ICCJ. Decizia nr. 345/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 345
Dosar nr.1535/2002
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 7553/2001, reclamanta S.C.”U” SRLa chemat în judecată Ministerul FinanţelorPublice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova şi Direcţia Controlului Financiar Fiscal Prahova, solicitând anularea în parte a deciziei nr. 1670 din 24 octombrie 2001 a Ministerului de Finanţe în sensul de a menţine obligaţia sa numai cu privire la plata sumei de 29.291.007 lei TVA şi 67.877.601 lei majorări de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actele atacate sunt netemeinice şi nelegale, deoarece nu s-a avut în vedere că TVA-ul s-a plătit în diferite tranşe în perioade de timp şi că în această perioadă au fost în vigoare acte normative care acordau scutiri de plată a majorărilor. Referitor la scutirea de impozit pe profit, reclamanta a susţinut că nu s-au avut în vedere borderourile de achiziţii care îndeplineau condiţiile pentru a beneficia de deducere la calculul impozitului pe profit.
Prin sentinţa civilă nr. 40 din 28 martie 2002, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercială a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C.”U” SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că organul de control a procedat corect, în sensul că din sumele plătite de societate a stins debitele restante şi majorările în ordinea scadenţei, anume până la 20 decembrie 1998 şi decembrie 1999.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs S.C.”U” SRL, care a susţinut, în esenţă, că îi erau aplicabile dispoziţiile art.7 din OUGnr.68/1999 în sensul că debitorii beneficiază de înlesnirile de la art.4 sau 5 şi în situaţiaîn care achită la termenele stabilite diferenţele de impozite şi taxe ce au fost constatate ulterior de organul de control pe perioada 30 aprilie - 30 noiembrie 1999.
Recursul este nefondat.
Se reţine că societatea recurentă a stabilit pentru perioada 1 aprilie 1996 – 31 mai 2001 TVA de plată în sumă de 971.203.160 lei din care a achitat suma de 661.588.045 lei, rămânând de virat suma de 309.615.115 lei, la care se adaugă TVA stabilită suplimentar prin actul de control contestat în sumă de 1.653.462 lei, rezultând TVA de plată în sumă totală de 311.268.577 lei. Aferent debitului stabilit, organele de control au calculat majorări de întârziere în sumă de 1.204.502.352 lei, majorările respective fiind calculate în mod legal.
Astfel, cum rezultă din anexele la procesul verbal încheiat la data de 17 iulie 2001,organul de control a aplicat corespunzător dispoziţiile legale şi a stins corect debite şi majorări până la 28 decembrie 1998 şi decembrie 1999, după această dată fiind stinse doar debitele în ordinea indicată de societate.
Se mai reţine că societatea în cauză nu şi-a achitat în termen obligaţiile la TVA datorate pentru perioada 30 aprilie – 31 august 1999, precum şi majorările de întârziere aferente acestora conform art. 4 din OUG nr. 68/1999 pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de acest act normativ şi că nu a întocmit şi depus situaţia majorărilor de întârziere calculate şi neplătite pe feluri de impozite, conform prevederilor art. 15 din OUG nr.163/2000, condiţie obligatorie pentru a beneficia de facilităţile acestui act normativ.
În privinţa calculului profitului impozabile, se reţine că sunt nedeductibile fiscal cheltuielile înregistrate de societate pe bază de borderouri de achiziţie care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, întocmite după expirarea perioadei de scutire, deci după data de 14 septembrie 1999.
S-a reţinut în mod întemeiat că din valoarea totală de 615.552.550 lei sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile cu borderourile întocmite după această dată, respectiv în valoare de 161.646.100 lei.
Având în vedere considerentele prezentate, faptul că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică iar motivele de recurs formulate nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea comercială „U” SRL, judeţul Prahova prin lichidator Societatea comercială „P” SRL Ploieşti împotriva sentinţei civile nr.40 din 28 martie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 30 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 344/2002. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 346/2002. Contencios. Refuz depunere... → |
|---|
