CSJ. Decizia nr. 1287/2002. Contencios. Suspendarea executarii act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1287
Dosar nr.2667/2002
Şedinţa publică din 28 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de C.N. împotriva sentinţei civile nr.94 din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal au lipsit recurentul-reclamant C.N. şi intimatul-pârât Ministerul de Interne.
Procedura completă.
S-a referit că recurentul-reclamant C.N. cu cerere înregistrsată la data de 4 decembrie 2002 a solicitat să se ia act că renunţă la declararea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de decembrie 2002 reclamantul C.N., a solicitat ca în baza dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1999 să se suspende executarea actului administrativ nr.0020188 din 16.07.2002 emis de Ministerul de Interne până la soluţionarea acţiunii.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că suspendarea executării actului administrativ împotriva căruia s-a făcut acţiunea, ar duce la prevenirea unor pagube iminente, cheltuieli suplimentare şi pierderi de drepturi salariale.
Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.94 din 20 septembrie 2002 a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ nr.0020188 din 16.07.2002.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că este ameninţat de producerea unei pagube iminente şi ireparabile.
Considerând sentinţa nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.N. susţinând, în esenţă, că a suferit de pe urma sancţiunii sale pierderi salariale care în total se cifrează la cca. 3.000.000 lei lunar.
Prin cererea înregistrată la Curtea Supremă de Justiţie sub nr.31413 din 4 decembrie 2002, recurentul-reclamant C.N. a solicitat să se ia act de renunţarea la judecata recursului.
Potrivit art.246 Cod procedură civilă reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
Cum până la termenul din 28 martie 2003 recurentul-reclamant a declarat că renunţă la judecarea cererii de recurs, potrivit art.246 Cod procedură civilă, instanţa va lua act de voinţa exprimată de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat de C.N. împotriva sentinţei civile nr.94 din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ, conform art.246 Cod procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1284/2002. Contencios. Refuz emitere decizie de... | CSJ. Decizia nr. 1288/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|