CSJ. Decizia nr. 422/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.422
Dosar nr.2035/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul delcarat de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare – Sucursala ROMAG-PROD, Drobeta Turnu-Severin împotriva deciziei nr.19 din 22 mai 2002 a Curţii de Conturi în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992 republicată.
La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare – Sucursala Romag-Prod, Drobeta Turnu Severin şi intimata Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recurenta nu a timbrat recursul, deşi a fost citată cu menţiunea îndeplinirii acestei obligaţii legale, dar a solicitat în scris judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispoziţiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Apreciind cauza în stare de judecată, Curtea a reţinut-o spre soluţionare cu privire la chestiunea prealabilă a timbrajului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.71 din 7 mai 2001 a Colegiului jurisdicţional Mehedinţi, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a respins ca neîntemeiat actul de sesizare al procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Mehedinţi privind obligarea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Mehedinţi – Sucursala ROMAG – PROD Drobeta Turnu-Severin la plata către bugetul local al comunei Malovăţ a sumei de 347.426.347 lei cu titlu de impozit pe construcţii speciale şi de 526.787.262 lei reprezentând majorări de întârziere aferente.
În motivarea soluţiei, s-a reţinut că, prin Legea nr.27/1994 nu s-a prevăzut şi impozitarea construcţiilor speciale, chiar dacă a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr.24/1995 prin completarea pct.21 art.8 alin.2 din lege, cu sintagma „şi construcţiilor", care a condus şi la completarea anexei nr.2 la pct.4 cu categoria de „construcţii şi amenajări funerare din cimitire", precum şi schimbarea titulaturii anexei în „lista clădirilor şi construcţiilor care nu sunt supuse impozitului".
S-a susţinut că, deşi anexa 2 la Legea nr.27/1994 a fost completată cu categoria distinctă a „construcţiilor şi amenajărilor funerare din cimitire", nu se poate concluziona că prin „construcţii" se înţeleg şi „construcţiile speciale" care sunt bunuri determinate prin caractere generice, distincte de „construcţiile speciale" aşa cum sunt definitite prin HG nr.266/1994, textul referindu-se la construcţiile funerare din cimitire, care sunt bunuri individual determinate.
Făcând această interpretare, instanţa a considerat că, pentru această categorie de construcţii speciale nu se calculează amortizare şi că, dacă legiuitorul ar fi dorit impozitarea acestor bunuri, ar fi făcut-o în mod explicit, nu printr-o simplă extindere a sferei bunurilor impozabile în general.
Întrucât s-a constatat că aceste construcţii speciale, aşa cum sunt definite în anexa nr.1 la Hotărţrea Guvernului nr.266/1994 nu sunt supuse impozitării, s-a reţinut că Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Mehedinţi – sucursala ROMAG – PROD Drobeta Turnu-Severin nu datorează impozitul pe clădiri şi majorările de întârziere stabilite în sarcina sa.
Împotriva sentinţei a declarat recurs în anulare jurisdicţional, procurorulgeneral financiar, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Curtea de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art.56 din legea nr.94/1992, republicată, prin Decizia nr.19 din 22 mai 2002, a admis recursul în anulare jurisdicţional, a modificat sentinţa recurată, în sensul că a admis actul de sesizare nr.682/99/18D/ 2000 al procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Mehedinţi şi a obligat regia autonomă la plata sumei de 347.426.347 lei cu titlu de impozit pe construcţii speciale plus majorări de întârziere în sumă de 526.787.262 lei calculate până la data de 30 noiembrie 1999, precum şi în continuare, în cuantumul legal până la data achitării debitului către bugetul local al comunei Malovăţ – Mehedinţi.
Menţinându-şi soluţia, Curtea de Conturi a reţinut că anexa nr.2 la Legea nr.27/1994, modificată, cuprinde expres şi limitativ clădirile şi construcţiile care nu se supun impozitării şi că între acestea nu figurează construcţiile speciale de natura celor ce fac obiectul cauzei de faţă, motiv pentru care se supun impozitării.
Decizia a fost recurată, în termen legal, de către Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Mehedinţi – Sucursala ROMAG – PROD Drobeta Turnu-Severin. Recursul declarat nu a fost însă, timbrat.
În acest sens, din analiza actelor dosarului se constată că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de plată a taxei de timbru până la primul termen de judecată stabilit, deşi a fost citată cu menţiunea timbrării recursului cu suma de 150.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1500 lei timbru judiciar (fila 6 dosar recurs).
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.11alin.1 coroborate cu cele ale art.3 lit.m şi ale art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, precum şi pe cele ale art.9 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.32/1995, potrivit cărora sunt supuse taxelor de timbru şi căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, taxe care se plătesc anticipat, urmează ca, pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, recursul declarat în cauză să fie anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul delcarat de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare – Sucursala ROMAG - PROD Drobeta Turnu-Severin, împotriva deciziei nr.19 din 22 mai 2002 a Curţii de Conturi în compunerea prevăzută de art.56 din Legea nr.94/1992, republicată, ca netimbrat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi4 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 421/2002. Contencios. Refuz restituire suma... | CSJ. Decizia nr. 428/2002. Contencios.. Revizuire → |
---|