ICCJ. Decizia nr. 453/2002. Contencios. Anulare partiala a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.453
Dosar nr.1536/2002
Şedinţa publică din5 februarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Industriilor şi Comerţului şi S.C."PECO" SA – Sucursala Suceava, anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. 03 nr. 0311 emis la 30 iunie 1993 de primul pârât, în sensul diminuării din suprafaţa totală de 116.184, 05 mp a suprafeţei de 128,37 mp, identic cu parcela nr.154/2 aparţinând C.F. nr.675- Suceava.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că i s-a reconstituit, conform Legii nr.18/1991, prin titlul de proprietatenr.1737/1996, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 379 mp teren intravilan, din municipiul Suceava, în care este inclusă şi suprafaţa de 128,37 mp, pentru care, prin certificatul atacat, i s-a atestat dreptul de proprietate S.C."PECO" SA Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ, fiind investită, prin declinare de competenţă, cu soluţionarea acţiunii, prin sentinţa civilă nr.35 din 27 martie 2002, a respins acţiunea, cu următoarea motivare:
Comisia Judeţeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin titlu de proprietate nr.1737 din 27 mai 1996, eliberat în baza sentinţei civile nr.5530 din 5 iulie 1994 a Judecătoriei Suceava, a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei.
Pentru parte din terenul, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantei, în calitate de moştenitoare a defunctei Strugaru Eugenia, anterior emiterii titlului acesteia, Ministerul Industriilor şi Comerţului a atestat dreptul de proprietate asupra terenului S.C."PECO" Suceava, teren pe care se află o staţie Peco de uz casnic nr.1 Suceava; în momentul în care s-au efectuat măsurătorile topografice nu au existat litigii cu vecinii.
Cum terenul pentru care se solicită anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate se afla în patrimoniul S.C."PECO" SA Sucursala Suceava, la data înfiinţării acesteia şi este necesar desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate, s-a reţinut,cu referire la HG nr. 834/1991 şi la Legea nr.15/1990, că acţiunea este nefondată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, susţinând, în esenţă, că terenurile care nu au intrat în proprietatea statului, în condiţiile legii, nu pot forma obiectul certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise în temeiul art. 20 din Legea nr.15/1990 şi HGnr.834/1991, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 19 şi 20 din HGnr.834/1991, privind aplicarea art. 19 şi 20 din Legea nr.15/1990,terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, la data înfiinţării acestora.
necesare desfăşurării activităţii,conform obiectului lor de activitate, se determină pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului de către organele care, potrivit legii îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort.
Or, în cauză, terenul în litigiu, pe care se află amplasată staţia de uz casnic nr.1, prin Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 1975 emisă de fostul Consiliu Popular Suceava, a fost trecut din administrarea consiliului în administrarea Întreprinderii pentru Livrarea Produselor Petroliere Iaşi, fiind scos din circuitul civil.
Apoi, la reorganizare, potrivit Legii nr.15/1990, S.C."PECO" Sucursala Suceava avea în administrare terenul în litigiu, iar pe acest teren sunt amplasate rezervoare îngropate pentru combustibil petrolier şi pompe de distribuţie.
Aşadar, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M. 03 nr. 0311 a fost emis legal de Ministerul Industriilor şi Comerţului, pentru suprafaţa de teren de 116.184,05 mp, în care se află şi suprafaţa de 128,37 mp pretinsă de reclamantă.
În consecinţă, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei nr.35 din 27 martie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 5 februarie 2004.
← CSJ. Decizia nr. 432/2002. Contencios. Anulare act... | CSJ. Decizia nr. 463/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|