CSJ. Decizia nr. 1283/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1283
Dosar nr.1225/2002
Şedinţa publică din 28 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC „E.E." SA împotriva sentinţei civile nr.37/CA din 19 februarie 2002 aCurţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominals-au prezentat: intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad reprezentate de consilierul juridic B.E., lipsind recurentul reclamant SC „E.E." SA.
Procedura completă.
Consilierul juridic B.E. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie apus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 ianuarie2001 reclamanta SC „E.E." SA. a solicitat anularea deciziei nr.582 din 30 aprilie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor, a hotărârii nr.29 din 30 aprilie 2001 a Direcţiei Controlului Financiar Fiscal Arad şi a procesului verbal nr.1163 din 30 noiembrie 2000 întocmit de Direcţia Controlului Financiar Fiscal Arad prin care a fost obligat să achite suma de 23.147.313 lei cu titlu deimpozit pe salarii 191.653.234 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii, suma de 287.317.071 lei cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi 1.246.851.427 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că având în vedere dispoziţiile art.4 din OUG nr.68/1999 a achitat debitele pe care societatea le înregistrase în balanţa de la 30 aprilie 1999 şi toate debitele pentru perioada 30 aprilie 1999 – 31 august 1999, respectând astfel ambele condiţii cerute delege pentru a fi scutiţi de plata majorărilor de întârziere.
Reclamanta a arătat că nu a înţeles să achite debitele stabilite de organul fiscal prin procesul verbal nr.31514 din 19 mai 1999 deoarece îl considera fără eficienţă juridică, nul şi lipsit de obiect.
Reclamanta a mai arătat că debitele şi majorările de întârziere stabilite prin procesul verbal nr.1163 din 30 noiembrie 2000 sunt greşit calculate pentru că au fost preluate de organul de control fiscal din procesul verbal nr.31514 din 19 mai 1999.
Contestaţiile formulate împotriva măsurilor luate de organul de control au fost respinse prin hotărârea nr.29 din 21 decembrie 2000 a Direcţiei Controlului Financiar Fiscal Arad şi prin Decizia nr.582 din 30 aprilie 2001 emisă deMinisterul Finanţelor Publice.
Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială şi decontencios administrativ prin sentinţa civilă nr.37/CA din 19 februarie 2002 arespins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa defond a reţinut că în mod legal au fostpreluate debitele anterioare, prin procesul verbal nr.1163 din 30 noiembrie 1999 şi cum acestea nu au fost contestate prin procedura prevăzută de Legea nr.105/1997 legalitatea acestora nu poate face obiectul acţiunii.
Potrivit expertizeicontabile efectuate în cauză reclamanta a avut obligaţia de a înregistra în contabilitate obligaţiile fiscale stabilite prin procesul verbal nr.31514/1999, conform dispoziţiilor legale cuprinse în Legea contabilităţii nr.82/1991 republicată a Hotărârii Guvernului nr.704/1993 şi a OUG nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare.
Pârâţii au respins cererea reclamantei, privind aplicarea OUG nr.68/1999, pentru că nu a îndeplinit condiţiile cerute de art.4 alin.2, în sensul că, nu şi-a achitat integral obligaţiile bugetare până la termenele prevăzute în ordonanţă, rămânând cu o restanţă de 8.700.577 lei reprezentândTVA şi cu 23.147.313 lei impozit pe salarii plătit până la data de 31 august 1999.
Din raportul de expertiză a rezultat că reclamanta a figurat pe toată perioada controlată cu un debit restant neachitat reprezentând impozit pe salarii de 47.074.107 lei.
Considerând sentinţa nelegală şi netemeinică a declarat recurs SC „E.E." SA.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esenţă că organele de control nu trebuiau să ia ca bază de calcul debitele şi majorările de întârziere stabilite prin procesul verbal nr.31514 din 19 mai 1999, acesta fiind nul şi lipsit de obiect.
Recurenta a susţinut că a renunţat la aplicarea procedurii prevăzute de Ordinul Ministerului Finanţelor nr.1283/1998 în cadrul căruia s-a întocmit procesul verbal nr.31514/1999 şi a ales aplicarea OUG nr.68/1999 conform cărora majorările de întârziere pentru debitele la bugetul de stat restante la data de 30 aprilie 1999 sunt scutite de plată, în cazul achitării integrale a acestor debite până la 31 august 1999.
Recurenta susţine că suma de 8.700.577 lei reprezentând TVA putea fi compensată aşa cum a propus şi expertul cu suma de 840.675.801 lei achitată prin virament iar penalităţile în sumă de 313.247.013 lei calculate de organul de control prin procesul verbal din 30 noiembrie 2000 nu sunt datorate.
De asemeni, recurenta a mai susţinut că potrivit suplimentului la raportul de expertiză nici penalităţile în valoare de 829.273.615 lei nu sunt datorate.
Recursul nu este fondat.
În baza cererii formulate de SC „E.E." SA. la data de 7 aprilie 1999, Administraţia Financiară şi Trezoreria Municipiului Arad prin procesul verbal nr.31514 din 18 mai 1999 a propus reeşalonarea la plata a debitelor restante privind TVA de plată, impozit pe profit şi impozitul pe salarii cu majorările aferente.
Odată cu aplicarea reeşalonării, potrivit Legii contabilităţii nr.82/1981, a HG nr.704/1993 şi a prevederilor OG nr.11/1996 reclamanta avea obligaţia de a înregistra în evidenţa contabilă obligaţiile fiscalestabilite prin procesul verbal nr.31.514 din 18 mai 1999.
Potrivit art.3 din OUG nr.68/1999 majorările deîntârziere trebuiau să fie înregistrate într-un cont separat de evidenţă în afara bilanţului.
Reclamanta nu a contestat procesul verbal nr.31514 din 18 mai 1999 întocmit de organele de control fiscal, astfel cămăsurile luate deacestea devin obligatorii.
Ca urmare a adoptării Ordonanţei deurgenţă nr.68 din 19 mai 1999 reclamanta SC „E.E." SA. a solicitat aplicarea acestei ordonanţe privitor la debitele înregistrate în contabilitate la 30 aprilie 1999.
Potrivit art.4 din OUG nr.68/1999, majorările de întârziere prevăzute la art.3 se scutesc la plată, dacă debitele restante la data de 30 aprilie 1999 care le-au generat, reprezentând impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, au fost achitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sau se vor achita până la data de 31 august 1999.
Pentru a beneficia de prevederile art.1 debitorii sunt obligaţi să îşi achite obligaţiile provenind din impozite, taxe şi altevenituri ale bugetului de stat, datorate pe perioada 30 aprilie – 31 august 1999 precum şi eventualele majorări de întârziere aferente acestora.
În vederea constatării dacă reclamanta şi-a achitat debitele restante organele decontrol financiar fiscal au preluat prin procesul verbal nr.1163 din 30 noiembrie 2000 şi obligaţiile fiscale stabilite prin procesul verbal anterior, cu nr.31514 din 19 mai1999, întrucât aceste obligaţii nu au fost achitate la bugetul de stat.
Prin procesul verbal nr.1163/2000 organele de control au reţinut că reclamanta datorează sumele contestate în cauză şi că nu poate beneficia de scutirea de plata majorărilor deîntârziere conform dispoziţiilor OUG nr.68/1999.
Aşa după cum rezultă şi din expertiza efectuată în cauză reclamanta nu şi-a achitat integral obligaţiile bugetare până la termenele prevăzute de ordonanţă, constatând că reclamanta datorează un debit restantneachitat de 47.074.106 lei.
Aşa fiind, se constată că reclamanta nu îşi achitase integral obligaţiile bugetare până la termenele prevăzute în ordonanţă, astfel cum nu afost îndeplinită nici condiţia cerută de art.4 alin.2 al OUG nr.68/1999 pentru a fi scutit de plata majorărilor de întârziere.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică recursul sepriveşte ca nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC „E.E." SA. împotriva sentinţei civile nr.37/CA din 19 februarie 2002 aCurţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1282/2002. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 1284/2002. Contencios. Refuz emitere decizie de... → |
|---|
