CSJ. Decizia nr. 1141/2002. Contencios. Recurs anulare ordin emis de Inspectorul General al Politiei de Frontiera. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1141

Dosar nr.483/2002

Şedinţa publică din21 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de S.I. împotriva sentinţei civile nr.184/CA din 10 decembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.

La apelul nominals-au prezentat Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi prin consilierul juridic T.V. , lipsind S.I.

Procedura completă.

Consilierul juridic T.V. a pus concluzii de respingere a recursului întrucât nu s-a efectuat procedura prealabilă şi pe fond a susţinut că actul supus controlului este un act de comandament militar care excede competenţa instanţei de contencios.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.I.în contradictoriu cu Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, a solicitat desfiinţarea Ordinului nr.S 92134 din 21.02.2001 prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou informaţii şi cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi pus la dispoziţiaaceluiaşi organ şi plata despăgubirilor cauzate în valoare de 1 miliard lei.

In motivarea acţiunii, reclamantul arată că ordinul este nelegal, întrucât la data emiterii lui se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare şi apoi concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat înştiinţe judiciare şi militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit şi a ocupat funcţii de conducere.

Prin acest ordin şi prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

Judecătoria Iaşi, prin sentinţa nr.12156 din 22 iunie 2001 a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr.1514 din 19 septembrie 2001, a respins recursul reclamantului, iar prin sentinţa nr.184/CA/10 decembrie 2001, a respins excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială invocate de reclamant.

A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă şi faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat procedurii contenciosului administrativ în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamantul a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, arătând că în mod greşit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, acesta vizând comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar".

Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi.

Mai precis actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui şef determinat.

In al doile rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul şi îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă şi în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din însăşi termenii expresei, care este atât de necesară şi caracteristică acestui organism.

Actele de comandament cu cracter militar, sunt actele şi măsurile privitoare la pregătirea şi instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mişcări de trupe, repartiţia şi desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre şi operaţiuni militare ladispoziţii privitoare la ordinea şi disciplina militară şi altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriuzise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă şi pentru ipoteza în care, ca în speţă, se invocă o vătămare a dreptului subiectiv al unei persoane ca fiind militar, a fost eliberat din funcţia deţinută, ca în speţă.

In consecinţă, soluţia instanţei de respingere a acţiunii ca inadmisibilă este netemeinică şi nelegală, astfel că, se va admite recursul şi se va casa sentinţa, cu trimitere spre rejudecare la aceaşi instanţă, potrivit art.313 Cod procedură civilă.

Instanţa cu ocazia soluţionării cauzei va avea în vedere ca apărare a părţii excepţia invocată de neefectuare a procedurii prealabile, dacă se va mai stărui în ea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de S.I. împotriva sentinţei civile nr.184/CA din 10 decembrie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.

Casează sentinţa atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1141/2002. Contencios. Recurs anulare ordin emis de Inspectorul General al Politiei de Frontiera. Recurs