CSJ. Decizia nr. 555/2002. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.555

Dosar nr.2184/2002

Şedinţa publică din 11 februarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei împotriva sentinţei civile nr.665 din 20 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul de Interne reprezentat de consilierul juridic V.C. şi intimata W.W. prin avocatul B.D.

Procedura completă.

Consilierul juridic V.C. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate ca nelegală şi netemeinică şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată pentru motivele prezentate în recurs.

Avocatul B.D. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr.710/CA/2001, reclamantaW.W. în contradictoriu cu Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a persoanei a solicitat obligarea acesteia să-i prelungească viza de şedere în România.

Cererea s-a înregistrat la Tribunalul Bucureşti – Secţia V-a civilă şi de contencios administrativ.

Prin sentinţa civilă nr.436/F/2001,s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii,care s-a respins ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei.

Prin Decizia nr.157/ 30.04.2002, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a reţinut cauza pentru soluţionare în fond.

S-a avut în vedere faptul că Direcţia Generală Evidenţă Informatizată a Persoanei şi Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată sunt unităţi fără personalitate juridică, subordonate Ministerului de Interne care trebuie să stea în proces, în calitate de pârât.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a venit în România la data de 3.11.1999 cu părinţii, ea fiind elevă.

În anul 2000 autorităţile au refuzat prelungirea vizei de şedere, deşi era încă elevă.

 A mai menţionat că se află în îngrijirea părinţilor cărora li s-a prelungit viza de şedere în România, că locuiesc împreună şi că nu poate urma cursurile unei facultăţi neavând viza de şedere în România.

Prin sentinţa nr.665/ 20.06.2002, s-a admis acţiunea reclamantei. S-a anulat viza de ieşire din ţară aplicată pe paşaportul acesteia, a fost obligat pârâtul să emită un act pentru prelungirea vizei de şedere.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:

Reclamanta a intrat în ţară la data de 3.11.1999 cu viză acordată de Ambasada României la Beijing, în scop de studii.

Când a ajuns în ţară reclamanta s-a înscris la Şcoala Internaţională Chineză.

Aprobarea dată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (fila 25 dosar nr.710/2001) nu prevede pentru reclamantă, de a urma cursurile unei şcoli de stat, atâta vreme cât în România există şi învăţământ privat, ca o alternativă la cel de stat.

Reclamanta a dovedit că a finalizat scopul pentru care a venit în România, astfel că refuzul de a-i acorda viza de şedere în România este nejustificat.

Împotriva sentinţei a formulat recurs Ministerul de Interne, criticând-o astfel:

Viza de intrare s-a acordat reclamantei prin scrisoarea de acceptare nr.76447 din 26.07.1999, prin care era repartizată pentru efectuarea anului pregătitor pentru învăţarea limbii române la Universitatea Bucureşti.

Intrată în ţară reclamanta nu s-a înscris în sistemul naţional de învăţământ şi educaţie.

Şcoala Internaţională Chineză nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi integrată în sistemul naţional de învăţământ.

Reclamanta avea obligaţia de a se prezenta şi înscrie în instituţia deînvăţământ la care a fost repartizată, respectiv Universitatea Bucureşti.

În plus, reclamanta avea obligaţia de a achita 215 USD – taxă de şcolarizare lunară, ceea ce nu a făcut.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Din scrisoarea de acceptare nr.76447/ 26.07.1999 a Ministerului Educaţiei şi Cercetării – fila 25 dosar nr.710/2001 – s-a dat aprobarea pentru posibilitatea înscrierii la Unitersitatea Bucureşti – şi nu obligativitatea înscrierii în sistemul de învâţământ naţional.

Înscrierea la Şcoala Internaţională Chineză şi absolvirea acesteia nu contravine scopului pentru care a venit în România, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din scrisoarea de acceptare, nu a fost repartizată la Universitatea Bucureşti.

Reclamanta având familia în Bucureşti – părinţii cu viză de şedere în România, refuzul de a i se acorda viza de şedere în continuare nu se justifică.

Constatându-se sentinţa legală şi temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, împotriva Sentinţei civile nr.665 din 20 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 555/2002. Contencios