ICCJ. Decizia nr. 583/2002. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.583

Dosar nr.1734/2002

Şedinţa publică din 12 februarie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 9 iulie 2001 la Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Iaşi a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Industriei şi Comerţului şi S.C. „M." SA să se dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 4708 emis la 18.05.1999 de Ministerul Industriei şi Comerţului în favoarea S.C. „M." SA pentru o suprafaţă de 860,12 mp situat în municipiul Iaşi.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că suprafaţa a fost nelegal trecută în proprietatea pârâtei, terenul aparţine fondului forestierproprietate publică, aflat în administrarea sa prin înscrierea în unitatea amenajistică 81 C din compunerea unităţii de producţie nr.1 Copou, că pe terenul respectiv este amplasat şi sediul său.

Curtea de Apel Iaşi, scecţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 47/CA pronunţată la 22.04.2002 a respins acţiunea, reţinând în esenţă că reclamanta nu a fost vătămată într-un drept al său recunoscut prin lege, conform prevederilor art. 1 din Legea nr .29/1990.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 din HG nr. 834/ 1991, că a reţinut ca fiind legal certificatul contestat chiar împotriva reţinerilor făcute de expert, care a precizat apartenenţa terenului ca fiind în fondul forestier proprietate publică

Recursul se constată a fi fondat însă în baza tranzacţiei intervenite între părţi.

La termenul din 15.05.2003 părţile au depus la dosar tranzacţie judiciară, solicitând să se ia act şi să fie consfinţită înţelegerea prin care convin să pună capăt litigiului cu următorul conţinut: „1. Reclamanta-apelantă Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Iaşi cu sediul în municipiul Iaşi, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J/22/2/ 1992, având Cod fiscal R 13687209 şi cont nr.2511.1 – 17344.1/ROL deschis la B.C.R., sucursala judeţeană Iaşi, reprezentată prin inginer F.M. în calitate de director şi 2. Pârâta-intimată S.C. „M." SA cu sediul în comuna Ciurea sat Lunca-Cetăţuii, judeţul Iaşi, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J/22/950/1994 reprezentată de inginer N.D.A. în calitate de director general, declarăm că am hotărât să rezolvăm litigiul ce formează obiectul dosarului nr.1734/ 2002 aflat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie şi care se referă la anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr.4708 din 18.05.1999 emis de Ministerul Industriilor în favoarea pârâtei-intimate pentru suprafaţa de 860,12 mp teren situat în intravilanul Municipiului Iaşi, în felul următor: - Din suprafaţa totală de 860,12 mp teren ce formează obiectul litigiului, Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Iaşi rămâne în deplină proprietate cu 217,10 mp delimitată cadastral conform schiţei care face parte integrantă din contract astfel: C.C. 368/1/1= 55,05 mp şi C.C. 368/1/4 = 162,05 mp Pârâta-intimată S.C. „M." SA Iaşi rămâne în deplină proprietate cu suprafaţa de 560,49 mp identificată cadastral astfel: C.C. 368/1/5 = 294,11 mp; C.C. 368/1/G = 171,06 mp şi C.C. 368/1/8 = 95,32 mp – Diferenţa de 82,53 mp identificat cadastral la poziţia C.C. 368/1/7 rămâne în proprietatea Direcţiei Silvice Iaşi dar cu drept de servitute de trecere în favoarea ambelor părţi, respectiv Direcţiei Silvice Iaşi şi S.C. „M." SA Iaşi. Această înţelegere scrisă reprezintă voinţa noastră liberă, neviciată, act pe care îl vom depune în instanţa de judecată – Curtea Supremă de Justiţie, cu rugămintea de a fi consfinţit printr-o hotărâre judecătorească de expedient, definitivă şi irevocabilă. Întocmită azi, 17 aprilie 2003 în trei exemplare, câte unul pentru fiecare parte şi unul pentru instanţa de judecată, Curtea Supremă de Justiţie – dosar nr.1734/2002. Reclamanta-apelantă, Direcţia Silvică Iaşi, Director-ing. F.M.; Pârâta-intimată S.C. „M." SA Iaşi, Director-ing. N.A.D.".

Curtea a verificat capacitatea de a tranzacţiona a părţilor, fiind depusă Întâmpinarea nr. 11176/ID din 21.01.2003 care confirmă tranzacţia, dată de Regia Naţională a Pădurilor.

Tranzacţia judiciară poate interveni în orice fază a procesului civil, aceasta însemnând că ea poate interveni şi în faţa instanţelor care soluţionează căile de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite deci recursul, va casa sentinţa nr.47/ CA din 22.04.2002 şi va lua act de tranzacţia intervenită în scris, învoială care va alcătui dispozitivul prezentei decizii, în sensul celor menţionate în prezentele considerente preluate din tranzacţia scrisă aflată în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 47/CA din 22 aprilie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.

Casează sentinţa atacată şi ia act de tranzacţia intervenită între Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Iaşi şi S.C. „M." SA, comuna Ciurea, judeţul Iaşi, după cum urmează.

„- din suprafaţa totală de 860,12 mp teren ce formează obiectul litigiului, Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Iaşi rămâne în deplină proprietate cu 217,10 mp delimitată cadastral conform chiţei care face parte integrantă din contract astfel: C.C. 368/1/1= 55,05 mp şi C.C. 368/1/4 = 162,05 mp S.C. „M." SA Iaşi rămâne în deplină proprietate cu suprafaţa de 560,49 mp identificată cadastral astfel: C.C. 368/1/5 = 294,11 mp; C.C. 368/1/G = 171,06 mp şi C.C. 368/1/8 = 95,32 mp;

- diferenţa de 82,53 mp identificat cadastral la poziţia C.C. 368/1/7 rămâne în proprietatea Direcţiei Silvice Iaşi dar cu drept de servitute de trecere în favoarea ambelor părţi, respectiv Direcţiei Silvice Iaşi şi S.C. „M." SA Iaşi".

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 583/2002. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs