ICCJ. Decizia nr. 187/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.187
Dosar nr.3220/2002
Şedinţa publică din22 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta BancaRomânăpentru Dezvoltare a formulat acţiune la 3 august 2001, înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ sub nr.1462/2001 prin care a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publiceîn calitate depârât şi a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr.876 din 15 iunie 2001 emisă de pârâtprin care a respins contestaţia reclamantei împotriva Hotărârii nr.12 din 10 iulie 2000, anularea parţială a procesului verbal decontrol nr.862 din 12 mai 2000, respectiv a capitolului III lit .Apct. 1 „Constituirea provizoanelor specifice de risc" şi obligarea pârâtului să îi restituie suma de 103.834.692.806 lei reprezentândimpozit pe profitachitatîn plus în exerciţiile financiare 1996-1999, şi la cheltuieli de judecată.
In motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că în conformitate cu declaraţiile de impunere aferente exerciţiilor financiare pentru perioada 1996 -1999 aachitat suplimentar suma ce o solicită a fi restituită, darîn urma controlului de specialitate efectuat de organele financiare ce a vizatperioada 1 ianuarie 1997 -31 decembrie 1999 s-a reţinut prin actulîncheiat, procesul verbal nr.826/2000 că sumaachitatăsuplimentar a fost doar de 15.966.071.730 lei, şi că datorează majorări de întârziereîn cuantum de 83.356.227.244 lei. Nefiind de acord cuaceste constatări a formulat obiecţiuni în temeiul Legii nr.105/1997, privind hotărârea nr.12 /10 iulie 2000 emise de pârâtprin care s-a stabilit că suma achitată suplimentarcu titlu de impozit pe profit este de 23.270.376.008 lei,iar majorările de întârziere nu au fostdiminuate la 66.280.252.585 lei.
Impotriva acestei hotărâri cu nr.12/2000 a formulat contestaţie iarpârâtul prin Decizia nr. 876 din 15 iunie 2001 a respins contestaţia ca neîntemeiată. A precizatîn acţiune reclamanta, că această Decizie nr.876/2001 este nelegală, obiectul litigiului fiind incorectanalizat prinnerecunoaşterea ca deductibilă a unei părţi din provizoanele de risc de creditconstituite, fiind greşit reţinute şi sumele contestate, iar majorările de întârzierenu pot fi calculate, beneficiind de prevederile OUGnr.163/2000, concluziile organelorfinanciare fiind în contradicţie cuconcluziile B.N.R., aceleaşi organe aplicând eronatşi dispoziţiile Legii nr.3/1994 şi HG nr.335/1995.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ prin sentinţa nr. 784 din 10 septembrie 2002 aadmis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr.876/2001 şi în parte procesul verbal nr.862/2000, respectiv Capitolul III lit. A pct. 1. Constituirea provizoanelor specifice de risc" şi a obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 103.834.692.806 lei, reprezentândimpozit pe profit achitat suplimentar în exerciţiilefinanciareaferenteanilor 1996-1999.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond sesizată şi-aînsuşit concluziile expertizei efectuate în cauză şi anume că provizoanele specifice de risc de credit au fost corect calculate şi înregistrate în evidenţacontabilă a Băncii în perioada 1997-1999, cu respectarea reglementărilor B.N.R., anume Normelenr.3/1994, art.45 din Legea nr.58/1999şi a prevederilor HG nr.335/1994, astfel căimpunerea făcută de organele decontrol financiare prin reconsiderareaamintitelor provizoane estenelegală. A mai reţinut instanţa defond în motivarea soluţiei salecă operaţiunea de constituire şi deducere fiscală poate fi considerată o amânare a plăţii impozitului până la momentul în care creditele şi dobânzilesuntrambursate, că Decizia nr. 876/2001nu are în motivarea sa temeiul legal pentru recalcularea masei impozabile.
Impotrivaacestei sentinţe a fostdeclarat recursdecătre Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi decătre Ministerul Finanţelor Publice.
In recursul săuParchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinutcă instanţa prin hotărârea pronunţată a făcut o greşită aplicare a prevederilor cuprinseîn HG nr.335/1994, art. 45 din Legea nr.58/1998 şi Normele nr.3 şi 4/1994 ale B.N.R. şi art.4din OGnr.70/1994, astfel încâtgreşiteste reţinut că provizoanele de risc au fost corect determinate de reclamantă , şi nelegal s-a ajuns la obligarea restituirii cătreaceasta a sumei de 103.834.692.806 lei ca impozit pe profit achitat suplimentarîn exerciţiile financiare 1996 – 1999. Un alt motiv de recurs priveştelipsa rolului activ cerut de art.129 C.proc.civ., instanţa de fondnepunândîn vedere reclamantei să-şi precizezeobiectul cererii şiîn raport de Hotărârea nr.12/2000, care a fost contestată şi soluţionată prin Decizia nr. 876/2001, obiect al litigiului prevăzut. In esenţă se invocă ca motiv de casare cel precizatde art. 304 pct.9 din codul de procedură civilă, sentinţa nr.784/2002 este nelegală fiind pronunţată cu greşita aplicare a legii.
Recursul Ministerului Finanţelor Publice acriticat sentinţa subincidenţaaceluiaşi motiv decasare prevăzut de art.304 pct.9, instanţa pronunţând hotărâreacu aplicarea greşită a legi, în esenţă fiind prevăzuteca fiind greşit interpretate actele normative incidente în cauză HG nr.335/1994, Normele nr. 3 şi 4 ale B.N.R. cu privire laclasificarea creditelor şi constituirea provizoanelor de risc, art.44 din Legea nr.58/1998 şi prevederileOG nr.70/1994 cu privire la deductibilitatea fiscală.
Recursurile sunt fondate.
Instanţa de fond a considerat,înscriindu-şiconcluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în dosar, că provizoanele specifice de risc au fost constituite pentru anii 1997-1999 cu respectarea legislaţiei în vigoare şiincidenta la speţă, respectiv art.2din HG nr.335/1995 privind regimul constituirii, utilizării şi deductibilităţii, art.45 din Legea nr. 58/1999 ca şi normele 3 şi 4 /1994 ale B.N.R.
Instanţaca şi expertul a făcut o greşită aplicare aacestor norme.
In conformitate cu prevederile art.5 din HG nr.335/1994 nu vor beneficia dedeductibilitate fiscală provizoanele constituite peste limitele prevăzuteîn art.1 şi 2, precum şi cele constituiteîn alte moduri decâtcele prevăzute în acest act normativ.
Prin actul de control, proces-verbal nr. 862/20 mai 2000 organele de verificare financiară au reţinut că în perioada supusă analizei, reclamantaintimată a constituit provizoane de risc nedeductibile fiscalîn sumă de 173.948.720.319 lei, prin încălcarea prevederilor art. 2din HG nr.335/1995 şiart.4 din OG nr.70/1994, provizoane cu care au fost majorate cheltuielile deductibile fiscal, această operaţiune nelegală conducând la diminuarea profitului impozabil şi în moddirect a impozitului pe profit.
Aceasta constituire a provizoanelor specifice de riscnedeductibile fiscal s-afăcut prin determinarea eronată aexpunerii nete ca urmare a faptului căexpunerea brută, respectiv soldul creditelor şi a dobânzile neîncasate, nu a fost diminuată cu valoarea garanţiilor şi a colateralelor acceptate de bancă la semnarea contractelor de împrumut, fiind luate în calcul valori diminuate sau în altecazuri nefiind luate în calcul valoarea nici unei garanţii.
Rezultă din dosar că reclamanta intimată din motive de prudenţă bancarăadiminuat ulterior, unilateral valoarea garanţiilor,motiv pentru care aceste provizoane constituite în plus, nu pot fi deductibile la calculul profitului impozabil.
Regimul deductibilităţii fiscale a provizoanelor constituite de bănciintră în domeniul de strictă competenţă al organelor MFP, BNR în acest domeniuputând constata doar dacăsocietăţile bancare respectăori nu, normeleprudenţiale în activitate proprie.
Cumîn cauză, reclamanta intimată, şi-a constituit provizoanele specifice de risc prin determinarea eronată, prezentate de organele Ministerului Finanţelor Publice,în actul de control, sentinţa Curţii de apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi expertizaînsuşită de instanţă, este nelegală, făcându-se o greşităinterpretare şi aplicare a normelor legale,impunerea stabilită de organele decontrol prin reconsiderarea acestor provizoane fiind corect şi legal stabilită.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că de asemeneaîn mod legal şi în mod corect a fost stabilită majorarea bazei impozabilecu provizoanele de risc constituite pentru credite lacare soldulcreditelor şi al dobânzilornu a fost diminuat cu garanţiile materiale din contractele de creditare sau a fost diminuate prin aplicarea unor coeficienţi de risc cecontravin dispoziţiilor legale.
Motivareaexpertuluişi a instanţelor de fond ca prin operaţiuneade constituire şi deducere fiscală se realizează numai o amânare a plăţiiimpozitului până la rambursarea creditului şi a dobânzii, esteşi aceasta eronatădeoarece prin contractele de credit se pot stabiliperioade de rambursare diferite de anul fiscal, astfel că modalitatea decalcul a băncii influenţează impozitul pe profit aferent exerciţiului financiar.
Curtea constată că în raportde prevederile art.19 din OUG nr.70/1994 completată şi modificată prin OUG nr.217/1999, în modlegalau fost stabilite şi majorările de întârziere prin actul decontrol aceeaşi obligaţie fiind stabilităşi prin art..13 din OUG nr.11/1996.
Se reţinedeci că prin interpretarea greşită a legii instanţa de fond nu a aplicat corect prevederile HG nr.335/1995, şi anume prevederile art.5 în sensul că nu vor beneficia dedecutibilitate fiscală provizoanele constituitepeste limitele prevăzuteîn art.1 şi 2, precum şi cele constituite în altemoduri decâtcele prevăzuteîn această hotărâre,în cauză organele decontrol financiarau demonstrat determinările eronate şi modalităţile folosite, instanţa pronunţând o sentinţă nelegală.
Pe cale deconsecinţă, recursurile se reţin a fi fondate, astfel că se vor admite ca atare, va fi casată sentinţa nr.784/10 septembrie 2002, iar în fond se va respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admiterecursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de Ministerul Finanţelor Publice împotrivasentinţei civile nr.784 din 10 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi22 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 26/2002. Contencios. Anulare parţială ordin... | CSJ. Decizia nr. 196/2002. Contencios. La revizuire. Recurs → |
|---|
