CSJ. Decizia nr. 1316/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conf. Lg. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1316

Dosar nr.2881/2002

Şedinţa publică din1 aprilie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.522/CA/2002-P din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.

La apelul nominal au lipsit atât recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, cât şi intimatul reclamant L.N.

Procedura completă.

S-a referit că recurenta pârâtă a solicitat, în scris (fila 3), soluţionarea cauzei în absenţa sa, conform prevederilor art.242 (2) din Codul de procedură civilă.

Constatând pricina în stare de judecată, Curteaa rămas în pronunţare.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.522/CA din 7 octombrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea formulată de reclamantul L.N. şi a anulat hotărârea nr.900 din 15 iulie 2002, emisă de către Comisia pentru stabilirea situaţiilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 (aprobată prin Legea nr.189/2000), constituită în cadrul Casei Judeţene de Pensii Satu Mare.

Pe cale de consecinţă, a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al acelei ordonanţe guvernamentale.

Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune în raport de faptul dovedit că L.N. s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi din comuna Sanislău, satul Marna în comuna Măguri, satul Mărişel, judeţul Cluj, ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena.

S-a motivat totodată, că reclamantul a suferit alături depărinţi efectele strămutării din localitatea de domiciliu şi deci, este îndreptăţit la recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor art.1 lit.c din OGnr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Impotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare.

Recurenta a susţinut că prima instanţă a ignorat Precizările nr.1026/2002 ale Casei Naţionale de Pensii, potrivit cărora nu beneficiază de prevederile OGnr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor.

 Că în realitate, în nici unul din aceste acte normative nu se face referire la persoanele care s-au născut în timp ce părinţii lor au fost strămutaţi sau refugiaţi.

Aceştia din urmă au fost asimilaţi persoanelor strămutate prin Normele pentru aplicarea OGnr.105/1999, aprobate prin HGnr.127/2002.

Recursul este nefondat.

Curtea de Apel Oradea a stabilit în mod corect că Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu-i exclude pe cei născuţi în refugiu, de la beneficiul instituit prin art.1 lit.c al OGnr.105/1999, devreme ce au suportat împreună cu părinţii, aceleaşi, privaţiuni, datorate strămutării în altă localitate decât aceea de domiciliu.

Pe de altă parte, precizările Casei Naţionale Pensii invocate de recurentă, prin care se restrânge sfera persoanelor îndreptăţite la recunoaşterea calităţii de beneficiar, adaugă la lege şi nu puteau să justifice soluţia adoptată prin hotărârea nr.900 din 15 iulie 2002, de respingere a cererii intimatului-reclamant.

Tinând seama de aceste considerente, precum şi de inexistenţa unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi reţinute din oficiu, conform art.306 alin.2 din Codul de procedură civilă, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.522/CA/2002-P din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1316/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conf. Lg. 189/2000. Recurs