ICCJ. Decizia nr. 373/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.373
Dosar nr.2597/2002
Şedinţa publică din 3 februarie 200.
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 2 iunie 2001, Societatea Comercială „K.F." SA Bucureşti a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 4 Bucureşti să se dispună anularea deciziei nr. 760 din 24 mai 2001, emisă de primul pârât şi a proceselor - verbale de control nr. 3517313 din 14 decembrie 1999, nr. 3514877 din 23 noiembrie 1999 şi implicit, a procesului - verbal nr.1002769 din 20 aprilie 1999, încheiate de pârâta secundă, cu consecinţa exonerării sale de plata sumei totale de 1.597.516.519 lei la bugetul statului.
Ulterior, prin notele scrise depuse în dosar, reclamanta şi-a restrâns pretenţiile formulate iniţial, cerând instanţei să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ-jurisdicţional menţionat mai sus, precum şi a proceselor-verbale de control financiar nr. 3517313 din 14 decembrie 1999 şi respectiv, nr. 3514877 din 23 noiembrie 1999, în limita sumei totale de 260.049.772 lei, compusă din:
- 116.285.479 lei – privitoare la cheltuieli de natura producţiei neterminate, înregistrate la 30 iunie 1999 în contul 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi";
- 143.765.293 lei – reprezentând cheltuieli generale de administraţie, neincluse în costul de producţie, în conformitate cu pct.19 din Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, care a fost aprobat prin HG nr. 704/1993.
Curtea de Apel Bucureşti- Secţia de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 720 din 4 iulie 2002 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că deşi reclamanta a solicitat anularea celor trei procese-verbale privindpatru creanţe fiscale, obiectul acţiunii îl constituie numai procesul-verbal de control nr. 3517313 din 14 decembrie 1999.
Suma de 129.831.982 lei, reprezentând penalităţi a fost constatată prin acte de control care exced obiectului acţiunii, iar în privinţa sumei de 431.654.572 lei, calculată cu titlu de cheltuieli de natura producţiei neterminate, s-a considerat că societatea comercială trebuie să răspundă doar pentru diferenţa de 260.049.772 lei, ce nu a fost identificată în situaţiile prezentate.
Referitor la suma de 919.745.486 lei, reprezentând cheltuieli de natura producţiei neterminate, constatată prin procesul-verbal nr. 3514877 din 23 noiembrie 1999, s-a apreciat că „nu face obiectul dosarului de faţă".
În fine, din suma totală stabilită prin procesul-verbal din 14 decembrie 1999, reclamanta trebuie ţinută să răspundă pentru diferenţele de 143.765.293lei, pe care o recunoaşte şi de 116.294.479 lei, nerecunoscută.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Societatea Comercială „K.F." SA Bucureşti.
Recurenta a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, deoarece nu s-a stabilit în mod corect obiectul acţiunii, pe de o parte, iar pe de altă parte, cererea sa pentru suplimentarea probelor cu o nouă expertiză contabilă, a cărei concludenţă rezulta dinnatura litigiului şi dezbateri, a fost respinsă fără nici o motivare.
S-a cerut admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi în fond admiterea acţiunii, astfel cum a fost restrânsă, în limita sumei totale de 260.049.772 lei, despre care societatea pretinde că nu o datorează la bugetul statului.
Recursul este fondat în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct.3 şi 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi va cuprinde obiectul cererii, susţinerile în prescurtare ale părţilor, cu arătarea dovezilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În speţă, dispoziţiile procedurale precitate nu au fost respectate deoarece, curtea de apel nu a stabilit obiectul acţiunii, în raport cu precizările exprese făcute de reclamantă prin notele scrise şi textele legale incidente.
De asemenea, ea s-a limitat la examinarea unui singur proces-verbal de control financiar, deşi societatea comercială a contestat şi legalitatea măsurilor dispuse prin procesul - verbal nr. 3514877 din 23 noiembrie 1999. Acest înscris lipseşte din dosar, iar considerentele hotărârii se rezumă la o înşiruire de cifre, fără a face nici o referire la apărările contradictorii ale părţilor, la actele normative aplicabile în cauză, la expertiza contabilă efectuată de expertul Gheorghiţă Mihail şi nici la obiecţiunile părţilor în legătură cu concluziile acestuia.
Practic, hotărârea instanţei este nemotivată, făcând imposibilă exercitarea controluluijudiciar de către instanţa de judecată superioară, investită cu soluţionarea recursului.
Ţinând seama de această împrejurare şi de prevederile art. 304 pct.7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., urmează a se admite recursul.
Pe cale de consecinţă va fi casată sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Cu prilejul rejudecării, curtea de apel va analiza, sub forma unor apărări şi celelalte susţineri ale recurentei din motivele de casare scrise, apreciind inclusiv asupra utilităţii completării probelor cu acte şi eventual o nouă expertiză contabilă, probă cerută la termenul din 25 iunie 2002, dar respinsănemotivat de instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Societatea comercială „K.F." SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 720 din 4 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 346/2002. Contencios. Refuz depunere... | ICCJ. Decizia nr. 398/2002. Contencios. Anulare hotârâre... → |
|---|
