CSJ. Decizia nr. 1571/2002. Contencios. Anulare decizie O.R.D.A. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1571

Dosar nr.3057/2002

Şedinţa publică din 15 aprilie 2003

La data de 8 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Asociaţia Română de Comunicaţii prin Cablu împotriva sentinţei civile nr.950 din 17 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 8 aprilie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 15 aprilie 2003.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 18 iulie 2002, Asociaţia Română de Comunicaţiiprin Cablu a solicitat ca în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Drepturile de autor să se dispună anularea deciziei nr.55 din 14 mai 2002 emisă de pârât, ca nelegală.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actul administrativ de autoritate o vatămă în dreptul său subiectiv recunoscut de art. 131 alin.6 din Legea nr.8/1996, şi anume, dreptul de a plăti remuneraţiile aprobate pe o perioadă de 3 ani, fără posibilitatea modificării lor înainte de expirarea acestui termen.

Prin sentinţa civilă nr.950 din 17 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Instanţa a reţinut că nu există un drept al reclamantei, recunoscut de lege şi vătămat prin emiterea deciziei O.R.D.A. nr.55 din 14 mai 2002.

Temeiul juridic al acestui act administrativ îl constituie Hotărârea Guvernului nr.71/2000, care autoriză pe pârât să medieze neînţelegerile dintre părţile implicate, precum şi o decizie anterioară emisă de aceeaşi autoritate publică (nr.1 din 14 ianuarie 2002), necontestată de reclamantă.

Pe de altă parte, s-a apreciat că prevederile art.131 alin.3 şi 6 din Legea nr.8/1996 nu sunt aplicabile în speţă, deoarece părţile respective nu au ajuns la un acord. Că în realitate, îşi regăsesc incidenţa dispoziţiile art.131 alin.4 din lege, care conferă pârâtului atribuţia de mediere şi de desemnare a comisiei de negociere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Asociaţia Română de Comunicaţii prin Cablu.

Recurenta a susţinut că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Instanţa de fond a omis să examineze toate dovezile administrate în cauză şi care erau hotărâtoare pentru justa dezlegare a pricinii.

A precizat că în opinia sa, Decizia nr.15 din 14 mai 2002 a fost emisă de pârât cu nesocotirea dispoziţiilor art.131 alin.6 din Legea nr. 8/1996, deoarece cererea de avizare formulată de CREDIDAM şi U.P.F.R. nu puteafi luată în discuţie mai devreme de 3 ani de la data aprobării tabelelor şi metodologiilor prin Hotărârea Guvernului nr.71/2000.

Recursul este fondat.

Prin Hotărârea Guvernului nr.71 din 28 ianuarie 2000 au fost aprobate metodologiile privind utilizările prestaţiilor artisticemuzicale fixate pe fonograme, precum şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme.

Actul administrativ cu caracter normativ a fost emis în temeiul şi aplicarea art.131 alin.(1)-(4) din Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Potrivit dispoziţiilor art.131 alin.6 din această lege, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi sesizat cu o nouă cerere de avizare a tabelelor şi metodologiilor în vederea modificării lor, de către oricare dintre părţile care le-au negociat, dar nu mai devreme de 3 ani de la aprobarea lor, în ceea ce priveşte remuneraţiile stabilite procentual.

Rezultă fără echivoc din normele juridice precitate că autoritatea publică pârâtă putea fi sesizată cu o nouă cerere de avizare a tabelelor şi metodologiilor prevăzute în hotărârea guvernamentală, în vederea modificării lor, numai după expirarea termenului de 3 ani de la data aprobării lor.

Cum hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 53 din 3 februarie 2000, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor putea fi sesizat cu o nouă cerere de avizare cel mai devreme la 4 februarie 2003.

În speţă, pârâtul a fost sesizat cu o astfel de cerere de către CREDIDAM şi U.P.F.R. – organisme de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de înregistrări sonore – în ziua de 5 decembrie 2001 (filele 14-16).

Cele două organisme de gestiune colectivă au invocat în preambulul cererii lor, prevederile art.131 alin.6 din Legea nr.8/1996 care, astfel cum deja s-a arătat, stabilesc că o nouă cerere de avizare nu poate fi făcută mai devreme de 3 ani de la data aprobării tabelelor şi metodologiilor privind utilizările prestaţiilor artistice şi drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi.

Este deci indiscutabil, că prin emiterea deciziei nr.55 din 14 mai 2002, de constituire cu începere de la 15 mai 2002 a comisiei de negociere a tabelelor şi metodologiilor pentru drepturile conexe, pârâtul a încălcat legea, care recunoaşte dreptulreclamantei de a plăti remuneraţiile aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.71/2000, fără a se putea opera modificarea lor înainte de expirarea termenului legal.

Având în vedere aceste considerente ca şi concordanţa deplină care trebuie să existe între normele legale şi conţinutul actelor administrative emise în baza celor dintâi (ca o condiţie esenţială de validitate a acestor acte), se apreciază că în mod eronat prima instanţă a reţinut inexistenţa dreptului subiectiv legitim al reclamantei şi a vătămării lui prin Decizia O.R.D.A. nr.55/2002.

În consecinţă, urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa iar în fond, se va admite acţiunea introdusă de reclamantă şi va fi anulat actul administrativ normativ, ca nelegal.

Văzând şi dispoziţiile art.304 pct.9 şi 10 din Codul de procedură civilă, art.1, 11 alin.1 şi 15 din Legea nr.29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Asociaţia Română de Comunicaţii prin Cablu împotriva sentinţei civile nr.950 din 17 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

Modifică sentinţa atacată şi, în fond, admite acţiunea reclamantei.

Anulează Decizia nr.55/ 14 mai 2002 emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1571/2002. Contencios. Anulare decizie O.R.D.A. Recurs