CSJ. Decizia nr. 1214/2002. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1214
Dosar nr.793/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
La 11 martie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de S.C. „C.P.P." SRL,de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, precum şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei civile nr.514 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheiere cu data de 11 martie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 18 martie 2003, apoi la 25 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea, astfel cum a fost precizată ulterior, înregistrată la Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ la dosarul nr.3053/2001, la care a fost conexată şi acţiunea din dosarul nr.3905/2001, reclamanta S.C. "C.P.P." SRL,a solicitat ca instanţa să dispună anularea deciziei nr.621 din 30 aprilie 2001, emisă de MinisterulFinanţelor Publice, a procesului-verbal de control nr.26763 din 8 decembrie 2000 şi a hotărârii nr.45 din 20 decembrie 2000, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj privind obligaţia de a vira la bugetul de stat suma de 1.188.000.107 lei, din totalul sumei de 1.302.653.102 lei, reţinute în sarcina sa de organele de control, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a atătat că suma contestată reprezintă:
- 297.960.300 lei – impozit pe profit suplimentar
- 514.303.262 lei – majorări de întârziere aferente
- 104.283.635 lei – T.V.A.
- 246.022.490 lei – majorări de întârziere aferente
- 90.692 lei – majorări aferente impozitului pe salarii plătit cu întârziere
- 25.339.728 lei – majorări aferente impozitului pe dividende, plătit cu întârziere.
Prin precizarea de acţiune din 2 octombrie 2001 reclamanta a solicitat ca suma de care să fie exonerată la plată prin hotărârea instanţei, să se majoreze la 1.214.648.470 lei (fila 223 – dosar fond).
Reclamanta a susţinut că nu datoreazăsuma contestată şi a apreciat că în mod eronat atât organele primare de control, cât şi organul de jurisdicţie administrativă, au considerat ca fiind cheltuieli nedeductibile, cheltuielile cu chiria, stipulată în contractele de leasing încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr.99/1999 şi, de asemenea, nu au acceptat includerea pe cheltuieli a amortizării unei investiţii şi reducerea impozitului pe profit pentru profitul reinvestit şi nici aTVA aferentă realizării investiţiei, considerând că amenajările şi modernizările s-au efectuat la un imobil închiriat.
De asemenea, greşit s-a reţinut şi obligaţia de a achita majorări aferente imozitului pe salarii şi impozitului pe dividende plătite cu întârziere, deoarece cu privire la acestea sunt aplicabile prevederile OUG nr.163/2000 pentru diminuarea arieratelor de la bugetul de stat.
Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.514 din 11 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea precizată, a modificat actele administrative atacate, în sensul menţinerii obligaţiei de plată a reclamantei pentru suma de 142.582.872 lei impozit pe profit suplimentar cu majorări de întârziere aferente în valoare de 198.886.987 lei la contractul deleasing nr.1109/1998; 18.948.411 lei impozit pe profit suplimentar şi 1.023.214 lei majorări de întârziere la contractul de leasing nr.438/2001; 23.397.981 lei impozit pe profit suplimentar şi 12.258.155 lei la contractele de leasing nr.20650 şi nr.20651/1999;
A anulat obligaţia de plată pentru suma de 784.467.846 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. şi majorări de întârziere;
A respins ca inadmisibilă cererea reclamantei pentru reducerea obligaţiei de plată cu sumele de 90.692 lei majorări de întârziere la impozitul pe salarii şi 25.339.728 lei, majorări de întârziere la impozitul pe dividende;
A dispus restituirea taxei de timbru achitată de reclamantă în procedura administrativă, aferentă sumei de 784.467.846 lei, anulată la plată;
A obligat pe pârâţi să plătească reclamantei 40.000.000 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în sinteză, următoarele:
Reclamanta a executat lucrări la un imobil închiriat, lucrări care sunt destinate să servească obiectul de activitate pentru care a fost autorizată, iar cheltuielile de amenajare s-au reflectat în contabilitate, astfel că înregistrarea investiţiei în contabilitatea societăţii şi supunerea ei amortizării în condiţiile Legii nr.15/1994 şi HG nr.909/1997 este o operaţiune legală.
În această situaţie, greşit s-a considerat de către organele fiscale ca fiind datorată diferenţa de impozit pe profit şi diferenţa rezultând din reducerea cu 50% a impozitului pe profit reinvestit, folosit la această investiţie.
De asemenea, facturile de achiziţionare a materialelor destinate investiţiei fiind în legătură directă cu activitatea reclamantei, T.V.A. este deductibilă în condiţiile art.19 din OG nr.3/1992.
În ce privesc obligaţiile fiscale, derivând din contractele de leasing prin care reclamanta a achiziţionat patru mijloace fixe, acestea sunt datorate, deoarece societatea reclamantă avea dreptul să înregistreze pe cheltuieli numai dobânda şi amortizarea mijloacelor fixe, stabilite în baza Legii nr.15/1994, nu şi avansul şi ratele aferentecontractelor de leasing.
Referitor la majorările aferente impozitului pe salarii şi cele aferente dividendelor, plătite cu întârziere, instanţa a reţinut că pentru sumele respective reclamanta nu a parcurs procedura administrativă reglementată de OUG nr.13/2001, astfel că acest capăt de cerere este inadmisibil.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta SC "C.P.P." SRL, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, precum şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Recursul reclamantei, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7,8,9 şi 10, vizează obligaţia stabilită prin Decizia nr. 621/2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, menţinute de instanţa de fond, cu privire la plata impozitului pe profit suplimentar şi majorările de întârziere aferente, ca urmare a derulării contractelor de leasing, astfel:
- 142.582.872 lei, impozit pe profit suplimentar şi 198.886.987 lei, majorări de întârziere aferente la contractul de leasing nr.1109/ 29.07.1998;
- 18.948.411 lei, impozit pe profit suplimentar şi 1.023.214 lei, majorări de întârziere aferente la contractul de leasing nr.438/ 29.08.2000;
- 23.397.981 lei, impozit pe profit suplimentar şi 12.258.155 lei, majorări de întârziere aferente la contractele de leasing nr.20650 şi nr. 20651/ 08.09.1999.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că instanţa în mod greşit a considerat că societatea comercială, ca utilizator în contractele de leasing, avea dreptul să înregistreze pe cheltuieli numai dobânda şi amortizarea mijlocului fix, stabilite în baza Legii nr.15/1994, nu şi avansul şi ratele de leasing, deoarece modificările aduse OG nr.51/1997 prin Legea nr.99/1999 nu sunt în măsură a schimba raporturile între părţi, întrucât chiar în textul legii se face precizarea potrivit căreia „contractele încheiate anterior intrării în vigoare a legii îşi păstrează valabilitatea".
Pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj au susţinut prin recursul formulat că instanţa a analizat superficial starea de fapt şi a interpretat eronat dispoziţiile legale incidente cauzei.
În acest sens au precizat, în esenţă, că investiţia realizată de intimată, concretizată într-un imobil nou, nu reprezintă o investiţie la un mijloc fix închiriat în scopul modernizării pentru a fi supusă amortizării potrivit pct.7 lit.d) din HG nr.909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994, ci reprezintă o investiţie într-un imobil nou, realizată de societate în favoarea unuia dintre asociaţii acesteia.
În această împrejurare, în mod legal organele de control, în conformitate cu prevederile pct.6 lit.k din OG nr.40/1998 pentru modificarea şi completarea OG nr.70/1994, au considerat cheltuielile cu amortizarea investiţiei înregistrate de societate ca fiind nedeductibile fiscal.
În atare condiţie, intimata nu poate beneficia nici de reducerea de 50% a profitului reinvestit, prevăzută de art.7 alin.1 lit.e din OG nr.70/1994, republicată.
Ministerul Public – Parchetulde pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie numai în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii reclamantei şi anularea obligaţiei de plată în sumă de 784.467.846 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. şi majorări de întârziere aferente acestora.
S-a susţinut că instanţa de fond nu a reţinut corect situaţia de fapt.
Astfel, s-a arătat că investiţia realizată de reclamantă este un imobil nou, construit după demolarea vechiului imobil din care s-a păstrat doar fundaţia şi un perete, care aparţine şi este în proprietatea unuia dintre asociaţii reclamantei, astfel că în mod greşit a reţinut instanţa că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.4 lit.a şi d din Legea nr.15/1994 şi cele cuprinse la pct.7 lit.a şi d din HG nr.909/1997 şi a admis capătul de cerere privind includerea pe cheltuieli deductibile a sumelor reprezentând amortizarea investiţiei şi a profitului reinvestit pentru această investiţie, precum şi deducerea T.V.A. aferentă investiţiei.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. "C.P.P." SRL, se reţin următoarele:
Potrivit prevederilor art.5 lit.c din OG nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing, redevenţele cuprind cota de amortizare, chiria aferentă capitalului neamortizat, taxele şi asigurările, precum şi o marjă de profit.
Ordonanţa Guvernului nr.51/1997 a fost însă modificată şi completată prin Legea nr.99/1999, care în titlul II art.IV face deosebire între leasingul financiar şi leasingul operaţional, inclusiv sub aspectul cheltuielilor ce pot fi deduse din profitul impozabil.
Coroborând prevederile OG nr.51/1997, astfel cum a fost modificată şi completată, cu prevederile art.4 din OG nr.70/1994, republicată privind impozitul pe profit şi având în vedere şi clauzele contractelor de leasing încheiate între părţi, care stipulează obligaţia utilizatorului, în speţă a reclamantei, de a suporta toate riscurile şi responsabilităţile pentru deţinerea şi folosirea bunurilor achiziţionate, precum şi facturarea valorii reziduale, elemente ce definesc natura financiară a contractelor respective, se constată că, societatea reclamantă nu avea dreptul să înregistreze pe cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil întreaga rată de leasing şi nici întregul avans achitat, ci doar dobânda şi amortizarea bunului, în conformitate cu Legea nr.15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale.
Aşa fiind, în mod corect s-a reţinut de către prima instanţăcă odată cu modificarea OG nr.51/1997, prin Legea nr.99/1999, reclamanta avea obligaţia să înregistreze pe cheltuieli deductibile la profitul impozabil numai dobânda şi amortizarea bunurilor, calculate conform Legii nr.15/1994 şi nu întreaga rată de leasing şi întregul avans prevăzute în contracte.
În ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante, potrivit căreia prevederile Legii nr.99/1999 nu sunt în măsură a schimba raporturile între părţi şi nu pot fi aplicate contractelor de leasing încheiate anterior intrării în vigoare a acesteia, se reţine că drepturile şi obligaţiile reciproce, ale părţilor, stabilite prin contractele de leasing, au rămas aceleaşi nefiind modificate prin intrarea în vigoare a Legii nr.99/1999, iar organele de control au recalculat cheltuielile deductibile din plăţile cu titlu de redevenţă numai începând cu data de 1 iunie 1999, data intrării în vigoare a legii, procedând, în acest mod, corect.
Prin urmare, instanţa de fond, menţinând obligaţia de plată a reclamantei în sumă de 142.582.872 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar şi 198.886.987 lei majorări de întârziere aferente la cele patru contracte de leasing încheiate de aceasta, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel că recursul reclamantei este nefondat şi urmează a se respinge ca atare.
Examinând motivele de casare invocate de recurenţii-pârâţi, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, se constată că şi acestea sunt nefondate.
Societatea comercială reclamantă are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor cosmetice şi farmaceutice, pentru realizarea căruia, a închiriat un imobil format din două clădiri, proprietatea unuia dintre asociaţi.
Proprietarul imobilului a consimţit ca în schimbul chiriei, locatara să execute lucrări de investiţii de natură să aducă spaţiul la parametrii funcţionali care să corespundă normativelor impuse de obiectul de activitate.
Astfel, păstrând fundaţia şi un perete, societatea reclamantă a procedat la realizarea unor investiţii la una din cele două clădiri închiriate, rezultând un spaţiu modern ce răspunde condiţiilor speciale de igienă, laboratoare, spaţiu productiv în acord cu normele stabilite prin OG nr.31/1995 şi HG nr.382/1996 privind producţia, circulaţia şi controlul mărfurilor cosmetice şi farmaceutice, spaţiu ce este folosit în totalitate şi exclusiv în scop productiv.
Realizarea investiţiei de către societatea reclamantă s-a efectuat cu acordul şi concursulproprietarului, care a obţinut toate aprobările şi avizele necesare potrivit Legii nr.50/1991 (autorizaţie de desfiinţare, certificat de urbanism, autorizaţie de construcţie) şi care a acceptat schimbarea destinaţiei spaţiului, în spaţiu de producţie.
Investiţia realizată a fost înregistrată în contabilitatea societăţii în contul nr.2121 „Clădiri" şi supusă amortizării, potrivit dispoziţiilor art.4 lit.a şi d din Legea nr.15/1994, republicată şi pct.15 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 909/1997.
Prin urmare, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea criticată, reclamanta a executat lucrări la un imobil închiriat, cheltuielile efectuate au avut ca scop îmbunătăţirea parametrilor tehnici iniţiali şi modernizarea acestora, majorându-se valoarea de intrare a mijloacelor fixe, concomitent cu majorarea cifrei de afaceri şi a obligaţiilor faţă de bugetul statului.
În această situaţie, greşit s-a reţinut prin actele de control obligaţia societăţii reclamante de a vira la bugetul statului diferenţa de impozit pe profit în valoare de 63.366.164 lei şi diferenţa, rezultând din reducerea cu 50% a impozitului pe profit reinvestit, folosit la această investiţie în scopul extinderii activităţii pentru obţinerea de profituri suplimentare, în sumă de 68.613.293 lei şi majorări de întârziere aferente acestor sume.
Totodată, se reţine că, la realizarea investiţiei, pe lângă materialele rezultate din desfiinţarea clădirii, societatea reclamantă a achiziţionat şi alte materiale.
Cum investiţia la care s-au folosit bunurile aprovizionate a fost destinată pentru desfăşurarea activităţii reclamantei, a fost înregistrată în patrimoniul acesteia, şi supusă amortizării conform normelor legale, T.V.A. aferentă facturilor de materiale utilizate este deductibilă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.19 din OG nr.3/1992.
Faţă de considerentele arătate, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere şi o temeinică analiză a situaţiei de fapt şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei, motivele de casare invocate de pârâţi şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj fiind neîntemeiate, astfel că şi aceste recursuri se vor respinge ca nefondate.
În consecinţă, se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, iar recursurile fiind nefondate, urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Societatea comercială "C.P.P." S.R.L.,de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, precum şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei civile nr.514 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1212/2002. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1259/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
