CSJ. Decizia nr. 1518/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1518
Dosar nr.1350/2002
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
La 3 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Argeş în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.205/F-C din20 decembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 3 aprilie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 10 aprilie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.205/F-C pronunţată la data de 20 decembrie 2001 în dosarul nr.4923/2001, Curtea de Apel Piteşti, Secţia comercială şi contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. „A.I." SAîn contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi a anulat Decizia nr.1380 din 13 septembrie 2001 şi procesul verbal nr.1441/B/ 14 august 2001, emisă şi, respectiv, încheiat de cele două autorităţi publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş a constatat prin procesul-verbal de control nr.2441/B/ 14 august 2001 că societatea comercială reclamantă datora pentru perioada 01 iulie 1999 – 30 aprilie 2000 suma de 488.700.000 lei contribuţie la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap şi majorările de întârziere aferente în sumă de 576.501.301 lei ca urmare a incidenţei prevederilor art.43 şi 42 din OUG nr.102/1999, precum şi suma de 31.827.350 lei impozit pe venituri din salarii pentru luna iulie 2000 şi 17.520.956 lei majorări de întârziere.
Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr.1308 din 13 septembrie 2001 a respins contestaţia formulată de societatea comercială şi a menţinut în totalitate obligaţiile bugetare stabilite în sarcina acestuia de către organul de control.
Admiţând acţiunea şi anulând actele administrative atacate, instanţa de fond a reţinut, în privina contribuţiei la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, că organele fiscale au interpretat în mod greşit prevederile art.42 şi 43 din OUG nr.102/1999, din adresa nr.1591/ 6 august 2001 emisă de Inspectoratul de Stat pentru Persoanele cu Handicap al judeţului Argeş (I.S.P.H. Argeş) rezultând că reclamanta nu a refuzat angajarea vreunei persoane cu handicap.
În privinţa diferenţei la impozitul pe venituri din salarii, instanţa de fond a motivat că organele fiscale au interpretat greşit prevederileart.5 din OUG nr.11/1999 şi au refuzat aplicarea acestora şi acordarea bonificaţiei de 5% pentru luna iulie 2000.
Împotriva acestei soluţii au formulat recurs D.G.F.P. Argeş şi Ministerul Finanţelor Publice susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a aplicat eronat legea, fiind incidente prevederile art.304 pct.8 şi 9 din Codul de procedură civilă.
Recursul este întemeiat.
1. Referitor la contribuţia la Fondul de Solidaritate Socială pentru persoanele cu handicap;
Este necontestat că, în perioada 01 iulie 1999 – 30 aprilie 2000, societatea comercială avea obligaţia ca, potrivit art.42 din OUG nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, să angajeze cca. 100 persoane cu handicap, dar a angajat doar 5-7 astfel de persoane.
În conformitate cu prevederile art.43 din OUG nr.102/1999, societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi alţi agenţi economici, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile art.42, au obligaţia de a plăti lunar la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap o sumă egală cu salariul minim brut pe economie înmulţit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
Societatea comercială s-a apărat, iar instanţa de fond a reţinut ca întemeiată susţinerea acesteia, că în perioada respectivă, nu a refuzat angajarea vreunei persoane cu handicap, depunând în acest sens adresa nr.1591/ 06 august 2001 emisă de I.S.P.H. Argeş.
Instanţa de fond a interpretat, însă greşit prevederile art.43 din OUG nr.102/1999, în forma în vigoare la data respectivă, care nu condiţionau obligaţia de plată a contribuţiei la acest fond de refuzul societăţii comerciale de a angaja persoane cu handicap.
Este adevărat că ulterior, prin OUG nr.40/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.181 din 27 aprilie 2000, prevederile art.43 din OUG nr.102/1999 au fost modificate în sensul că obligaţia de plată a contribuţiei exista doar în cazul în care societatea comercială refuza să angajeze persoane cu handicap, dar aşa cum s-a arătat, organele de control au calculat contribuţia doar pentru perioada 01 iulie 1999 – 30 aprilie 2000, anterioară intrării în vigoare a textului modificat.
În cauză, însă, este dovedit că societatea comercială intimată, în perioada în discuţie, nu a făcut nici un demers la instituţiile competente, în vederea angajării persoanelor cu handicap, la numărul prevăzut de art.42 din OUG nr.102/1999.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale în materie, aplicabile pentru perioada avută în vedere de organele de control, critica recurentelor fiind întemeiată.
2. Referitor la impozitul pe veniturile din salarii;
În conformitate cu prevederile art.4 din OUG nr.11/1999 privind acordarea de facilităţi fiscale agenţilor economici, în anul 2000 contribuabilii care s-au încadrat în prevederile articolelor precedente beneficiază lunar, până la sfărşitul anului, de o bonificaţie de 5% pentru ficare obligaţie bugetară achitată în termenul legal.
Este necontestat în cauză că societatea comercială intimată a achitat suma de 31.829.531 lei cu ordinul de plată nr.3836/ 15 august 2000, cu 5 zile întârziere faţă de data de 10 august 2000, când era scadentă obligaţia de plată a impozitului pe veniturile din salarii.
Societatea comercială a susţinut, iar instanţa de fond şi-a însuşit această apărare, că a constatat personal că îşi calculase greşit această obligaţie bugetară, caz în care putea să o achite într-un termen de 15 zile de la constatare, astfel că beneficiază totuşi de bonificaţia de 5% în condiţiile art.5 din OUG nr.11/1999.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art.5 din OUG nr.11/1999, contribuabilii la care se constată diferenţe de plată la obligaţiile datorate bugetului de stat, care nu sunt achitate în termen de 15 zile de la data constatării acestora, împreună cu majorările de întârziere aferente, nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe.
Dar, aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauză deoarece, în conformitate cu pct.13 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministerului finanţelor nr.501/1999, publicat în Monitorul Oficial nr.292 din 24 iunie 1999, emis în baza art.6 din OUG nr.11/1999, prevederile art.5 din această ordonanţă de urgenţă sunt aplicabile în cazul controalelor efectuate de organele competente.
În cauză, este necontestat că nu a existat un astfel de control care să fi atras plata cu întârzierea de 5 zile a diferenţei respective la impozitul pe venituri din salarii, astfel că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că ar fi fost aplicabile prevederile art.5 din OUG nr.11/1999 şi că societatea comercială ar fi putut, astfel, beneficia de bonificaţia de 5% din impozitul respectiv.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, recursul este întemeiat, urmând să fie admis, casată sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, respinsă acţiunea formulată de societatea comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Argeş în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice împotriva Sentinţei civile nr.205/F-C din20 decembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea S.C. „A.I." SA.
| ← CSJ. Decizia nr. 1505/2002. Contencios.. Contestaţie în anulare | CSJ. Decizia nr. 1528/2002. Contencios. împotrva deciziei... → |
|---|
