CSJ. Decizia nr. 236/2002. Contencios. Refuz raspuns sesizari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.236
Dosar nr.1599/2002
Şedinţa publică din24 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de D.C. împotriva sentinţei civile nr.409 din 16 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat D.C., lipsind Guvernul României.
Procedura completă.
D.C. a susţinut recursul şi a solicitat admiterea acestuia cu referire la motivele scrise.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
D.C. în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i răspundeprivind informaţiile de interes public şi anume copiile complete ale listelor anexă ale Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.693/1960, republicat.
In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a adresat numeroase sesizări către pârât, de la care a primit răspunsuri neconforme cu realitatea şi că în ultimele două sesizări a cerut săse respecte dispoziţiile irevocabile ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ nr.1055/2001.
La 26 martire 2002, reclamantul şi-a completat acţiunea, şi a solicitat să fie obligat pârâtul pentru nerespectarea hotărârii nr.1055/2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ la plata daunelor pentru întârziere a daunelor pentru lipsa de folosinţă a imobilului şi amendarea conducătorului unităţii pârâte conform art.10 alin.3 din Legea nr.29/1990, a conteciosului administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.409 din 16 aprilie 2002, a respins acţiunea aşa cum a fost completată şi modificată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art.1, 11 alin.2 şi 16 din Legea nr.29/1990, nu există refuz de soluţionare, s-au executat dispoziţiile hotărârii 1055/2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, astfel că nu se justifică nici amenda cerută pentru conducătorul autorităţii administrative, nici daune de întârziere sau daune pentru lipsa de folosinţă a imobilului.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamantul a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond admiterea acţiunii.
S-a arătat că instanţa în mod greşit a reţinut că a cerut toate listele cu anexele la Hotărârea Consiliului de Miniştri 693/1990 el a cerut numai pentru Bucureşti şi regiunea Ploieşti, răspunsul Guvernului de la fila 9 nu i-a rezolvat problema pentru că nu are anexate listele solicitate, la fel şi cel primit la Ministerul Justiţiei. Se subliniează că cererea sa priveşte comunicarea dispoziţiilor Consiliului de Miniştri către unităţile administrative din teritoriu privind întocmnirea de liste cu propuneri de naţionalizare, or, el nu a primit nici un răspuns.
Recursul este nefondat.
De remarcat că, reclamantul prin cerere ulterioară şi-a precizat acţiunea, or, criticile din prezentul recurs privesc obiectuliniţial refuzul nejustificat al pârâtului de a-i răspunde la memoriile sale din 6 decembrie 2001, 24 decembrie 2001 şi 7 ianuarie 2002 şi de a respecta sentinţa 1055/22.08.2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin care pârâtul a fost obligat să-i răspundă la cererile formulate.
Cu privire la faptul că există sau n, refuzul nejustificat al pârâtului, conform Legii r.29/1990, din actele de la dosar a rezultat aşa cum şi instanţa a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art.1 din legea contenciosului administrativ întrucât pârâtul a răspuns la 22.01.2002 reclamantului la adresa înregistrată la 6 decembrie 2001 care are acelaşi obiect cu celelate sesizări – comunicarea listelor anexe la Hotărârea Consiliului de Miniştri 963/1960.
Imprejurarea că răspunsul primit nu-i este favorabil reclamantului nu face ca acesta să fie considerat refuz nejustificat, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să-i răspundă la sesizare nu şi să-i rezolve favorabil cererea, aşa cum de altfel s-a dispus şi prin sentinţa 1055/2001, care a fost executată în termen.
In situaţia dată nu se justifică nici cererea privind obligarea conducătorului autorităţii administrative la amendă conform art.10 alin.3 din legea nr.29/1990 şi nici acordarea de daune de întârziere şi daune pentru lipsa de folosinţă a imobilului nefiindaplicabile dispoziţiile art.11 alin.2 sau ale art.12 din legea nr.29/1990.
In consecinţă, recursul fiind nefondat, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D.C. împotriva sentinţei civile nr.409 din 16 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2326/2002. Contencios.. Contestaţie în anulare | CSJ. Decizia nr. 2438/2002. Contencios. Recurs refuz raspuns... → |
|---|
