CSJ. Decizia nr. 1230/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1230
Dosar nr.3005/2002
Şedinţa publică din 26 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de C.C. împotriva deciziei nr.428 din 20 septembrie 2002 aCurţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
La apelul nominal s-a prezentat intimata Curtea de Conturi a Românieireprezentată de consilierul juridic N.D., lipsind recurenta C.C. şi intimatul Centrul de Execuţie Bugetară nr.4 – Grădiniţa de Copii nr.39 Brăila.
Procedura completă.
S-a referit că recursul nu afost timbrat, recurenta fiind citată cu menţiunea timbrării acestuia.
Reprezentanta Curţii de Conturi a solicitat anularea recursului, ca netimbrat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.428 din 20 septembrie 2002, Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursurile jurisdicţionale formulate de Centrul de Execuţie Bugetară nr.4 – Grădiniţa nr.39 Brăilaşi C.C. împotriva sentinţei nr.6 din 24 aprilie 2002 a Colegiului Jurisdicţional Brăila.
Considerând această hotărâre nelegală şi netemeinică, C.C. a declarat recurs.
Citată cu menţiunea achitării taxei detimbru în sumă de 150.000 lei taxă judiciarăşi 1500 lei timbru judiciar, recurenta nu a îndeplinit această obligaţie legală motiv pentru care în conformitate cu dispoziţiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 recursul său va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de C.C. împotriva deciziei nr.428 din 20 septembrie 2002 aCurţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, ca netimbrat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1229/2002. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1242/2002. Contencios.. Contestaţie în anulare → |
---|