CSJ. Decizia nr. 1140/2002. Contencios. Recurs anulare decizie Ministerul Finantelor. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1140

Dosar nr.482/2002

Şedinţa publică din 21 martie 2003

S-a luat în examinare recursuldeclarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.187/CA din 10 decembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.

La apelul nominals-au prezentat: Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice princonsilierul juridic V.C.S., lipsind C.V.

Procedura completă.

Consilierul juridic V.C.S. asusţinut recursul şi a solicitat admiterea acestuia cu referire la motive scrise.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, la 22 ianuarie 2002, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr.187/2001 aCurţii de Apel Iaşi, considerând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.

Astfel s-a susţinut că instanţa a greşit atunci când a făcut aplicarea Legii nr.146/1997 şi a anulat Decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 a Ministerului Finanţelor – Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor.

În acest sens recurenta a susţinut că una din pretenţiilecontestatorului intimat C.V. este şi o sumă ce reprezintă daune materiale, pe care instanţa penală a respins-o prin soluţia pronunţată în dosarul penal nr.14562/1997.

De asemenea, s-a precizat că petentul a mai solicitat reactualizarea sumei de 162.876 leila suma de 288.800 lei prestaţie lunară, suma de 7.583.995 lei reprezentând reactualizarea prestaţieiperiodice, 149.823.300 lei reactualizare daune morale, aceste cereri conturând o acţiune în pretenţii pentru care petentul datorează taxă de timbru.

Din actele cauzei Curtea Supremă de Justiţie reţine că la 10 decembrie 2001, Curtea de Apel Iaşi a pronunţat sentinţa nr.187hotărâre atacată în cauză, şi care este legală şi temeinică.

În mod corect instanţa de fond a admis contestaţia contestatorului C.V., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice, şi-a dispus anularea deciziei nr.1413 din 21 septembrie 2001, pronunţată de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

C.V. este partea civilă din dosarul penal nr.14562/1997 al Judecătoriei Iaşi şi căruia i s-a admis în parte acţiunea civilă, cu obligarea inculpatului C.P., la o prestaţie periodică de 162.876 lei lunar începând cu 12 iulie 1994 şi până la încetarea stării denevoie şi 54.700.000 lei daune morale. Totodată, s-a respins cererea părţii civile la plata daunelor materiale.

De precizat că inculpatul C.P. a fost condamnat la 3 ani închisoare (cu aplicarea art.81 Cod penal) întrucât în ziua de 12 iulie 1994 i-a aplicat mai multelovituri părţii vătămate C.V., precum şi o loviturăcu o furcă de fier în zona capului, având drept consecinţă pierdereatotală a vederii la ochiul stâng.

Ulterior partea civilă C.V. a formulat o acţiune civilă separată, şi în această cauză Ministerul Finanţelor prin Decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 (atacată în cauză) i-a impus plata unei taxe de timbru considerându-se cererea formulată o acţiune în pretenţii.

În mod corect instanţa de fond a stabilit că: „potrivit dispoziţiilor art.24 lit.c din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.760/C/1999 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare detimbru – sunt scutite de taxele judiciare de timbru, potrivit legii, acţiunile şi cererileinclusivcele pentru exercitarea căilor de atac, referitoarre la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale, şi morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluţionării dosarului penal sau prin acţiuni civile separate introduse la instanţa civilă.

Cum intimatul în cauză a cerut reactualizarea prestaţiei periodice la care a fost obligat cel ce l-a vătămat, reactualizarea prestaţieiperiodiceneachitate de pârât în perioada iulie 1994 şi până la data introducerii acţiunii pecum şi la daune materiale reprezentând venituri nerealizate acesta beneficiază de scutirea de taxă de timbru prevăzută de lege.

Toate pretenţiile intimatului în acţiuneapromovată şi pentru care i s-a cerut să plătească taxă de timbru prin actul administrativ contestat îşi are izvorul în dosarul penal în care inculpatul C.P. a fost judecat şi condamnat.

Deci recursul declarat de Ministerul Finanţelor esteneîntemeiat şi întrucât actul administrativ atacat a fost în mod corect anulat de instanţa de fond, hotărârea acesteia fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursuldeclarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.187/CA din 10 decembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi21 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1140/2002. Contencios. Recurs anulare decizie Ministerul Finantelor. Recurs