ICCJ. Decizia nr. 161/2002. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.161
Dosar nr.3337/2002
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 1.07.2002 reclamanţii S.C. „C.T." SRL Buşteni, reprezentată de G.C. şi C.G., au solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Guvernului nr.284/2002 publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.238 din 9.04.2002.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin actul atacat s-a dispus trecerea activului restaurant „C.C." în administrarea Serviciului de Pază şi Protecţie, deşi reclamanta deţinea acest activ în baza contractului de locaţie de gestiune nr.1/1992, încheiat cu Sucursala de Reprezentare şi Protocol Sinaia. G.C., în calitate de persoană fizică, a precizat că a cumpărat cu act autentic un teren în suprafaţă de 753,48 m.p. pe care se află construit, în proporţie de 30%, restaurantul în discuţie, hotărârea de guvern încălcându-i dreptul de proprietate.
La data de 22.07.2002 Serviciul de Protecţie şi Pază a formulat cerere de intervenţie, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
La aceeaşi dată a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti, solicitând de asemenea, respingerea acţiunii.
Ministerul Finanţelor Publice, la data de 22.09.2002 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, arătând că acţiunea nu este întemeiată.
Prin sentinţa civilă nr.146/2002 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă, s-au respins cererile de intervenţie şi s-a constatat nulitatea absolută a HG nr.284/2002.
Instanţa a reţinut că, la data emiterii HG nr.284/2002, bunul era grevat de o sarcină, respectiv contractul de locaţie de gestiune cu valabilitate până la 1.07.2002 iar între părţi se derulau mai multe procese având ca obiect situaţia juridică a „C.C."
S-a mai arătat în considerentele sentinţei că, potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul nr.641/2002, terenul cumpărat prin actul autentic nr.2689/1997 de către G.C. se suprapune parţial pe suprafaţa construită a "C.C.", astfel încât sunt întrunite cerinţele art.1 din Legea nr.29/1990.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen pârâtul Guvernul României şi intervenienţii Serviciul de Protecţie şi Pază şi R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti.
În motivarea recursului, Guvernul României s-a arătat că instanţa a rezolvat în mod greşit, prin încheierea din data de 5 septembrie 2002, excepţiile invocate de pârât privind inadmisibilitatea acţiunii şi lipsa calităţii procesuale active.
Guvernul a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.2 lit.d) din Legea nr.29/1990, deoarece, prin emiterea HG nr.284/2002 s-a reglementat o mai bună administrare a patrimoniului, respectiv a domeniului privat al statului.
S-a precizat că R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat nu avea obligaţia, ci numai posibilitatea, potrivit Legii nr.133/1999 şi OG nr.19/1990, de a vinde către reclamant activul care l-a deţinut în locaţie de gestiune iar dreptul de proprietate al lui G.C. nu s-a dovedit că a fost încălcat, deoarece raportul de expertiză extrajudiciară nu avea ataşată o schiţă-plan a imobilului în litigiu.
În recursul declarat de R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat s-au invocat aceleaşi motive de recurs.
Serviciul de Protecţie şi Pază, în cuprinsul recursului a arătat că: sentinţa nu este motivată, nu sunt analizate probele; a fost luată în considerare o probă (raportul de expertiză tehnică efectuat în altă cauză), depusă la dosar după ce instanţa a rămas în pronunţare şi, evident, nu a fost pusă în discuţia părţilor; Hotărârea de Guvern nr.284/ 2002 este un act de gestiune şi nu poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ; existenţa contractului de locaţie de gestiune nu reprezenta o sarcină care să greveze bunul litigios, deoarece R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a făcut cunoscut reclamanţilor că nu va prelungi contractul şi a solicitat predarea activului, regia neavând obligaţia de a vinde bunul către locatar.
Verificând cauza în funcţie de recursurile formulate, Curtea reţine următarele.
Referitor la reclamanta S.C. „C.T." SRL:
Prin HG nr.284/2002 s-a aprobat trecerea imobilului din oraşul Sinaia, str. Cumpătul nr.24-26, judeţul Prahova (Restaurantul „C.C." cu două căsuţe din lemn „Crinul" şi „Liliacul", suprafaţă construită 306 m.p. şi teren, suprafaţă totală 705,92 m.p.), dindomeniul privat al statului şi din administrarea R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat în domeniul public al statului şi în administrarea Serviciului de Protecţie şi Pază. Această hotărâre de guvern a fost publicată în Monitorul Oficial nr.238, partea I, la data de 9.04.2002.
Restaurantul „C.C." a fost dat în locaţie de gestiune reclamantei S.C. „C.T." SRL, conform contractului nr.1/1992, cu valabilitate până la data de 1.07.2002. Imobilul aparţinea domeniului privat al statului iar R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat nu a intenţionat să îl vândă reclamantei, deşi aceasta a făcut solicitări în acest sens. R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat nici nu avea obligaţia legală să vândă locatarului imobilul, dispoziţiile Legii nr.19/2002 stipulând în sensul că imobilele proprietate privată a statului pot fi vândute.
Potrivit dispoziţiilor art.8 alin.1 din Legea nr.213/1998, bunurile din domeniul privat al statului trec în domeniul public al statului prin hotărâre de guvern. În acest temei a fost emisă hotărârea contestată în prezenta cauză, întrucât statul nu a intenţionat să vândă imobilul în discuţie.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, care nu au fost încălcate prin HG nr.2984/2002, Curtea apreciază că nu are nici o relevanţă, sub acest aspect, împrejurarea că reclamanta S.C. „C.T." SRL a promovat mai multe acţiuni în justiţie aflate pe rolul judecătoriei, tribunalului sau curţii de apel. Nu a fost încălcat reclamantei nici un drept subiectiv prevăzut de lege, astfel încât nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990 (în ce priveşte pe S.C. „C.T." SRL").
Referitor la recuperarea investiţiilor efectuate de această reclamantă, se reţine că în litigiul existent, promovat de S.C. „C.T." SRL, problema va fi soluţionată într-o altă cauză, aceasă situaţie neavând caracterul unei sarcini care să greveze bunul, astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
Aşadar, în ce priveşte pe reclamanta S.C. „C.T." SRL, acţiunea nu este întemeiată, considerent pentru care, în conformitate cu motivele mai sus arătate, recursurile vor fi admise ca fiind fondate.
Referitor la reclamantul G.C., Curtea reţine următoarele.
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, autentificat sub nr.2689 din 4 septembrie 1997 la Biroul Notarului Public P.M. din Câmpina, reclamantul a cumpărat suprafaţa de 753,48 m.p. în intravilanul oraşului Sinaia, str.Cumpătul nr.34.
Reclamantul a susţinut că o parte din construcţia restaurantului se suprapune pe terenul său şi a depus la dosar, după ce instanţa a rămas în pronunţare, raportul de expertiză tehnică efectuat într-o altă cauză, dosarul nr.641/2002 al Judecătoriei Sinaia. Instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea pricinii acest raport de expertiză, încălcând dispoziţiile art.167 C.proc.civ. Curtea de apel nu a pus în discuţia părţilor această probă iar recurenţii au contestat-o prin motivele de recurs. Serviciul de Protecţie şi Pază Bucureşti, în dosarul nr.641/2002 al Judecătoriei Sinaia, cauză în care s-a administrat proba respectivă, a formulatobiecţiuni la raportul de expertiză, astfel cum rezultă din actele depuse la filele 9-12, din dosar.
Având în vedere că principalul aspect al litigiului, referitor la reclamantul Gembazu Constantin, a fost soluţionat de instanţa de fond cu încălcarea legii, recursurile vor fi admise şi sub acest aspect. Se impune desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru administrarea în mod legal a probelor în ce priveşte dovedirea încălcării dreptului de proprietate al lui G.C.
Referitor la motivul de recurs privind nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de dispoziţiile art.5 din Legea nr.29/1990, motiv susţinut oral de recurenţi, Curtea constată că nu este fondat.
Conform actului de la filele 7-8 din dosarul de fond, reclamanţii s-au adresat cu plângere prealabilă Guvernului României, astfel încât sunt îndeplinite cerinţele art.5 din Legea nr.29/1990.
În ce priveşte motivul de recurs referitor la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.2 lit.d) din Legea nr.29/1990, Curtea constată că nu este fondat. Hotărârea de guvern reprezintă un act administrativ de autoritate, care este supus controlului instanţei de contencios administrativ.
Pentru considerentele expuse, se vor admite recursurile, se va casa sentinţa atacată şi cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru administrare de probe numai în legătură cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului G.C. Referitor la reclamanta S.C. „C.T." SRL, acţiunea urmează să fie respinsă ca neîntemeiată de către instanţa de fond pentru motivele mai sus analizate, cu respectarea dispoziţiilor art.315 C.proc.civ.
Instanţa de rejudecare va avea în vedere la soluţionarea cererilor de intervenţie considerentele expuse în prezenta decizie referitoare la netemeinicia acţiunii reclamantei S.C. „C.T." SRL. În ce priveşte cererea de intervenţie formulată de Ministerul Finanţelor Publice, se vor avea în vedere dispoziţiile art.12 alin.5 din Legea nr. 213/1998 în temeiul cărora acest minister are calitate procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României, Serviciul de Protecţie şi Pază – U.M.0149 Bucureşti şi R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.146 din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 185/2002. Contencios. Anulare acte vamale.... | CSJ. Decizia nr. 1603/2002. Contencios. Recurs - la încheiere.... → |
|---|
