ICCJ. Decizia nr. 28/2002. Contencios. Refuz solutionare si comunicare raspuns la contestatie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.28
Dosar nr.1552/2002
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 martie 2001 la Tribunalul Brăila reclamantulT.V. a solicitat acestei instanţe să oblige pârâta Comisia Centrală de pe lângă Ministerul Finanţelor Publice să îndeplinească şi să aplice dispoziţiile Legii.9/1998.
Procedând la examinarea obiectului cererii şi faţă de faptul că pârâta este un organ al administraţiei publice centrale, din oficiu, instanţa apus în discuţia părţilor excepţia lipsei competenţeimateriale în soluţionarea cererii.
Prin sentinţa civilă nr.101 din 12 iunie 2001 Tribunalul Brăila, secţia comercială a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În motivarea cererii sale reclamantul a susţinut că prin Hotărârea nr.3 din 18 februarie 2000 Prefectura Brăila – Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr.9/1998 a admis în parte cererea sa, privind plata de despăgubiri băneşti în suma de 122.767.664 lei pentru un imobil compus din locuinţă şi teren situate în oraşul Silistra, judeţul Durostor, trecut în proprietatea statului bulgar în urma Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
A mai arătat reclamantul că,în termen de 15 zile de la comunicarea acestei hotărâri, a formulat contestaţie la Comisia Centrală pentruaplicarea Legii nr.9/1998 care funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi că deşi a făcut toate demersurile necesare, nu a obţinut nici o rezolvare a contestaţiei sale.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.6 din 28 ianuarie 2002 a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Comisia Centrală pentru aplicarea Legii nr.9/1998 să soluţioneze şi să comunice reclamantului răspunsul la contestaţia formulată împotriva hotărârii emisă de Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr.9/1998 Brăila.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990, în sensul refuzului nejustificat de a fi rezolvată cererea reclamantului referitoare la un drept recunoscut de lege, refuz concretizat de faptul de a nu răspunde petiţionarului în termenul prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, recurs continuat de moştenitorul acestuia T.C., criticând soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică.
Se susţine de către recurentul reclamant că instanţa de fondi-a respins cererea de despăgubiri fără să precizeze care sunt acestea, astfel că prin această omisiune instanţa de fond i-ar fi respins toate cele trei cereri dedespăgubire solicitate şi anume:
-despăgubiri pentru imobilele părăsite în Cadrilater;
-despăgubiri pentru întârzierea de 2 ani şi 6 luni în soluţionarea cererii sale de către cele două comisii de aplicare a Legii nr.9/1998;
-despăgubiri aplicate la suma stabilită de Comisia Judeţeană şi de către Comisia Centrală deaplicare a Legii nr.9/1998 pentru perioada celor 60 de ani careau trecut de la momentulpreluării bunurilor în proprietatea statului bulgar.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.1 din Legea privind contenciosul administrativ, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativs-au prin refuzul nejustificat al unei autorităţi de a-i rezolva cerereareferitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Se consideră refuz nejustificat de rezolvare acererii referitoare la un drept recunoscut de lege – conform alin.2 al textului citat – şi faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective,dacă prin lege nu se prevede un alt termen.
Or, în cauză, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul T.V. asolicitat instanţei de fond să oblige Comisia Centrală de pe lângă Ministerul Finanţelor Publice constituită în vederea aplicării Legii nr.9/1998 să-i soluţioneze şi să-i comunice răspunsul privitor la contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr.3 din 18 februarie 2000 emisă de Prefectura judeţului Brăila – Comisia de aplicare a Legii nr.9/1998. Totodată,şi-arezervat dreptul de a solicita daune materiale decurgând din nerespectarea Legii nr.9/1998, fără a fi precizate de reclamantîn cursul judecăţii.
Potrivit dispoziţiilor art.130 alin.final C. proc. civ. instanţa sesizată era obligată să se pronunţe cu privire la capetele de cerere cujudecata cărora a fost investită, neputândsă-şi depăşească limitele investirii sale.
Prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond în mod corect s-a pronunţat asupra cererii cu care a fost investită de către reclamant, în sensul obligării pârâtului Ministerul Finanţelor Publice – Comisia Centrală de aplicare a Legii nr.9/1998 să-i soluţioneze şi să-i comunice modul de rezolvare al contestaţiei sale.
Stabilirea cuantumului celor trei categorii de despăgubirila care face referire recurentul reclamant în motivele de recurs, nu au făcut obiectul acţiunii în contencios administrativ, acesta constituindu-l numai refuzul nejustificat al pârâtul de a-i soluţiona în termenul legal contestaţia şi de a-i comunica măsurile dispuse.
Numai hotărârile Comisiei Centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ atribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr.9/1998.
În raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, soluţia instanţei defond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de T.V. şi continuat de T.C. împotriva sentinţei civile nr.6 din 28 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2785/2002. Contencios.. Revizuire | CSJ. Decizia nr. 2800/2002. Contencios. Anulare decizie M.F. si... → |
|---|
