a României nu are temei legal pentru a limita participarea sindicatelor la constituirea şi funcţionarea băncilor, încălcând astfel legea sindicatelor precum şi legile bancare.
Prin Hotărârea nr.42 din6.06.2002, Consiliul de administraţie al B.N.R. a respins ca nefondată contestaţia formulată de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente „P", cu consecinţa menţinerii Normelor B.N.R. nr.4/2002 pentru modificarea şi completarea Normelor B.N.R. nr.2/1999 privind autorizarea băncilor, ca fiind legale.
Pentru a decide astfel, Consiliul de administraţie al B.N.R. a arătat că s-a avut în vedere alinierea legislaţiei naţionale la directivele comunitare, la principiile Comitetului de supraveghere bancară de la Basel şi la practicile internaţionale în domeniu.
S-a susţinut că limitarea participaţiei sindicatelor, în calitate de acţionar semnificativ, la capitalul social al băncilor se explică prin faptul că aceste entităţi nu corespund cerinţelor prevăzute de art.521 şi 522 din Legea bancară, întrucât, având o componenţă eterogenă, nuse asigură transparenţa structurii sale (ce interese reprezintă), nedesfăşurând activităţi economice care să le permită realizarea unor venituri financiare sigureşi stabile şi nu se creează nici premisele unei susţineri financiare a băncii.
În privinţa dispoziţiilor art.25 din Legea sindicatelor nr.54/1991 potrivit cărora acestea pot să înfiinţeze în condiţiile legii şi să administreze în interesul membrilor acestora o bancă proprie pentru operaţii financiare în lei şi valută, în hotărârea Consiliului de administraţie al B.N.R. nr.42/2002 s-a reţinut că prevederile respective nu pot fi interpretate în sensul reglementării deţinerii de participaţii la capitalul social al oricărei bănci ci în sensul că sindicatele pot să-şi constituie numai o bancă proprie, în temeiul unei legi speciale.
Hotărârea sus menţionată a fost atacată de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente „P", care a chemat în judecată Banca Naţională a României, solicitând să se constate nulitatea art.I pct.3, art.13(1) şi art.13(2) c din Normele nr.4/2002 pentru modificarea şi completarea Normelor nr.2/1999 privind autorizarea băncilor precum şi constatarea nulităţii art.I pct.4 şi art.III din acelaşi act normativ.
S-a susţinut că textele respective lezează în mod direct interesele Federaţiei de acţionari semnificativi la B.C.D. „R" SA şi că art.25 din Legea nr.54/1991 nu poate fi modificat sau abrogat printr-o Normă a B.N.R.
A fost considerat greşit şi ilegal punctul de vedere al Consiliului de administraţie al B.N.R. în sensul că Federaţia are dreptul să-şi înfiinţeze o bancă proprie, dar poate să nu aibă dreptul de a fi acţionar semnificativ, arătându-se că cine poate mai mult, poate şi mai puţin şi deci cu atât mai mult sindicatele pot fi acţionari semnificativi, cu cât ele pot avea chiar bănci proprii.
Curtea a luat în discuţie competenţa materială de soluţionare a litigiului în raport de obiectul acestuia.
Se reţine că Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente „P" a solicitat anularea dispoziţiilor art.I pct.3, art.13(1) şi art.13(2) c din Normele nr.4/2002 pentru modificarea şi completarea Normelor nr.2/1999 privind autorizarea băncilor precum şi a dispoziţiilor art.I pct.4 şi art.III din acelaşi act normativ.
Normele contestate de reclamantă au caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, încadrându-se în categoria actelor prevăzute de art.3(n) din Legea bancară nr.58/1998.
Normele respective nu se încadrează în categoria actelor prevăzute de art.83 din actul normativ sus menţionat şi nici în categoria actelor prevăzute de art.60 din Legea nr.101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, ele neavând caracterul unui act administrativ jurisdicţional a cărui legalitate să fie supusă controlului Curţii Supreme de Justiţie.
Faptul că reclamanta s-a adresat cu contestaţie Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi că a fost emisă şi o hotărâre în acest caz, nu schimbă caracterul normativ al actului administrativ contestat.
Consiliul de administraţie al B.N.R. nu s-a pronunţat într-o jurisdicţie administrativă ci a soluţionat contestaţia reclamantei formulată ca plângere prealabilă acţiunii în justiţie.
Având în vedere considerentele prezentate, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ în temeiul art.3 pct.1 din Codul de procedură civilă, căreia urmează să-i fie trimisă cauza spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1116/2002. Contencios. Recurs anulare ordin... | CSJ. Decizia nr. 1131/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
