CSJ. Decizia nr. 1532/2002. Contencios. în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1532
Dosar nr.1372/2002
Şedinţa publică din 11 aprilie 2003
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de Societatea comercială „C." S.A. împotriva deciziei civile nr.1552 din 19 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat contestatoarea S.C. „C." SAeprezentată de avocatul C.V. şi intimatul primarul Municipiului Iaşi prin avocatul C.V., lipsind intimaţii Consiliul Judeţean Iaşi şi prefectul judeţului Iaşi.
Procedura completă.
Avocatul C.V. a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, având în vedere că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, casarea deciziei atacate, admiterea recursului şi în fond respingerea acţiunii formulate de primarul oraşului Iaşi ca prematur formulată.
Avocatul C.V. a învederat instanţei că nu este vorba de o greşeală materială, solicitând respingerea contestaţiei în anulare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 octombrie 1996, la Judecătoria Iaşi, Municipiul Iaşi, reprezentat de primar, în contradictoriu cu societatea comercială „C." S.A., a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului de înfiinţare a pârâtei, respectiv a deciziei nr.20 din 7 ianuarie 1991 emisă de Prefectura Iaşi, pe motiv că administraţia pieţelor nu a fost niciodată unitate economică de stat ci un serviciu fără personalitate juridică în cadrul Primăriei.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa nr.7321 din 9 iunie 1997, a respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, precum şi a prescripţiei dreptului la acţiune.
Tribunalul judeţean Iaşi, prin Decizia nr.497 din 3 martie 1998, a desfiinţat sentinţa atacată cu apel şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi, în primă instanţă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că actul atacat este un act administrativ de autoritate supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat recurs Societatea comercială „C." S.A. dar şi cerere de strămutare.
Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencis administrativ, prin Decizia nr.1327 din 3 iunie 1998, a admis cererea formulată de societatea comercială „C." SAşi a strămutat la Curtea de Apel Suceava judecarea recursului.
Prin Decizia nr.175 din 10 septembrie 1998, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondat recursul declarat de societatea comercială „C." SA, împotriva deciziei nr.497 din 3 martie 1998 a Tribunalului Iaşi, şi a fixat termen pentru judecata în fond a acţiunii.
Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr.10 din 27 ianuarie 1999, a respins ca tardivă acţiunea.
S-a reţinut că Decizia a cărei anulare se solicită a fost comunicată reclamantului la 7 ianuarie 1991, după cum rezultă din copia borderoului ataşat la dosar (fila 18), iar trecerea societăţii pârâte sub autoritatea reclamantului a avut loc prin Hotărârea de Guvern nr.597/ 28.09.1992 (filele 12-13 verso).
Împotriva sentinţei a formulat recurs Municipiul Iaşi prin primarul C.S.
Curtea Supremă de Justiţie – Secţia contencios administrativ, prin Decizia nr.2559 din 26 octombrie 1999, a admis recursul şi a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că nu există dovada semnării primitorului, or, în aceste condiţii, reclamanta la data introducerii acţiunii nu se află în culpă privind termenul prevăzut de art.5 alin.ultim din Legea nr.29/1990.
Instanţa trebuia să analizeze cererea şi să o judece în fond.
Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr.156 din 25 octombrie 2000, a admis acţiunea formulată de primarul municipiului Iaşi în contradictoriu cu Societatea comercială „C." S.A., Consiliul judeţean Iaşi şi prefectul judeţului Iaşi şi a anulat Decizia nr.20/ 7 ianuarie 1991 emisă de Prefectura Municipiului Iaşi.
S-a reţinut c, natura juridică a actului contestat care este de drept administrativ şi nu de drept civil, cât şi calitatea procesuală a reclamantului, nu mai pot fi puse din nou în discuţie, câtă vreme instanţa supremă prin Decizia sa de casare a rezolvat aceste excepţii indicând Curţii de Apel Suceava să se pronunţe pe fond asupra litigiului, ca instanţă de contencios administrativ.
În ce priveşte îndeplinirea dispoziţiilor referitoare la procedura prealabilă prevăzute de art.5 din Legea nr.29/1990, faţă de adresele nr.53417 şi nr.53418 din 12.11.1999 (filele 74-75), se constată că cerinţa a fost îndeplinită.
Pe fondul litigiului, s-a reţinut că prin Decizia contestată s-a dispus înfiinţarea societăţii comercială „C." SA în baza art.16 din Legea nr.15/1990, dispoziţii legale care nu sunt aplicabile în cauză.
Prin Legea nr.15/1990 legiuitorul a permis „unităţilor de stat" să fie organizate sub formă de societăţi pe acţiuni cu răspundere limitată, în condiţiile prevăzute de lege.
Dispoziţiile Legii nr.15/1990 nu sunt aplicabile în cauză deoarece SC „C." SA s-a născut din serviciul administraţiei pieţelor aferent fostei Primării Iaşi, serviciu care nu îndeplinea atribuţiile unei unităţi economice de stat.
Mai mult decât atât, prin înfiinţarea societăţii comerciale „C." s-au trecut în patrimoniul acesteia toate pieţele municipiului Iaşi care, potrivit legilor în vigoare (Constituţie, Legea nr.18/1991 şi Legea nr.213/1998) sunt bunuri constatate ca fiind proprietate publică şi pe cale de consecinţă, inalienabile.
Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ prin Decizia nr.1552 din 19 aprilie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Societatea comercială „C." S.A. Iaşi.
S-a reţinut că primarul, în baza art.42 alin.2 din Legea nr. 69/1991, are dreptul şi obligaţia de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente în numele municipiului, când se consideră vătămat în dreptul de proprietate asupra pieţelor agroalimentare, justificând interesul pentru a promova acţiunea, că procedura prealabilă a fost îndeplinită aşa cum corect a stabilit şi instanţa de fond, că în ce priveşte tardivitatea sesizării, operează autoritatea deciziei nr.1559 din 26 octombrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia contencios administrativ, şi că pe fond acţiunea este întemeiată faţă de dispoziţiile Legii nr.15/1990.
Prin cererea formulată la 30 aprilie 2002 (plic – fila 3), societatea comercială „C." SAa formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr.1552/ 19 aprilie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia contencios administrativ.
Se susţine că instanţa a respins recursul ca urmare a unei greşeli materiale, atunci când a stabilit că s-a efectuat în termen procedura prealabilă, obligatorie, înainte de sesizarea instanţei, potrivit dispoziţiilor art.5 din Legea nr.29/1990, în realitate procedurile fiind din data de 12 noiembrie 1999.
În urma admiterii contestaţiei în anulare, întrucât dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale involuntare, se impune casarea deciziei, admiterea recursului şi respingerea acţiunii primarului ca fiind prematur formulată.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Conform dispoziţiilor art.318(1) Cod procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În cauză, se invocă dispoziţiile acestui text, iar ca greşealămaterială se face referire la o excepţie, pe care aceasta a invocat-o pe tot parcursul procesului, respectiv inexistenţa procedurii prealabile prevăzute de Legea nr.29/1990 şi soluţionarea litigiului în lipsa acestei condiţii imperative cerute de lege.
Greşeala materială de care vorbeşte textul art.318 Cod procedură civilă, vizează o greşeală de ordinprocedural şi nu de drept material, aşa cum invocă societatea comercială „C." S.A., respectiv lipsa procedurii cerute de art.5 din Legea nr.29/1990, care prin eventuala ei admitere ori respingere, putea conduce la blocarea ori exercitarea în continuare a dreptului material dedus judecăţii.
Din actele dosarului, rezultă că problema excepţiei procedurii prealabile a fost tranşată cu putere de lucru judecat prin Decizia nr.2559/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, care a dispus casarea cu trimitere pentru soluţionare pe fond.
Această excepţie a mai fost reiterată şi soluţionată prin respingere, prin sentinţa nr.156/2000 a Curţii de Apel Suceava şi prin Decizia nr.1552/2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia contencios administrativ.
De altfel, chiar contestatoarea, prin modul de motivare a contestaţiei, admite că instanţa a reţinut critica formulată privind prematuritatea acţiunii, însă este nemulţumită de modalitatea de analizare şi de respingere a acestui motiv de recurs.
Nefiind întrunite cerinţele art.318 Cod procedură civilă, contestaţia în anulare se va respinge ca nefondată.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 10 milioane lei, cheltuieli de judecată către primarul Municipiului Iaşi, dovedită cu actul existent la dosar (chitanţă avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.C. „C." S.A.împotriva deciziei civile nr.1552 din 19 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.
Obligă pe contestatoare la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către primarul Municipiului Iaşi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1528/2002. Contencios. împotrva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1533/2002. Contencios.. Revizuire → |
|---|
