CSJ. Decizia nr. 1258/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1258

Dosar nr. 2898/2002

Şedinţa publică din 27 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 462/CA/2002 –P din 23 septembrie 2002 a admis acţiunea reclamantului C.N., a anulat hotărârea nr. 3160 din 7 iunie 2002 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare pe care a obligat-o să-i recunoască acesteia calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

S-a reţinut că reclamanta s-a născut în localitatea în care părinţii săi erau refugiaţi şi beneficiază de prevederile art.1 lit. c) din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, reiterând aspectele invocate în hotărârea prin care a respins cererea reclamantei, în sensul că aceasta nu era născută la data refugiului părinţilor săi şi deci nu beneficiază de prevederile legale mai sus arătate.

Recursul este nefondat.

În adevăr, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările ulterioare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se include şi persoana care a fost expulzată, s-a refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

În raport de aceste dispoziţiuni, prima instanţă a reţinut, în mod corect, că, reclamanta, fiind născută în perioada în care părinţii săi se aflau în refugiu ( din comuna Medieşul Aurit, judeţul Satu Mare în Braşov), are statutul de refugiat, de la data naşterii şi până la 6 martie 1945 şi, deci, beneficiază de facilităţile acordate prin lege; aceasta deoarece efectele refugiului s-au răsfrânt şi asupra copiilor, născuţi în timpul refugiului, nu numai asupra părinţilor.

În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei nr. 466/CA/2002-P din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 27 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1258/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs