ICCJ. Decizia nr. 26/2002. Contencios. Anulare parţială ordin M.L.P.T.L. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.26
Dosar nr.950/2002
Şedinţa publică din 13 ianuarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul „P.V." S.R.L.Oradea a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, pentru ca instanţa prin soluţia ce o va pronunţa să dispună anularea parţială a art. 2 pct.1 din Ordinul 412/2000 emis de pârât, în sensul înlăturării din acest text a prevederii „din reţeua sanitară a Ministerului Transporturilor".
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este titularul autorizaţiei de funcţionare emisă de pârât pentru efectuarea examinării psihologice pentru conducătorii auto de toate categoriile şi că prin ordinul emis se limitează această activitate numai la laboratoarele din reţeua ministerului transporturilor, fiindu-i astfel îngrădit dreptul deja recunoscut.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 13/2002 a admis acţiunea şi a anulat parţial dispoziţiile art. 2 din Ordinul nr. 12/2000 în sensul înlăturării din acest text a prevederii „din reţeua sanitară a Ministerului Transporturilor".
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că organul administrativ a emis ordinul atacat în care, prin art. 2 reglementează modul de asistenţă psihologică cu depăşirea competenţei, fiind în contradicţie cu legea 773/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul legal pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice Transportului şi Locuinţei.
În motivarea recursului, recurentul a subliniat în esenţă că:
- Ordinul nr. 412/200 a fost emis în executarea dispoziţiilor OG nr. 41/1998 cu respectarea prevederilor legale.
- sentinţa pronunţată vine în contradicţie cu Decizia Curţii Constituţionale prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a OG nr. 41/1998.
- practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul respingerii acţiunilor prin care s-a solicitat anularea parţială a Ordinului 412/2000.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile art. 304 – 3041 C. proc. civ. Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:
Ordinul nr. 412/8 iunie 2000 a fost emis de Ministerul Transporturilor în conformitate cu prevederile art. 12 lit. e) din OG nr. 19/1997 privind transporturile şi ale art. 3 alin. (1) şi (6) din OUG nr. 41/1998 privind organizarea activităţii de asistenţă medicală şi psihologică a personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei şi înfiinţarea Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor.
Or, art. 1 şi art. 3 alin. (1) şi (3) din OG nr. 41/1998 prevăd în mod expres că personalul din transporturi cu atribuţii în siguranţa circulaţiei, trebuie să fie apt din punct de vedere medical şi psihologic, dovada îndeplinirii acestei condiţii reprezentând-o avizeleeliberate în urma examinării medicale şi /sau psihologice efectuate în unităţile aparţinând reţelei sanitare a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
În executarea acestor dispoziţii legale, prin ordinul contestat, la art. 2 s-a prevăzut că „personalul indicat la art. 1 trebuie să fie apt din punct de vedere psihologic pentru îndeplinirea atribuţiilor în siguranţa circulaţiei, în acest scop fiind examinat atât la angajare cât şi perioadic de către unităţile specializate din reţeaua sanitară a Ministerului Transporturilor".
Este evident aşadar că ordinul 412 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.
De altfel, constituţionalitatea OG 41/1998 în baza şi în exercitarea căreia a fost emis ordinul contestat, a fost analizată de Curtea Constituţională a României cu privire la întregulsău conţinut, care prin Decizia nr. 5/16 ianuarie 2001 a respins excepţia de neconstituţionalitate, considerând că dispoziţiile OUG 41/1998 sunt constituţionale.
Cât priveşte autorizaţia de funcţionare a cărei titulară este intimata–reclamantă, autorizaţia emisă de recurent la 22 aprilie 1998 în baza Ordinului nr. 173/1996, Curtea urmează a se reţine că această autorizaţie este este emisă la o dată anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 41/1998 (27 noiembrei 1998), iar potrivit art. 6 din Ordinul 412/200, o dată cu intrarea în vigoare a acestui ordin, orice dispoziţie contrară îşi încetează aplicabilitatea, ceea ce înseamnă că şi dispoziţiile din Ordinul 137/1996 în baza căreia s-a emis autorizaţia şi - au încetat aplicabilitatea.
În consecinţă în mod greşit instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 2 din Ordinul 412/2000 sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale în baza cărora a fost emis, încălcând un drept recunoscut de lege intimatei – reclamante.
Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 312 şi 314C.proc.civ. Curtea va admite recursul, va casa sentinţa şi în fond va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împotriva sentinţei civile nr. 13/CA/2002 – P din 28 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantei S.C. „P.V". S.R.L.Oradea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 265/2002. Contencios. Recurs anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 187/2002. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
