CSJ. Decizia nr. 42/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 42
Dosar nr.1700/2002
Şedinţa publică din 14 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.68 din 18 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de consilierul juridicA.L. şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj reprezentată de consilierul juridic I.C.N., precum şi intimatul-reclamant Consiliul Local al municipiului Craiova reprezentat de secretarul municipiului, N.M.
Procedura completă.
Consilierii juridici A.L. şi I.C.N., având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi în fond respingerea acţiunii formulată de Consiliul Local al municipiului Craiova.
Miulescu Nicoleta a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică arătând că sumele impozitate au reprezentat taxă locală aprobată prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Craiova care nu este supusă aplicării T.V.A.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a pus concluzii în sensul admiterii recursului, casării sentinţei atacate cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului, precizând că veniturile obţinute nu sunt prevăzute în art.3 lit.d din OUG nr.17/2000 pentru a fi scutite de aplicarea T.V.A.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ, Consiliul Local Craiova, reprezentat prin primarul municipiului, a chemat în judecatăDirecţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca în contradictoriu cu cei doi pârâţi să se dispună anularea Deciziei nr.41 din 21.01.2002 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal încheiat de D.G.F.P. Dolj la 5 octombrie 2001, prin care a fost obligat la plata sumei de 1.621.360.689 lei cu titlu de T.V.A. şi 1.957.672.909 lei majorări aferente, în total 3.579.033.598 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că nu datorează această sumă cu titlu de T.V.A. fiind persoană juridică de drept public, că această sumă a fost stabilită asupra unor taxe locale, aprobate ca atare prin Hotărârea Consiliului Local, că nu are calitatea de plătitor de T.V.A., că nici Ordonanţa Guvernului nr.3/1992 şi nr.17/2000 nu includ în sfera de aplicare a T.V.A. taxele locale.
Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.68 din 18 martie 2002 a admis acţiunea, a anulat procesul verbal şi Decizia nr.41/2002, exonerând reclamanta de plata sumelor din actul de control.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că organul de control a asimilat autoritatea publică locală cu instituţiile publice, ceea ce contravine normelor constituţionale şi Legii administraţiei publice locale, că făcând această asimilare, nelegal a aplicat şi interpretat eronat actele normative de reglementare a T.V.A.
A mai reţinut instanţa de fond că veniturile obţinute din operaţiuni de închiriere şi concesionare sunt taxe locale, că în acest fel este demonstrat că ele nu sunt cuprinse în prevederile art.2 din OG nr.17/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice.
În motivarea recursului se critică sentinţa în sensul că instanţa a interpretat eronat normele legale, că potrivit art.3 din OG nr.17/2000 nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A. instituţiile publice pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranţă, culturale şi sportive, că nu sunt prevăzute şi activităţile de închiriere şi concesionare pentru care trebuie să se plătească T.V.A.
Recursul este fondat.
Prin Hotărârea de Guvern nr.401 din 19 mai 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, la art.2 pct.1.3 se precizează că prin prestări de servicii, în sensul taxei pe valoarea adăugată, se înţelege orice activitate desfăşurată de un contribuabil, care nu constituie livrare de bunuri imobile sau transfer de proprietate asupra bunurilor imobile. La astfel de activităţi sunt enumerate în continuare, cu titlu exemplificativ şi închirierile de bunuri şi concesionările (lit.d şi i).
Pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la sfera de aplicare a T.V.A. prin HG nr.401/2001 la pct.2.3 se precizează: „Contribuabilii prevăzuţi la art.3 lit.a-d intră în sfera de aplicare a T.V.A. dacă realizează direct sau indirect prin unităţi subordonate operaţiuni impozabile cum sunt... e) prestări servicii".
Reţinerea instanţei de fond că intenţia legiuitoriului nu ar fi fost includerea în categoria plătitorilor de T.V.A. a primarului şi consiliilor locale, cu trimitere la Constituţie sau la legea administraţiei locale, pentru că au un statut juridic aparte, este greşită, în accepţiunea legii primarul şi consiliile locale fiind instituţii publice.
În materie de fiscalitate constituie un imperativ, consacrat chiar prin legea fundamentală, principiul legalităţii impozitelor şi taxelor, nici o obligaţie fiscală neputându-se situa în afara unei dispoziţii legale prin care este instituită, după cum nu poate opera o scutire sau exceptare în afara unei dispoziţii legale exprese.
Aşa cum am constatat, conform HG nr.401/2001, cedarea folosinţei temporare a unui bun prin încheiere sau concesiune este încadrabilă în categoria prestărilor se servicii care, potrivit legii constituie activităţi impozabile. Rezultă deci în mod expres că operaţiunea este cea de esenţă în dobândirea calităţii de plătitor de T.V.A. şi nu calitatea contribuabilului.
Un alt argument de lege, că reclamanta-intimată este plătitor de T.V.A. pentru activităţile în discuţie rezultă din OG nr.61 din 9.08.2002, în vigoare la 1.01.2003 şi care la art. 169 are următoarea prevedere: „sumele reprezentând T.V.A. datorate de autorităţile administrative publice locale pentru prestări de servicii constând în închirieri şi/sau concesiuni de bunuri imobile, care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor şi nu au fost achitate la bugetul de stat, se anulează, inclusiv majorările şi penalităţile aferente.
Acestea sunt deci argumente de lege care demonstrează că organul de control în mod legal a constatat că reclamanta este plătitoare de T.V.A. pentru prestările respective de servicii – închirieri şi/sau concesiuni de bunuri imobile – şi că datorează la bugetul de stat cu titlu de T.V.A. şi majorări aferente suma de 3.579.033 lei, astfel că sentinţa Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ este nelegală, iar soluţia ce se impune este admiterea recursului declarat, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.68 din 18 martie 2002 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea Consiliului Local al municipiului Craiova.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 419/2002. Contencios. Nulitatea... | CSJ. Decizia nr. 421/2002. Contencios. Refuz restituire suma... → |
|---|
