CSJ. Decizia nr. 2369/2002. Contencios. Anulare decizie D.G.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2369
Dosar nr. 2579/2002
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 februarie 2002, reclamantul B.T. a solicitat, pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Vămilor, anularea deciziei nr. 782 din 10 aprilie 2001 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării deciziei menţionate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată şi a celor efectuate în etapa recursului graţios
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, urmare a unui control realizat de pârâtă, în mod eronat şi nelegal, prin Decizia contestată, a fost retrogradat pe o perioadă de trei luni din funcţia de director al Direcţiei Generale Vamale Interjudeţene Arad cu diminuarea salariului, fără a i se fi comunicat învinuirile aduse şi fără nici un motiv real.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 132 iunie 2002, a admis acţiunea, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului diferenţele salariale rezultate în urma aplicării deciziei nr. 782 din 10 aprilie 2001 şi cheltuielile de judecată parţiale în sumă de 4.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul a deţinut funcţia de director al autorităţii vamale locale doar o perioadă de 3 luni şi că, din probele administrate, nu reiese că ar fi avut abateri care să justifice aplicarea sancţiunii contestate, prin alte acte de control ale pârâtei stabilindu-se că neregulile constatate sunt minore şi sunt imputabile tuturor coordonatorilor Direcţiei Regionale Vamale din acea perioadă, iar o sancţiune disciplinară invocată ca temei a fost anulată de pârâtă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal pârâta Direcţia Generală a Vămilor, susţinând în primul rând că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe întrucât, deşi are şi calitatea de funcţionar public, intimatul-reclamant beneficiază de un statut aparte, conform OG nr. 16/1998, în materia competenţei de soluţionare a conflictelor având ca sorginte această calitate, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
În subsidiar, recurenta a invocat nelegalitatea sentinţei, conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Fără a invoca vreun text normativ care să fi fost încălcat, recurenta a reiterat apărările expuse în faţa instanţei de fond, susţinând, în esenţă abaterile săvârşite de intimat care, în opinia sa, atrag şi justifică sancţiunea aplicată.
Criticile sunt neîntemeiate.
Aşa după cum a recunoscut şi recurenta-reclamantă şi cum rezultă şi din carnetul de muncă, intimatul-reclamant are calitatea de funcţionar public. Chiar dacă, după susţinerile recurentei, acesta este angajat în sistemul vamal, beneficiind de un statut special stabilit prin lege specială, dispoziţiile legii speciale (Statutul personalului vamal) se completează cu cele ale legii cadru (Legea nr. 188/1999).
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 74 din Legea nr. 188/1999 acţiunea judecătorească având ca obiect o sancţiune disciplinară aplicată unui funcţionar public este de competenţa instanţei de contencios administrativ, în speţă a Curţii de Apel, care a şi soluţionat litigiul.
Întrucât legea specială nu conţine nici o reglementare diferită conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 „dispoziţiile prezentei legi se aplică tuturor funcţionarilor publici, inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale" (subl. ns.).
Prin urmare, prevederile Statutului personalului vamal se completează în materie cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi nu cu cele ale Legii nr. 168/1999 cum, eronat, susţine recurenta-pârâtă, cauza fiind soluţionată de instanţa competentă.
Nici motivul de casare privind fondul pricinii şi vizând nelegalitatea hotărârii recurate nu este fondat.
Practic, recurenta nu a indicat nici o prevedere normativă pe care prima instanţă să o fi încălcat sau aplicat şi interpretat greşit.
Analizând totuşi modul în care s-a analizat fondul cauzei, în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că instanţa a stabilit corect situaţia de fapt dedusă judecăţii şi a apreciat corespunzător probatoriul administrat în cauză.
Într-adevăr, intimatul-reclamant a ocupat funcţia de director al Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Arad pe o perioadă de numai trei luni, respectiv octombrie 2000 - ianuarie 2001, în raport cu intervalul prea scurt în care şi-a desfăşurat activitatea în această calitate, cu abaterile ce i-au fost imputate şi cu atribuţiile ce-i reveneau, sancţiunea aplicată fiind nejustificată şi disproporţionată.
Ezitările şi contradicţiile în atitudinea recurentei-reclamante care a efectuat mai multe controale şi i-a aplicat intimatului mai multe sancţiuni pentru abateri nesemnificative şi controversate sunt expresia unei atitudine subiective faţă de acesta, care a fost reţinută ca atare şi în concluziile raportului nr. 412014/3 septembrie 2001 al Direcţiei Generale de Control şi audit Intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care a înlăturat urmare a verificărilor, mare parte din acuzele aduse.
De altfel, aşa cum rezultă şi din adresa nr. 47337 din 19 ianuarie 2002 a Direcţiei Generale a Vămilor o opinie în acest sens a avut şi Consiliul de Onoare şi Disciplină din cadrul recurentei, care a emis o propunere de admitere a contestaţiei intimatului. E drept că propunerea nu s-a aprobat, însă faptul că o autoritate de asemenea anvergură a exprimat această opinie, relevă încă o dată fragilitatea abaterilor imputate petentului intimat şi atitudinea lipsită de consecvenţă a recurentei.
Având în vedere toate aceste considerente, în mod întemeiat, prima instanţă a dispus anularea deciziei contestate cu consecinţele respective, motiv pentru care, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs, conform dispoziţiilor art. 312 teza a -II- a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 132 din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1462/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1465/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
