CSJ. Decizia nr. 1284/2002. Contencios. Refuz emitere decizie de trimitere în profesia de avocat cu scutire de examen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1284

Dosar nr.1262/2002

Şedinţa publică din28 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. împotriva sentinţei civile nr.256 din 26 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant S.C. şi intimatul pârât Uniunea Avocaţilor din România.

Procedura completă.

S-a referit că recurentul a solicitat soluţionarea cauzei şi în absenţa sa.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.C. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei prin care să fie înscris în asociaţie şi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen.

In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, a depus la secretariatul Baroului cerere de primire în profesia de avocat, iar cu nota nr.83 din 18 mai 2001 a solicitat să i se răspundă la cererea adresată anterior, dar până în prezent nu a primit răspuns.

Curtea de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr.256 din 26 noiembrie 2001, a respins ca inadmisibilă acţiunea întrucât nu s-a respectat procedura prevăzută de Legea nr.51/1995 privitoare la exercitarea avocaturii.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamantul a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea hotărârii şi în fond admiterea acţiunii.

Se arată că instanţa a ignorat că pârâta avea obligaţia să elibereze Decizia solicitată, întrucât Baroul are această calitate, el îndeplinind condiţiile legale pentru exercitarea profesiei de avocat fără examen.

Recursul este nefondat.

In conformitate cu dispoziţiile art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995 republicată primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, este posibilă pentru cel care anterior primirii în profesie, are o vechime de cel puţin 10 ani ca judecător, procuror, notar sau jurisconsult.

Din actele de la dosar, rezultă că reclamantul nu întruneşte aceste condiţii, iar acest lucru i-a fost comunicat de către Baroul Brăila.

Reclamantul-recurent împotriva adresei negative a Baroului nu a folosit procedura instituită de lege, ci a făcut o sesizare împotriva conducerii baroului la Uniunea Avocaţilor din România (fila 10).

In procedura legală prevăzută de Legea nr.51/1995, se arată că avizul nefavorabil al baroului se poate contesta la Comisia permanentă a Uniunii Avocaţilor din România care sepronunţă prin decizie, aceasta urmează a fi contestată la Consiliul Uniunii, iar Decizia pronunţată de aceasta poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.

Din adresa nr.8610/19 octombrie 2001 a Uniunii Avocaţilor din România (fila 49), rezultă că reclamantul recurent nu are înregistrată nici o cerere, în sensul celor solicitate.

In consecinţă, soluţia instanţei de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, este temeinică şi legală, astfel că, recursul se priveşte nefondat şi în baza art.312 Cod procedură civilă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.C. împotriva sentinţei civile nr.256 din 26 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2003

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1284/2002. Contencios. Refuz emitere decizie de trimitere în profesia de avocat cu scutire de examen. Recurs