CSJ. Decizia nr. 431/2002. Contencios. Anulare decizie MFP. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.431
Dosar nr.1895/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
La 28 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Fundaţia „I.B.S.B." împotriva sentinţei civile nr.376 din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 28 ianuarie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 4 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 26.02.2002 reclamanta Fundaţia „I.B.S.B." a solicitat anularea deciziei nr.123/ 31.01.2002 a Ministerului Finanţelor, constatarea că Fundaţia nu datorează suma de 1.117.311.503 lei stabilită prin actele constatatoare nr.11204 şi nr.1121/11.07.2001 şi nici majorările de întârziere comunicate prin adresa nr.27368/ 24.07.2001 în sumă de 474.965.462 lei, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în lunile septembrie şi octombrie 2000 Fundaţia a realizat două importuri de cărţi şi material didactic cu D.V.I. nr.5813/ 6 septembrie 2000 şi nr.71359/20.10.2000 cu scutire de plata taxelor vamale şi T.V.A. conform art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995, importul fiind destinat pentru asigurarea bazei necesare desfăşurării procesului didactic.
Ulterior, prin actele constatatoare nr.1120 şi 1121 din 11.07.2001 s-au calculat taxe vamale şi T.V.A. cu motivarea că facilităţile vamale au fost acordate eronat, nefiind aplicabile pentru reclamantă prevederile Legii învăţământului.
Prin adresa nr.27368/2001 a D.R.V.I. Bucureşti s-au comunicat şi majorări de întârziere aferente calculate de la data importurilor.
Prinsentinţa civilă nr.376/2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă ca nefondată. Instanţa a reţinut că la data efectuării importurilor reclamanta nu beneficia de facilităţile prevăzute de dispoziţiile art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995 deoarece primise numai avizul provizoriu de funcţionare pentru nivel gimnazial, aviz valabil până la obţinerea autorizaţiei de încredere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că Fundaţia beneficiază de facilităţile prevăzute de dispoziţiile art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995, deoarece la data importurilor avea autorizaţie provizorie şi funcţiona legal conform art.104 din Legea nr.84/1995. De asemenea recurenta precizează că pentru documentaţia tehnică şi materialele pentru construcţii beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale şi a T.V.A. numai unităţile de învăţământ de stat şi particular acreditat, iar pentru importurile de aparatură, utilaje, fond de carte, publicaţii şi dotări, beneficiază de scutiri, dacă sunt destinate procesului didactic, şi unităţile care funcţionează pe bază de autorizaţie provizorie, cum este petenta. În acest sens sunt invocate dispoziţiile art.104 şi 103 alin.2 din Legea nr.84/1995.
Referitor la majorările de întârziere se arată că acestea nu se datorează fiind un accesoriu al obligaţiei principale. Se mai precizează că nu pot fi datorate majorări de întârziere de la data importurilor, întrucât nu sunt întrunite cerinţele art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 cu referire la art.4 lit.d din aceeaşi ordonanţă, în sensul că nu a existat un titlu de creanţă de la data importurilor, titlu care să nu fi fost respectat de Fundaţie. În ce priveşte dispoziţiile art.13 alin.2 din OG nr.11/1996 se menţionează că acest text nu este aplicabil în cauză întrucât prin actele constatatoare ale Direcţiei Generale a Vămilor nu s-au calculat diferenţe de debite, autoritatea vamală constituind debite prin aceste acte.
Verificând cauza în funcţie de motivele de recurs formulate, în lumina dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat în parte.
Referitor la debitul de 1.117.311.503 lei calculat de autoritatea vamală prin actele constatatoare nr.1120 şi nr.1121/ 11.07.2001, se constată că suma este datorată deoarece Fundaţia nu beneficiază de facilităţile prevăzute de dispoziţiile art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995.
Recurenta, la data efectuării importurilor (fond de carte şi materiale didactice) nu avea unităţi de învăţământ acreditate, astfel cum condiţionează în mod expres textul legal precizat. Fundaţia beneficia doar de aviz provizoriu de funcţionare (fila 50 dosar fond), aviz valabil până la obţinerea autorizaţiei de încredere, care constituie şi actul de înfiinţare a unităţii de învăţământ (art.8 alin.3 lit.c din Legea nr.196/1999).
Invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 103 alin.2 şi art.104 din Legea nr.84/1995 nu are relevanţă în cauză, aceste texte legale referindu-se la condiţiile care trebuiesc respectate pentru înfiinţarea unităţilor de învăţământ particular.
Textul art.173 alin.3 din Legea nr.84/1995 cuprinde norme imperative referitoare la facilităţile vamale de care beneficiază unităţile de învăţământ de stat, precum şi cele particulare care sunt acreditate şi nu face nici o disticţie între importurile privind documentaţia tehnică, materialele pentru construcţii, achiziţionarea de aparatură, utilaje, fond de carte, publicaţii, dotări pentru procesul didactic, astfel cum susţine recurenta în mod eronat.
Ca urmare, Fundaţia nefiind acreditată la momentul importurilor în discuţie, nu putea beneficia de scutire de T.V.A. şi taxe vamale.
În ce priveşte majorările de întârziere în sumă de 474.965.462 lei stabilite de organele vamale pentru debitul de 1.117.311.503 lei, de la data importurilor (6 septembrie şi 24 octombrie 2000) până la data întocmirii actelor constatatoare (11 iulie 2001), cuantum comunicat Fundaţiei cu actul nr.27368/ 24.07.2001 al Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Bucureşti (fila 52 dosar fond), Curtea reţine următoarele:
În actele constatatoare nr.1120 şi nr.1121/ 11.07.2001, în exercitarea controlului vamal ulterior, organele vamale au stabilit corect că pentru importurile din datele de 6 septembrie şi 24 octombrie 2000 Fundaţia datorează taxe vamale şi T.V.A., pentru considerentele mai sus precizate.
Potrivit dispoziţiilor art.61 alin.3 din Codul Vamal, taxele constatate la controlul vamal ulterior trebuiesc achitate de titularul operaţiunii comerciale în termen de 7 zile de la data comunicării, iar nerespectarea acestui termen atrage suportarea de majorări de întârziere aferente debitului stabilit.
Aceste dispoziţii legale infirmă susţinerile autorităţilor vamale referitoare la incidenţa în cauză a prevederilor art.13 din OG nr.11/1996.
Termenul de 7 zile de la comunicarea debitului datorat a fost prevăzut de art.61 alin.3 din Legea nr.141/1997 ca un termen de graţie acordat titularului operaţiunii comerciale pentru achitarea debitului stabilit la controlul vamal ulterior, iar nu pentru executarea silită a acestuia şi a majorărilor de întârziere, majorări care se datorează numai în caz de nerespectare a termenului.
În consecinţă, recurenta a fost nelegal obligată să plătească majorările de întârziere calculate de la data operaţiunii de vămuire a mărfurilor importate, acestea fiind datorate numai după 7 zile de la data comunicării făcute de organele vamale pentru plata debitului de 1.117.311.503 lei.
Pentru aceste considerente se va admite recursul Fundaţiei, se va modifica sentinţa şi se va admite în parte acţiunea. Decizia nr.123/ 31.01.2002 a Ministerului Finanţelor se va anula în parte (pentru punctul 2). Se va anula actul cu nr,.27368 din 24.07.2001 emis de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Bucureşti privind majorările de întârziere în cuantum de 474.965.462 lei şi această autoritate vamală va fi obligată să calculeze majorările de întârziere datorate de Fundaţie pentru suma de 1.117.311.503 lei de la expirarea termenului de 7 zile scurs de la data comunicării debitului de 1.117.311.503 lei, până la achitarea efectivă a acestei sume.
Celelalte cereri vor fi respinse ca nefondate.
Conform art.274 Cod procedură civilă şi având în vedere solicitarea recurentei prin avocat, se vor acorda cheltuielile de judecată reprezentând taxele de timbru la fond şi recurs, în cuantum de 450.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Fundaţia „I.B.S.B."împotriva sentinţei civile nr.376 din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi admite în parte acţiunea formulată de reclamantă. Anulează în parte (pct.2) Decizia nr.123 din 31 ianuarie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice. Anulează actul nr.27368 din 24 iulie 2001 a Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Bucureşti pentru majorările de întârziere în cuantum de 474.956.462 lei şi obligă această autoritate să calculeze majorări de întârziere datorate de reclamantă pentru suma de 1.117.311.503 lei până la data achitării efective a acestui debit, începând cu data expirării termenului de 7 zile prevăzut de dispoziţiile art.61 alin.3 din Legea nr.141/1997, termen scurs de la data comunicării către reclamantă de către Direcţia Generală a Vămilor a debitului de 1.117.311.503 lei.
Respinge celelalte cereri.
Obligă pe pârâte să plătească reclamantei 450.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru la fond şi recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 428/2002. Contencios.. Revizuire | CSJ. Decizia nr. 432/2002. Contencios. Anulare act... → |
|---|
