ICCJ. Decizia nr. 209/2002. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.209
Dosar nr.2448/2002
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.4 din 30 ianuarie 2002, Colegiul Jurisdicţional Ialomiţa al Curţii de Conturi a admis în parte actul de sesizare al procurorului financiar şi adispus obligarea pârâtului I.V. la plata către Prefectura judeţului Ialomiţa a sumei de 20.347.707 lei despăgubiri civile plus dobândabancară de 35% până la achitarea integrală aprejudiciului.
S-a dispus de asemenea,obligarea Prefecturii judeţului Ialomiţa să vireze către bugetul de stat sumele de 20.347.707 lei contravaloarea convorbirilor telefonice nelegale, plus foloasele nerealizate, 4.733.118 lei impozit pe salarii şi 18.895.143 lei majorări de întârziere aferente.
Instanţa Curţii de Conturi a respins sesizarea referitoare la pârâţii I.V. şiA.A. pentru plata sumelor de 4.733.118 lei şirespectiv, 18.895.143 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, colegiul a reţinut că în calitate de prefect, pârâtul I.V. a utilizat serviciul de roaming şi convorbiri telefoniceinternaţionale cu încălcarea prevederilor Legii nr.72/1996 a finanţelor publice, cauzând un prejudiciu de 20.347.707 lei pe perioada 1999 – 2000.
Referitor la obligarea Prefecturii Judeţene Ialomiţa la virarea aceleiaşi sume către bugetul de stat s-a constatat că plata convorbirilor internaţionale s-a făcut din credite bugetare, din finanţarea anilor 1999 şi 2000, fiind datorată statului.
De asemenea, s-a reţinut necesitatea virării la buget adiferenţei de impozit pe salariu nereţinut cu ocazia plăţii indemnizaţiilor acordate la alegerile generale din noiembrie 1996 şi care nu mai putea firecuperată de la persoanele care au beneficiat de plata nedatorată.
În acelaşi sens, pârâta, în calitate de plătitor al drepturilor băneşti asimilate celor salariale, a fost obligată şi la platamajorărilor de întârziere aferente diferenţei de impozit pe salarii.
Prin Decizia nr.307 din 14 iunie 2002, Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursurile jurisdicţionale declarate de Prefectura Judeţeană Ialomiţa şi de I.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de conturi a reţinut că paguba de 4.733.118 lei este reală, indemnizaţiile plătite membrilor comisiilor care au răspuns de alegerile generale din 1996 nefiind impozitate cu respectarea legii. Întrucât diferenţa de impozit pe salarii nu mai putea fi recuperată întrucâts-a împlinit termenul deprescripţie de 3 ani, iarprejudiciul nu s-a datoratcelor doi pârâţi persoane fizice, I.V. şi A.A., s-a angajat în mod corect răspunderea plătitorului drepturilor salariale la bugetul de stat, potrivit Legii nr.32/1991, Legii nr.72/1996 şi legii bugetare anuale.
Referitor la recursul declarat de I.V., Secţia jurisdicţională a reţinut că simplaaprobare a ordonatorului de credite de a se utiliza telefonul mobil nu poate constitui temei pentru convorbirile internaţionale şi serviciul de roaming, pesteplafonul abonamentului, de 20 USD.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Prefectul Judeţului Ialomiţa şi I.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, prefectul a învederat că nu există prejudiciu privind indemnizaţiile plătite la alegerile din 1996, întrucât acele sume au fost impozitate, iar chiar în cazul cumulului indemnizaţiilor cu salariile primite de membrii comisiilor, debitul nu poate fi stabilit în sarcina prefecturii, vinovat fiind fostul subprefect, persoană angajată de Guvernul României, care eventual ar fi fost competent să emită decizie de imputare conform art.107 Codul muncii.
I.V. a criticat Decizia Secţiei Jurisdicţionale întrucât s-a reţinut în mod greşit că toate convorbirile telefonice care au depăşit valoarea de 20 USD a abonamentului reprezintă o depăşire a creditelor bugetare aprobate.
În realitate creditele bugetare aprobate pentru cheltuielile cu telefoanele nu au fost niciodată depăşite, iar convorbirile telefonice internaţionale efectuate în anii 1999 şi 2000 au fost în legăturăcu activitatea prefecturii, prefecţilor impunându-li-se să fie permanent, chiar şi în timpul concediului de odihnă, în contact cu aparatul propriu şi factorii de decizie din judeţ.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, Curtea va constata că recursurile formulate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Referitor la recursul Prefectului judeţului Ialomiţa, din actele dosarului rezultă că diferenţa de impozit pe salariu de 6.752.331 lei, din care s-a recuperat suma de 2.019.213 lei ce a fost virată la bugetul de stat, a fost stabilită încă din anul 1997, când s-a decis ca prefectura să recupereze sumele de plată, inclusiv majorările de întârziere, de la persoanele care au beneficiat.
Întrucât Prefectura judeţului Ialomiţa nu a luat măsurile necesare, neînregistrând debitele în evidenţa contabilă şi neurmărind recuperarea lor, s-a dispus în mod justificat impunerea prejudiciului în sarcina autorităţii care nu a luat măsurile de recuperare în cadrul termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.
Cât priveşte recursul declarat de I.V., criticile aduse de acesta deciziei Secţiei jurisdicţionale sunt de asemenea, neîntemeiate.
Cheltuielile privind convorbirile telefonice internaţionale şi roaming, în valoare de 20.347.707 lei au fost în mod justificat considerate ca nelegale, nerezultând necesitatea angajării acestor cheltuieli,recurentul neefectuând deplasări oficiale în străinătate în perioada vizată, interval în care nici nu au fost primite delegaţii străine din ţările cu care s-au efectuat convorbirile.
Aşadar, s-a reţinut înmod corect că recurentul, încalitate de ordonator de credite a încălcat prevederile Legii nr.72/1996 a finanţelor publice potrivit cărora avea obligaţia de a angaja şi utiliza credite bugetare numai pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiei publice la care lucra.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge ambele recursuri declarate în cauză, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Prefectura judeţului Ialomiţa prin Prefect şi de I.M.N.V. împotriva deciziei nr.307 din 14 iunie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 199/2002. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 210/2002. Contencios. Suspendarea executarii... → |
|---|
