ICCJ. Decizia nr. 477/2002. Contencios. Anularea si suspendarea Hot. Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.477
Dosar nr.1635/2002
Şedinţa publică din 6 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4.01.2002 la Curtea de Apel Braşov, reclamanta „Fundaţia de Prietenie româno-canadiană – Universitatea româno-canadiană Braşov" a solicitat anularea HG nr. 1026/2001, poziţia nr. 2 din anexă privind înscrierea sa pe lista instituţiilor de învăţământ superior pentru care s-a dispus intrarea în lichidare începând cu anul I.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că nu-i sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 88/1993, întrucât de la data autorizării – 17.08.2000, nu a avut o serie de absolvenţi pentru a se verifica procentul de promovabilitate, iar măsura dispusă de Guvernul României nu s-a întemeiat pe un raport nefavorabil al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare sau pe un act de constatare a încălcării standardelor avute la data acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie.
La data de 22.01.2002, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea HG nr. 1026/2001.
În temeiul art. 52 C. proc. civi., în Şedinţa publică din 5.02.2002, cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu.
Prin sentinţa nr. 34/F din 27.03.2002, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis cererea de intervenţie formulată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi a respinsacţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că HG nr. 1026/2001 este legală şi temeinică, fiind adoptată pe baza raportului întocmit de comisia de control a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care a constatat că reclamanta desfăşoară activităţi de învăţământ superior fără avizul ministerului, a organizat nelegal concurs de admitere în anul 1999, a depăşit cifra de şcolarizare şi nu a prezentat documente privind încadrarea personalului didactic şi acoperirea posturilor cu personal titularizat în învăţământul superior.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de casare, recurenta a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale care reglementează modalitatea de evaluare a învăţământului universitar. În acest sens, recurenta a arătat că Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu are abilitarea legală să efectueze controalele prevăzute de art. 23 alin. (6) din Legea nr. 88/1993 şi că Legea nr. 84/1995 nu prevede o asemenea competenţă de evaluare a învăţământului universitar, pentru care au fost reglementate forme specifice de control, în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu normele autonomiei universitare.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea atacată nu cuprinde considerentele pentru care s-a reţinu.
că lipsa raportului C.N.E.A.A. nu afectează legalitatea actului administrativ, deşi Legea nr. 88/1993 prevede expres în art.4 că evaluarea academică se realizează exclusiv de către C.N.E.A.A. şi lipsa acestui raport de specialitate are drept consecinţă nulitatea proiectului de hotărâre privind intrarea în lichidare a instituţiei de învăţământ superior.
În cel de-al treilea motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra nulităţii actului administrativ faţă de contradicţia dintre fişele de control şi raportul comisiei de control, dat fiind că verificarea efectuată a avut în vedere alte aspecte decât cele care au făcut obiectul controlului şi care se refereau la îndeplinirea standardelor prevăzute de Legea nr. 88/1993.
Hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi pentru interpretarea greşită a Legii nr. 88/1993,cu motivarea că instanţa de fond a apreciat că organul de control avea competenţă să analizeze respectarea tuturor condiţiilor legale, deşi după obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie, procedura de evaluare prevede numai verificarea respectării standardelor care au stat la baza autorizării. De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de fond nu a verificat perioadele la care se referă înscrisurile depuse la dosar şi nu a avut în vedere probele privind ponderea cadrelor didactice titularizate în învăţământul superior şi a cadrelor didactice cu titlul de profesor universitar şi conferenţiar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin HG nr. 696/2000, Universitatea „Româno-Canadiană" din Braşov a fost autorizată să funcţioneze provizoriu la profilul şi specializarea jurnalistică.
Ca urmare a nerespectării condiţiilor prevăzute de Legea nr. 88/ 1993, constatată la controlul efectuat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării la sediul universităţii recurente la data de 18.09.2001, a fost adoptată HG nr. 1026/2001 privind lichidarea activităţii de la această instituţie de învăţământ superior particular.
Apărările recurentei privind necompetenţa autorităţii administrative care a întocmit raportul de control şi nulitatea hotărârii de Guvern emisă în baza constatărilor unui asemenea control, sunt lipsite de temei şi urmează să fie respinse.
Conform art. 23 alin. (6) din Legea nr. 88/1993 republicată, în perioada de funcţionare provizorie instituţia de învăţământ superior este obligată să respecte standardele care au stat la baza acordării autorizaţiei. În această perioadă, Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, precum şi alte autorităţi publice abilitate prin lege, efectuează controale ori de câte ori se consideră necesar şi dacă se constată neîndeplinirea condiţiilor legale, se aplică dispoziţiile art. 5 ale aceluiaşi text de lege, în sensul că, facultatea, colegiul sau specializarea intră în procesul de lichidare, începând cu anul I.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca organ de specialitate al statului în domeniul învăţământului, este una din autorităţile publice abilitate prin lege să controleze dacă activitatea de învăţământ superior autorizată provizoriu corespunde standardelor stabilite pe plan naţional.
În art. 141 lit. a) şi r) din Legea nr. 84/1995 republicată şi art. 3 din HG nr. 23/2001 sunt prevăzute expres atribuţiile şi răspunderea Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a controla sistemul naţional de învăţământ şi de a evalua acest sistem, inclusiv în învăţământul superior, pe baza standardelor naţionale, pe care le-a aprobat la propunerea Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare.
În consecinţă, reglementarea referitoare la competenţa C.N.E.A.A. în evaluarea şi acreditarea instituţiilor de învăţământ superior nu exclude exercitarea de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării a propriilor atribuţii în acest domeniu, printre care şi atribuţia de a verifica respectarea standardelor naţionale de instituţiile autorizate să funcţioneze provizoriu.
Lichidarea activităţii la instituţia de învăţământ superior particular a fost prevăzută în art. 23 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 88/1993 republicată pentru situaţia neîndeplinirii condiţiilor legale în perioada de funcţionare provizorie şi adoptarea acestei măsuri nu este condiţionată de întocmirea unui raport negativ de evaluare de către Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat judicios, motivând în fapt şi în drept concluzia sa că, lipsa unui raport al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare nu afectează legalitatea HG nr. 1026/2001 şi nu reprezintă, conform art. 4 din Legea nr. 88/1993 republicată, o cauză de nulitate a actului administrativ, cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs.
Critica privind contradicţiile dintre obiectivele şi concluziile controlului efectuat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării urmează a fi respinsă, constatându-se că acest motiv de nelegalitate a actului administrativ nu a fost invocat în acţiune sau într-o cerere completatoare până la închiderea dezbaterilor şi nici în cadrul procedurii prealabile.
Ultimul motiv de casare va fi de asemenea respins, întrucât instanţa de fond a apreciat corect toate probele administrate în cauză şi în raport de situaţia de fapt dovedită, a constatat judicios că este legală şi temeinică hotărârea de Guvern contestată prin acţiune.
Astfel, din raportul de control întocmit de reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării rezultă că universitatea recurentă nu a respectat prevederile art. 3 alin. (1) lit. a), art. 19 alin. (3), art.30 alin. (1) din Legea nr. 88/1993 republicată, art. 3 pct. 2 lit. a) şi art. 68 din Legea nr. 21/ 1924, art. 28 lit. c) şi art. 31 din Decretul nr. 31/1954, pentru că posturile didactice din statul de funcţii nu au fost ocupate de personal didactic titularizat în învăţământul superior, a organizat concurs de admitere şi şcolarizare în anul universitar 1999 – 2000, deşi autorizaţia de funcţionare provizorie i-a fost acordată începând cu anul universitar2000 – 2001 şi a desfăşurat activităţi de învăţământ superior fără a avea avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Recurenta nu a infirmat prin probe concludente, această situaţie de fapt, motivând însă că aceste condiţii au fost deja verificate la data autorizării provizorii şi că, în mod nelegal au făcut obiectul unui nou control, permiţând autorităţii administrative să-şi invoce propria culpă.
Apărarea recurentei este lipsită de temei, întrucât prin obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie nu a dobândit un drept câştigat de a desfăşura activitatea de învăţământ superior şi de a continua această activitate şi în cazul nerespectării unuia sau mai multor criterii generale şi standarde obligatorii.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Fundaţia de Prietenie Româno-Canadiană – Universitatea Româno-Canadiană împotriva sentinţei civile nr. 34/F din 27 martie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 452/2002. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 528/2002. Contencios. Contestatie în anulare.... → |
|---|
