CSJ. Decizia nr. 197/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 197
Dosar nr.1872 / 2002
Şedinţa publică din22 ianuarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate Procurorul General Financiar al Curţii de Conturi a României şi de SNP „Petrom" SA – Sucursala „Arpechim" Piteşti, judeţul Argeş împotriva deciziei nr.204 din 10 mai 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta SNP "Petrom" SA Sucursala „Arpechim" Piteşti, judeţul Argeş reprezentată de consilierul juridic P.G. Au lipsit recurentul Procurorul General Financiar al Curţii de Conturi a României şi intimaţii F.A. şi Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
ReprezentantarecurenteiSNP "Petrom" SASucursala„Arpechim" Piteşti a susţinut şi dezvoltat motivele de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate iar pe fondul cauzei respingerea contestaţiei formulate de reclamantă.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Colegiul Jurisdicţional Argeş al Curţii de Conturi a dispus prin sentinţa nr.5/7.02.2002admiterea contestaţiei formulate de F.A. şi anularea ca tardivă a deciziei de imputare nr.377/26.04.2001 privind suma de 2.182.071 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa Curţii de Conturi a reţinut că Decizia de imputare a fost emisă cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzutde art.108 alin.2 din Codul muncii, sentinţa invocată drept temei, cu nr.13/14.03.2001 a Colegiului Jurisdicţional Argeş nereferindu-se expres la contestatorul F.A. ca având vreo culpă în producerea pagubei.
Prin Decizia nr.204/10.05.2002, Curtea de Conturi, Secţia Jurisdicţională a respins recursul jurisdicţional formulat de SNP "Petrom" SA Sucursala „Arpechim" Piteşti.
S-a reţinut că emiterea deciziei de imputare s-a făcut în baza unui temei legal, Decretul nr.63/1961, care nu are aplicabilitate în cauză, întrucât prin sentinţa nr.13/14.03.2001 nu s-a reţinut răspunderea materială a contestatorului aceasta fiind nominalizată ca fiind în culpă pentru un prejudiciu de 2.182.071 lei doar în raportul de expertiză contabilă.
Impotriva deciziei a declarat recurs SNP "Petrom" SA Bucureşti Sucursala „Arpechim" Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurenta a învederat că temeiul legal al deciziei de imputar.
l-au constituit dispoziţiile art.1 alin.1 din Decretul nr.63/1961, potrivit cărora în cazul când prin hotărârea definitivă a unui organ de jurisdicţie se constată că paguba, ce urmează a se recupera în condiţiile Codului muncii este mai mare decât cea imputată ori că nu a fost produsă de persoana căreia i s-a imputat, se vor lua măsuri de recuperare a pagubei de la persoana care a provocat prejudiciul, prin emiterea unei decizii de imputare, în termen de 60 de zile de la data când a luat cunoştinţă de hotărârea definitivă.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, Curtea va constata că recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare.
Astfel, iniţial, prin Decizia nr.1/20.01.1999, recurenta a imputat unui număr de 5 salariaţi,printre care nu s-a aflat şi contestatorul F.A. suma de 120.795.465 lei. Prin sentinţa nr.13/14.03.2001 Colegiul Jurisdicţional Argeş analizând probele administrate, inclusiv expertiza contabilă a reţinut că prejudiciul cert este în valoare de numai 18.958.045 lei, ce urmează a fi suportat de cele 5 persoane faţă de care s-a emis Decizia de imputare nr.1/1999.
Deşi a stabilit că această decizie de imputare urmează a fi menţinută parţial, pentru 18.958.045 lei, la repartizarea pagubei între cei 5 contestatori, instanţa de conturi a omis a se pronunţa asupra răspunderii materiale pentru 3.173.576 lei.
In aceste condiţii, Secţia Jurisdicţională a reţinut în mod justificat că recurenta trebuia să-şi exercite dreptul de recurs jurisdicţional şi recurs şi nu să emită o nouă decizie de imputare pentru suma ce nu se regăseşte în sentinţa nr.13/2001, nefiind aplicabile prevederile Decretului nr.63/1961
Intrucât nu s-au administrat probe suplimentare din care să rezulte că F.A. s-ar face vinovat de lipsa în gestiune de 2.182.071 lei, instanţele Curţii de conturi au dispus în mod întemeiat anularea deciziei de imputare.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate Procurorul General Financiar al Curţii de Conturi a României şi de SNP „Petrom" SA – Sucursala „Arpechim" Piteşti, judeţul Argeş împotriva deciziei nr.204 din 10 mai 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 196/2002. Contencios. La revizuire. Recurs | CSJ. Decizia nr. 199/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|