CSJ. Decizia nr. 1257/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conf.Lg.189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1257
Dosar nr.2897/2002
Şedinţa publică din 27 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei nr.511/CA/2002-P din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare reprezentată de consilierul juridic A.D.,lipsindintimatul reclamantT.C.
Procedura completă.
Consilierul juridic A.D. a solicitat admiterea recursului, potrivit motivelor dezvoltate în scris, casarea sentinţei atacate şi în fond, respingerea acţiunii.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
PrinHotărârea nr.2281 din 19 iunie2002, Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare a respins cerereaformulată de T.C., prin care, acesta a solicitat stabilirea calităţii de beneficiar alOG nr.105/1999 aprobată de Legea nr.189/2000, motivând că petiţionarul nu era născut la data strămutării părinţilor, situaţie în care nu avea domiciliu de unde să fie strămutat.
Curtea de Apel Oradea – prin Sentinţa nr.511/CA/2002 – P din 7 octombrie 2002 a admisacţiuneareclamantului T.C. şi pe cale de consecinţă a anulat Hotărârea nr.2281 din 19 iunie 2002 şi a obligat Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare să-irecunoascăreclamantuluicalitatea de benficiar al art.1 lit.c din OG nr.105/1999, aprobată de Legea nr.189/2000 cu modificările şicompletările ulterioare.
S-a reţinut că, beneficiază de prevederileOG nr.105/1999 şi ale Legii nr.189/2000,persoana - cetăţean român care, în timpul regimurilor instaurate înperioada 6 septembrie 1940 -6 martie 1945 a avut de suferit din motiveetnice, după cum urmează: a fost strămutată înaltă localitate decât cea de domiciliu; că prin art.2 din Normele de aplicare aordonanţei aprobate prin HG nr.127/2000, persoanelorstrămutateîn altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fostasimilate, persoanele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb depopulaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
În favoarea persoanelorprevăzute de art.1 lit.c, potrivit art.2 din ordonanţă se stabileşte pentru fiecare an de strămutare în alte localităţi decât cea de domiciliu, o indemnizaţie lunară.
S-a conchis că, potrivit textelor citate, copiii născuţiîn localitatea în care părinţii au fost strămutaţi au acelaşi statut cu părinţii lor, respectiv ausuferit persecuţii, din motive etnice, pe toată perioada strămutării, care estesinonimă cu refugiul şi care este cuprinsă între data naşterii lor şi data retrocedării pământului românesc, când a încetat motivul refugiului, or în cauză, reclamantul s-a născut în perioada de refugiu al părinţilor, astfel că beneficiază de dispoziţiile legale privind strămutarea din localitatea de domiciliu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, reiterând aspectele invocate în Hotărârea nr.2281din 19 iunie 2002, prin carea respins cererea reclamantului.
Recursul este nefondat.
În adevăr, potrivit art.2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se include şi persoana care a fost expulzată, care s-a refugiat, precum şi cea care a făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
În raport de aceste dispoziţii, prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamantul, fiind născut în perioada în care părinţii se aflau în refugiu, arestatutul de refugiat, de la data naşterii şi până la 6 martie 1945 şi deci,beneficiază de facilităţile acordate prin lege, deoarece efectele refugiului s-au răsfrânt şi asupra copiilor, nu numai asupra părinţilor.
În consecinţă, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul nefondat urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei nr.511/CA/2002-P din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1258/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1217/2002. Contencios. Anulare decizie UAR.... → |
---|