CSJ. Decizia nr. 1136/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1136
Dosar nr.2782/2002
Şedinţa publică din 20 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr.498/CA/2002-P din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal nu s-au pezentat intimata reclamantă P.S. şirecurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
Procedura completă.
Magistratul asistent făcând referatul cauzei a arătat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă (filele 3 şi 8 dosar).
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 septembrie 2002, reclamanta P.S. a solicitat anularea hotărârii nr.2947/27.08.2002 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr.189/2000, motivând că a avut statutul de refugiat din motive etnice.
Curtea de Apel Oradea a pronunţat sentinţa nr.498/CA/ din 30.09.2002, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr.2947/ din 27.08.2002, şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data când părinţii săi erau refugiaţi din motive etnice şi a dobândit prin naştere, statutul de refugiat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Impotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând casarea hotărârii pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
In primul motiv de casare recurenta a arătat că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu a fost greşit reţinută în cazul intimatei care, nefiind născută la data refugierii părinţilor săi, nu avea domiciliul într-o localitate de unde să fi fost strămutat.
Prin cel de al doilea motiv de casare recurenta a susţinut că, potrivit legislaţiei române, capacitatea de folosinţă anticipată este recunocută minorului de data concepţiei numai în materie de moştenire şi deci intimatacare s-a născut după strămutarea părinţilor săiîn altă localitate decât cea de domiciliu, nu poate beneficia de calitatea de refugiat şi de drepturile acordate prin Legea nr.189/2000.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Domiciliul legal al minoarei este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care locuieşte statornic.
Fiind născută după data de 22 februarie 1943, la care părinţii săi au fost expulzaţi din motive etnice din localitatea Valea lui Mihaica localitate de domiciliu în comuna Urleta- Băneşti judeţul Prahova, intimata a fost lipsită de dreptul la un domiciliu legal, ca drept patrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.
Strămutarea din motive etnice a efectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat până la 02.01.1946 şi pentru toţi membrii familiei intimatei refugiaţi în altă localitate, în sensul că aceştia nu au mai avut în perioada respectivă o locuinţă statornică sau principală. In atare situaţie instanţa de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabileîn cauză dispoziţiile Legii nr.189/2000, pentru că de la data naşterii sale – 22 februarie 1943 intimata a avut asemenea părinţilor săi statutul juridic de refugiat, astfel încât este nefondată prima critică formulată în recurs.
Cel de al doilea motiv de recurs este lipsit de temei, întrucât calitatea de persoană refugiată şi dreptul de beneficiar al legii nr.189/2000 au fost constatate numai de la data naşterii intimatei. In consecinţă, drepturile intimatei nu au fost recunoscute şi acordate în considerarea capacităţii de folosinţă anticipate, cum eronat s-a susţinut în recurs.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă, nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr.498/CA/2002-P din 30 septembrie2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1132/2002. Contencios. Pensie. Recurs | CSJ. Decizia nr. 114/2002. Contencios → |
---|