ICCJ. Decizia nr. 344/2002. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.344

Dosar nr.240/2002

Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 29 din 11 iunie 2001 Colegiul Jurisdicţional Sibiu al Curţii de Conturi a admis contestaţia formulată de S.V. şi a anulat Decizia de imputare nr. 3/16 mai 2000 emisă de S.C. „H” S.A.pentru suma de 38.234.945 lei reprezentând contravaloarea bunurilor lipsă în gestiune.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa Curţii de Conturi a reţinut că la plecarea din unitate a contestatorului, fost şef la ferma nr. 9 Hamei, nu s-a dispus inventarierea şi nu s-a predat ferma altei persoane.

Astfel faţă de data transferului, 8 februarie 1999, constatarea lipsei în gestiune s-a făcut în aprilie 2000, la câteva luni după lichidare, împrejurare în raport de care este inaplicabilă prezumţia de culpă a gestionarului.

Recursul jurisdicţional declarat de S.C. „H” S.A. a fost respins prin Decizia nr. 483/12 octombrie 2001 a Secţiei Jurisdicţionale a Curţii de Conturi.

La pronunţarea acestei soluţii, s-a avut în vedere faptul că societateanu a respectat normele nr. 2388/1995 privind efectuarea şi verificarea gestiunilor, potrivit cărora este stabilită regula că la data pierderii calităţii de gestionar se efectuează verificarea gestiunii atât pentru cercetarea eventualelor abateri, cât şi pentru predarea gestiunii unei alte persoane.

În cauză, unitatea nu a putut dovedi că lipsa în gestiune s-a produs numai pe perioada cât contestatorul a avut calitatea de gestionar, în condiţiile în care la plecarea din unitate a acestuia nu s-a efectuat inventarierea.

În lipsa stabilirii în mod cert a faptului că paguba s-a produs anterior plecării din unitate a contestatorului, instanţa nu a putut reţine culpa acestuia.

Împotriva deciziei a declarat recurs S.C. „H” S.A. prin lichidator judiciar S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, recurenta a învederat că instanţa Curţii de Conturi nu a luat în considerare apărările societăţii privind emiterea în termen a deciziei de imputare, cu respectarea prevederilor art. 108 din C. muncii.

Cât priveşte lipsa în gestiune, recurenta a arătat că provine cu siguranţă numai din perioada în carea fost gestionar S.V., verificarea gestiunii fiind amânată prin manoperele contestatorului, astfel încât poate opera prezumţia de culpă a gestionarului.

Examinând cauza în raport de motivele invocate Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, instanţele Curţii de Conturi au reţinut în mod corect faptul că la plecarea intimatului din unitate, 9 februarie 1999, nu a fost efectuată inventarierea gestiunii şi deci, nu s-a constatat existenţa unei pagube care să-i fie imputabilă.

Inventarierea a avut loc la mai mult de un an de la plecare, la 21 aprilie 2000, în lipsa intimatului care nu rezultăcă a fost convocat pentru a fi prezent la operaţiune.

Cu acel prilej, comisia de inventariere aconstatat lipsa unor bunuri în valoare totală denumai 1.890.620 lei nerezultând ce reprezintă diferenţa până lasumaimputată, de 38.234.945 lei.

Cât priveşte împrejurareacă Decizia de imputare a fost emisă în termen, Secţia Jurisdicţională nu a analizat acest aspect, întrucât S.V. nu a declarat recurs împotriva sentinţei prin care s-a respins excepţia privind tardivitatea emiterii deciziei.

Dar această împrejurare nu este relevantă în aprecierea existenţei pagubei şi a vinovăţiei gestionarului, având importanţă doar pentru aprecierea datei când conducerea unităţii a luat cunoştinţă de producerea prejudiciului.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială „H” S.A. judeţul Sibiu prin lichidator S.M. împotriva deciziei nr. 483 din 12 octombrie 2001 a Curţii de Conturi, secţia Jurisdicţională, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 344/2002. Contencios. Recurs împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs