CSJ. Decizia nr. 139/2002. Contencios. Anulare decizie Presed. ANRE. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 139
Dosar nr. 1795/2002
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 26 iulie 2001, reclamantul Consiliul local al municipiului Brăila a chemat în judecată Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – A.N.R.E. – solicitând anularea deciziei emisă de aceasta cu nr. 533/25 mai 2001 privind concilierea neînţelegerilor apărute la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice nr. 4205670/2000 dintre reclamant şi SC E. SA.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că actele normative avute în vedere la emiterea deciziei contestate, respectiv OG nr. 63/1998 şi OG nr. 29/1998, l-au asimilat cu marii consumatori finali industriali şi similari acestora, fără a ţine cont că în fapt este o autoritate publică locală, iar furnizarea energiei electrice se face către comunitatea locală, preţurile şi tarifele stabilinându-se în raport de bugetul local.
În opinia reclamantei, clauzele contractului cadru aprobat prin Decizia nr. 57/1999 a Preşedintelui A.N.R.E. ca şi clauzele speciale din contractul 4205670/2000, cu precădere cele referitoare la încasarea de penalităţi de 0,3% pentru neachitarea în termen a facturilor către furnizori, încalcă dispoziţiile Legii nr. 193/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 468/25 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ căreia cauza i-a revenit spre soluţionare prin declinare de la Curtea de Apel Galaţi, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că temeiul legal al emiterii deciziei contestate l-a constituit Decizia Preşedintelui A.N.R.E. nr. 57/1999, care a aprobat contractul cadru de furnizare a energiei electrice, în vigoare în decembrie 1999 şi prin care s-a urmărit protecţia consumatorilor casnici, reclamantul încadrîndu-se în categoria marilor consumatori – prin cantitate de energie contractată, peste 100 KW.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul Consiliul local al municipiului Brăila.
Recurentul a susţinut că prin Decizia contestată i-a fost încălcat un drept fundamental, acela de a avea posibilitatea de renegociere a clauzelor specifice dintr-un contract cadru şi mai mult, a fost asimilat în mod greşit marilor consumatori finali, deşi este o instituţie publică care furnizează energie electrică pentru comunitatea locală. Ca atare nu înregistrează profit, astfel că nici nu poate fi obligat la plata penalizărilor de întârziere de 0,3%.
În fine, recurentul a susţinut nelegalitatea deciziei atât pentru faptul că nu a avut la bază prevederile Legii nr. 193/2000, cât şi pentru faptul că la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice nu au fost prezentate avizele Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Oficiul Concurenţei, cerute „ad validitatem" de dispoziţiile art. 5 şi 16 din Legea nr. 193/2000.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu prevederile OUG nr. 29/1998, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.R.E., cu modificările ulterioare, ANRE: „stabileşte şi aprobă contractele cadru dintre agenţii economici din sector, privind vânzarea, achiziţia, transportul, dispecerizarea şi distribuţia energiei electrice şi termice, precum şi a energiei electrice şi termice către consumatorii finali" (art. 5).
Contractul cadru elaborat de A.N.R.E. în baza acestor atribuţii, pentru furnizarea energiei electrice este în fapt un contract comercial, atipic, cu clauze obligatorii apărute din necesitatea intervenţiei statului pentru protejarea consumatorilor de un eventual abuz pe care l-ar putea exercita furnizorul.
În sensul acestor prevederi, s-a emis şi Decizia nr. 57/1999 prin care Preşedintele A.N.R.E. a aprobat contractul cadru, (M. Of., nr. 623/21.12.1999), necontestată de reclamant.
Faptul că la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice nr. 4205670/2000, s-au avut în vedere dispoziţiile acestei decizii nu a produs reclamantului nici o vătămare în dreptul său de a negocia clauzele pretinse abuzive . Invocarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 este nerelevantă în cauză, întrucât acest act normativ defineşte o clauză contractuală ca fiind abuzivănumai dacă nu a putut fi negociată direct cu consumatorul.
Ori, divergenţele semnalate cu prilejul încheierii contractului de furnizare a energiei electrice între reclamant şi SC E. SA, au fost soluţionate de A.N.R.E. conform cu dispoziţiile OG nr. 63/1998 – Decizia pronunţată devenind obligatorie pentru părţi.
Pe de altă parte, legea nu este aplicabilă şi pentru motivul că ea se referă exclusiv la două categorii de contracte, respectiv cele încheiate între furnizorul de servicii şi consumatori şi contractele standard, ceea ce înseamnă că se referă numai la relaţiile consumatori – furnizor, fără a implica şi autoritatea emitentă.
În ce priveşte lipsa avizelor Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi a avizului Oficiului Concurenţei, evocate de recurentă drept temei pentru anularea deciziei nr. 533/2000, urmează a se reţine ca nejustificată, întrucât cu excepţia avizului Oficiului Concurenţei prevăzut de OG nr. 68/1998 şi care s-a dovedit a fi existat, avizul Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, nu era necesar, el fiind prevăzut abia ulterior prin Legea nr. 193/2000 şi ca atare necesar pentru contractele încheiate după apariţia acesteia.
În fine, nefondată este şi critica din recurs potrivit cu care recurenta ar fi fost greşit încadrată în categoria marilor consumatori finali, întrucât această încadrare se face în funcţie de puterea contractată potrivit art. 5 din Anexa 1 la contractul cadru aprobat de Decizia nr. 57/1999 fiind consideraţi marii consumatori cei cu puteri contractate de peste 100 KW. Cum reclamantul se încadrează în această categorie şi definirea lui din acest punct de vedere s-a făcut corect.
Astfel fiind, în raport de toate aceste considerente urmează a se aprecia ca soluţia Curţii de Apel Bucureşti este temeinică şi legală, motive pentru care recursul declarat de Consiliul local al municipiului Brăila va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul local al municipiului Brăila împotriva sentinţei civile nr. 468 din 25 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1381/2002. Contencios. Suspendare executare... | CSJ. Decizia nr. 1391/2002. Contencios → |
---|