CSJ. Decizia nr. 1212/2002. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1212
Dosar nr.93/2002
Şedinţa publică din25 martie 2003
La 18 martie 2003 s-a luat în examinarerecursul declarat de SC "E.P.S." SRL împotrivasentinţei civile nr.1487 din 8 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia de Contencios Administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 18 martie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 25 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 iulie 2001 reclamanta SC "E.P.S." SRL a solicitat anularea deciziei nr.897 din 19 iunie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, a procesului verbal nr.188352/2000 întocmit de Administraţia Financiară a Sectorului 6Bucureşti, exonerarea de plata sumei de 1.471.126.818 lei reprezentânddiferenţă impozit pe profit (344.133.668 lei) şi majorări de întârziere aferente (1.126.993.150 lei) şi obligarea pârâtelor să recunoască reclamantei dreptul de a beneficia de scutire la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 5 ani.
In motivarea acţiunii s-a arătat că în urma cererii de rambursare a TVA în valoare de 725.255.053 lei Administraţia Financiară a Sectorului 6 Bucureşti a dispusefectuarea unui control ale cărui rezultate au fost consemnate în procesul verbal nr.165711 din 29 septembrie 2000. Ulteriors-a efectuatun nou control încheindu-se procesul-verbal nr.188352 din 4 decembrie 2000, act contestat prin prezenta acţiune, reclamanta considerând că desfăşoară activitate de producţie astfel încât nu datorează impozit pe profit.
Prin sentinţa civilănr.1487/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contenciosadministrativ, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată reţinându-se că în mod legal organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei o diferenţă de impozit pe profit şi majorări de întârziere, deoarece activitatea pe care a desfăşurat-o a fost de prestare de servicii, astfel cum s-a stabilit prin procesul-verbal din 29 septembrie 2000, act necontestat de petentă. Cu privire laexcepţia privind prescrierea dreptului de a se stabili impozitul pe profit s-a reţinut că această cerere nu a fost formulată şi în procedura prealabilă jurisdicţională iar pe fond sunt aplicabile prevederile OG nr.70/1994.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta criticând-o sub patru aspecte.
Se arată că în mod greşit instanţa a respins cererea privind prescrierea dreptului de a se stabili impozit pe profit cu motivarea că nu a solicitat acest lucru în procedura prealabilă, întrucât este vorba de o excepţie de fond, absolută şi peremtorie, care poate fi invocată în orice stadiu al procesului; că sentinţa este motivată în sensul inadmisibilităţii acţiunii ( nu sunt îndeplinite dispoziţiile art.1 din Legea nr.29/1990), iar dispozitivul prevede respingerea acţiunii ca nefondată, exitând astfel motive contradictorii şi străine de natura pricinii; că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de anulare a procesului-verbal de control din 4 decembrie 2000 şi a deciziei Ministerului Finanţelor Publice; că sentinţa nu se sprijină pe probele administrate în cauză.
Motivele de recurs au fost întemeiateîn drept de către reclamanta-recurentă pe dispoziţiile art.304 pct.9, pct.7 teza 2 şi 3 , pct.6 şi pct.7 teza 1 Cod procedură civilă.
Verificând cauza în funcţie de recursul formulat, Curtea reţine următoarele:
Prin procesul verbal nr.188352 din 4 decembrie 2000 al Administraţiei Financiare a Sectorului 6 Bucureşti a fost calculat impozitul pe profit şi majorări de întârziere datorate de recurentă pentru perioada 6 aprilie 1993- 21 septembrie 1998 avându-se în vedere că societatea a avut activitate preponderentă de prestări de servicii (nu de producţie) astfel cum s-a analizat şi s-a stabilitprin procesul-verbal nr.165711 din 29 septembrie 2000 al Administraţiei Financiare Sector 6 Bucureşti.
Acest proces-verbal din data de 29 septembrie 2000 nu a fost contestat de recurentă, motiv pentru care concluziile sale sunt definitive.
Prin procesul-verbal din data de 4 decembrie 2000 s-a calculat numai diferenţa de impozit pe profit pentru perioada precizată (plus majorări de întârziere) avându-se în vedere situaţia stabilită prin procesul-verbal anterior. Drept urmare, prin prezenta acţiune, petenta nu putea să conteste decât sumele la care a fost obligată prin procesul verbal din data de 4 decembrie 2000, nu şi alte aspecte, după cum bine a reţinut instanţa de fond.
Având în vedere că sumele sunt datorate întrucât nu se mai poate discuta încadrarea activităţii societăţii – aceasta fiind definitiv stabilită prin procesul-verbal din data de 29 septembrie 2000, necontestat, ca fiind de prestări de servicii – acţiunea a fost respinsă în mod legal şi temeinic. Ca urmare, curtea de apel a reţinut în mod judicios că nu sunt întrunitecondiţiile prevăzute de dispoziţiile art.1 din Legea nr.29/1990, întrucâtreclamanta nu a dovedit că are un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat. Acesta este un argument pentru netemeinicia acţiunii, întrucât s-a analizat cererea pe fond şi nu reprezintă un considerent pentru inadmisibilitatea acţiunii, astfel cum susţine eronat recurenta.
In acest sens nu sunt aplicabile dispoziţiile art.304 pct.7 teza II şi III din Codul de procedură civilă.
Instanţa, prin analizareafondului pricinii în ce priveşte primul capăt din cererea introductivă de instanţă, se constată că s-a pronunţat în mod temeinic şi legal, nefiind întrunite cerinţele art.304pct. 6Cod procedură civilă şi ale art.304 pct.7 teza I Cod procedură civilă.
Referitor la primul motiv derecurs, Curtea apreciază că nici acesta nu este fondat, întrucâtinvocarea prescrierii dreptului organelor fiscale de a stabili impozit pe profit reprezintă o cerere din cadrul acţiunii principale formulate de reclamantă, cerere care nu a fost promovată şi în procedura prealabilă jurisdicţional administrativă. Nefiind întrunite cerinţele art.5 din Legea nr.29/1990, în mod legal curtea de apel a respins acest petit. Invocarea prescripţiei decătre reclamantă prin acţiune nu echivaleazăcu o excepţie, aceasta din urmă (excepţia) reprezentând un mijloc al pârâtului de apărare în procesul civil. Or, recurenta a avut calitate procesuală activă (reclamantă) şi invocarea de către aceasta a prescripţiei reprezintă o cerere din cuprinsul acţiunii, cerere în temeiul căreia a tinssă dovedească netemeiniciaobligării sale la sumele menţionate în procesul verbal de control atacat.
Pentru aceste considerente Curtea apreciază că recursul nu este fondat sub nici un aspect. Drept urmare se va respinge recursul constatându-setotodată că nu există temeiuri de casare de ordine publică a sentinţei în conformitate cu dispoziţiile art.306 alin.2 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC "E.P.S." SRL împotrivasentinţei civile nr.1487 din 8 octombrie 2001a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1209/2002. Contencios. Impotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1214/2002. Contencios. Recurs anulare act... → |
|---|
