CSJ. Decizia nr. 1242/2002. Contencios.. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1242
Dosar nr.1743/2002
Şedinţa publică din 26 martie 2003
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de NistorVasile împotriva deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat contestatorul N.V., lipsind intimaţii Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti şi A.V. – fost şef al DirecţieiGenerale de Poliţie a municipiului Bucureşti.
Procedura completă.
N.V. a depus la dosar cerere privind invocarea excepţieinulităţii absolute a deciziei nr. 488 din 19 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ precum şi a deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.
De asemenea, a depus la dosar cerere de înscriere în fals împtriva actelor ce se află la filele 10 şi 20 din dosarul Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ nr.2221/2001.
Având în vedere obiectul litigiului – contestaţie în anularea deciziei nr.1593/2002 – întemeiată pe dispoziţiile art.317 şi 318 Cod procedură civilă, instanţa a respins cererile privind discutarea excepţiei nulităţiiabsolute a celor 2 hotărâri judecătoreşti şi a înscrierii în fals şi a acordat cuvântul pe fond.
Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare,desfiinţarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ nr.1593/2002 şi fixarea unui termen pentru rejudecarea recursuluideclarat împotriva sentinţei civile nr.488 din 19 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
CURTEA
Asupra contestaţiei în anularede faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.1593 din 24 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ a respins ca nefondat recursul declarat de N.V. împotriva sentinţei civile nr.488 din 19 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, pe de o parte, că legalitatea ordinului nr.124/1998 a fost examinată în cauza ce a format obiectul dosarului nr.570/2000 al Curţii de Apel Bucureşti, iar pe de altă parte, că acest act nici nu putea fi atacat separat în contencios, ci numai odată cu actul administrativ de autoritate producător de efecte juridice faţă de reclamant, care este hotărârea consiliului de judecată din 4 iunie 1998.
S-a mai reţinut, de asemenea, că neexaminând fondul cererii, Curtea nu se va pronunţa nici asupra excepţiei de ilegalitate a Regulamentului nr.754/1998 privind organizareaşi funcţionarea consiliilor de judecată, pe care s-a fundamentat ordinul contestat.
In privinţa criticii formulatede recurent privind soluţionarea capătului de cerere referitor la comunicarea ordinuluinr.S/124/1998, s-a reţinut netemeinicia acesteia câtă vreme legalitatea emiterii actului respectiv a fost examinată în cauza ce a format obiectul dosarului nr.570/2000 al Curţiide Apel Bucureşti, soluţionat irevocabil.
Impotriva deciziei sus-menţionate a formulat contestaţie în anulare N.V., întemeiată pe dispoziţiile art.317 pct(1) şi (2)şi art.318 pct.(1) din Codul de procedură civilă.
In motivarea contestaţiei în anulare, N.V. a arătat următoarele:
1. instanţa a dispus judecarea recursului deşi procedura de citare a pârâtului A.V. pentru termenul din 24 aprilie2002 nu a fost legal îndeplinită;
2. instanţa de recurs a omis să cerceteze cererea prin care recurentul a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei nr.488/2001 prin care arată că la data de 19 aprilie 2001 instanţa de fond a judecat cauza în lipsa celor două pârâte, tot cu lipsă de procedură;
3. instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra unui motiv de casare, prin care arată că instanţa de fond nu a pronunţat sentinţa civilă nr.488/2001 în şedinţă publică, comunicându-i-se de preşedinta completului că urma să vadă Decizia instanţei în ziua de 20 aprilie 2001 în condică, la arhivă;
4. instanţa de recurs a reţinut eronat în Decizia nr.1593/2002 susţinerea falsă a instanţei care a soluţionat cererea de recurs împotriva hotărârii date în dosarul nr.570/2000 al Curţii de Apel Bucureşti, susţinere în sensul că instanţa s-a pronunţat asupra legalităţii actelorşi operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actelor supuse judecăţii, când în realitate aceste acte nu au fost aduse la instanţa de fond, ci la instanţa de recurs;
5. instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra cereriisale prin caresolicita sancţionarea persoanei vinovate de neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul din 30 ianuarie 2002.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
N.V. şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art.317 (1) Cod procedură civilă care prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.
Motivele contestaţiei în anulare de faţă cuprinse la punctele 1 şi 2 nu se încadrează în dispoziţiile sus-menţionate deoarece N.V. nu invocă vicii de procedură privind citarea sa în cauză.
Doar partea vătămată în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii sale de citare poate invoca acest motiv de contestaţie în anulare,datorită interesului propriu pe care îl are în cauză.
N.V. nu are interes să invoce lipsa de procedură a altor părţi, doar partea respectivă vătămată poate proceda astfel.
Contestatorul îşi întemeiază contestaţia şi pe prevederile art.317 (2) Cod procedură civilă cu toate că nici unul din motivele invocate nu se încadrează în aceste prevederi iar Decizia contestată nu a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
De asemenea, motivele 3 şi 5 ale contestaţiei în anulare formulată de N.V. nuse încadrează printre motivele prevăzute de art.317 şi 318 din Codul de procedură civilă, motive care permit exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
Mai mult de atât, cererea contestatorului privind sancţionarea persoanei vinovată de neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul din 30 ianuarie 2002 a fost analizată prin încheierea din 9 iulie 2002 prin care a fost soluţionată cererea lui N.V. privind îndreptarea şi completarea deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002.
Motivul 4 al contestaţiei în anulare este şi acesta nefondat, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art.318 Cod procedură civilă. Contestaţia în anulare priveşte Decizia nr.1593/2002 a Curţii Supeme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi nu sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nr.1681/2000. De altfel, contestatorul a invocat acest motiv şi prin cererea de îndreptare şi completare a deciziei nr.1593/2002 pe care a formulat-o, răspunzându-i-se criticii sale prin încheierea din 9 iulie 2002.
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Motivele invocate de contestator nu constituie însă greşeli materiale iar din analiza motivelor de recurs şi a considerentelor decizieicontestate rezultă că toate motivele de casare formulate de recurent au fost cercetate de instanţa supremă.
In concluzie, nefiind îndepliniteîn speţă condiţiile art.317 şi 318 alin.1 Cod procedură civilă, urmează ca prezenta contestaţie în anulare să fie respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de N.V. împotriva deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi26 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1230/2002. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1244/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|