ICCJ. Decizia nr. 584/2002. Contencios. Anulare acte control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
INALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.584
Dosar nr.2413/2002
Şedinţa publică din12 februarie2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativla 31 octombrie 2001 reclamanta SC"S.B. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice solicitând anularea deciziei nr.1445 din 25 septembrie 2001, precum şi a procesului-verbal nr. 14059 din 18 iunie 2001încheiat de D.G.F.P. a municipiului Bucureşti.
In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin procesul verbal menţionat s-au stabilit în mod nelegal penalităţi de întârziere şi majorări aferente impozitului pe salarii, precum şi majorăriaferente TVA în baza unui ordin abrogat la data controlului.
Au susţinut că la data încheierii procesului verbal de control respectiv 15 iunie 2001 modalitatea destingere a obligaţiilor bugetare era reglementată de Ordinul ministrului finanţelor nr. 620/1997, astfel cum a fost modificat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.1616/1998 şi cu toateacestea organele decontrol au stabilit obligaţii bugetare (majorări şi penalităţi) folosind sistemul de calcul prevăzut de pct. 2.2; 2;3; 2.4 din Ordinul ministruluifinanţelor nr. 620/1997 deşi era nelegal şi a fost eliminat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 1616 din 24 decembrie 1998.
Cu ocazia dezbaterilor în fondreclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că subsecventanulării deciziei şi procesului verbal contestata solicitatşi restituirea sumeiplătităîn plusîn urma controlului efectuat în cuantum de 3.559.566.394 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.639 din 18 iunie 2002 a admis acţiunea precizată de SC "S.B." SRL Bucureşti.
A anulat DeciziaMinisterului Finanţelor Publicenr.1445/2001şi procesul verbaldin 18 iunie 2001 întocmit de D.G.F.P.C.F.S. a municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte impozitul pe salarii în sumă de 816.370.062 lei, majorări de întârziere de 948.861.358 lei şi penalităţi de 372.387.930 lei.
A obligat pe pârâta să restituie reclamantei suma de 3.559.566.394 lei penalităţi nedatorate şi să plătească cheltuieli de judecată de 35.700.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că organul de control a aplicat în mod greşit la data controlului prevederile pct. 2.2, 2.3, 2.4, din Ordinul ministrului finanţelor nr. 620/1997 care au fost eliminate prin Ordinul nr.1616/1999 şi care de altfel sunt nelegaleîntrucât exced şi contravin normelor cu putere de lege ale OG nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare care permit imputarea majorărilorasupra sumelor plătite ulterior doar simultan cu debitul principal.
Impotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publiceşi D.G.F.P. a municipiului Bucureşti.
Prin recursul declarat Ministerul Finanţelor Publice a criticat sentinţa numai sub aspectul constatării făcute în sensul că prevederile pct. 2.2, 2.3 şi 2.4 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 620/1997nu erau în vigoare ladata efectuării controlului financiar.
Recurenta a arătatcă „aceste prevederi legale la data efectuării controlului, erau în vigoare şi constituiau normefinanciar fiscale imperative pentru organele de control care erau obligate să ţină seama de ele".
Prin recursul său D.G.F.P. a municipiului Bucureşti a susţinut în esenţă că a fost aplicatîn mod legal Ordinul ministrului finanţelor nr. 620/1997 pe perioadacontrolată cuprinsă între 1 ianuarie 1998 şi 7 ianuarie 2000 când a intrat în vigoare Ordinul ministrului finanţelor nr. 1616/1999.
Pentru perioada 17 ianuarie 2000 – decembrie 2000 organul decontrol a făcut aplicarea dispoziţiilor Ordinul ministrului finanţelor nr.1616/1999 care a modificat pct. 2.2, 2.3 şi 2.4 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 620/1997.
Pe de altă parte, a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul restituirii sumelor care au făcut obiectul pct.1 şi 2 din dispozitivul deciziei emisă de Ministerul Finanţelor Publice arătând că instanţa de fond a fost investitănumai cu analizarea temeinicii şi legalităţii pct. 3din Decizia ministerului.
Cu privire la regularitatearecursului D.G.F.P. a municipiului Bucureşti, Curtea analizând actele dosarului respectiv dovada de comunicare a sentinţei civile atacate către această autoritate în raport cu dispoziţiile art. 921 C. proc. civ. constată căagentul procedural aîncălcataceste dispoziţii la data comunicării, motiv pentru care termenul de recurs prevăzut de art.301 din codul de procedură civilă, începe să curgăla 25 februarie 2003 când D.G.F.P. Bucureşti asolicitat comunicareahotărârii atacate.
Ca atare excepţia tardivităţii recursului acestei autorităţi este nefondată urmând a fi respinsă.
Totodată ambele recursuri suntnefondatepentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal nr. 14059/18 iunie 2001 încheiatde organul decontrol al D.G.F.P. a municipiului Bucureşti şi, prin Decizia Ministerului Finanţelor Publice nr.1445 din 25 septembrie 2001 s-a stabilit că pentru perioada supusă verificării, societatea contestatoare datora bugetului de stat impozit pe salarii în sumă de 29.214.040.306 lei sumă evidenţiatăde societate ca obligaţie faţă de buget.
Intrucât la plata acestei sume societatea a înregistratîntârzieri, organul de control a compensat majorările de întârziere datorate cu sumeleachitate decontestatoareîn contul impozitului pe salarii şi totodată a diminuat T A de rambursat cu suma de 495.241.532 lei reprezentânddiferenţă de impozit pe salarii constatată lacontrol.
Stabilireaacestor debite a avut la bază modul de stingere al obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile pct. 2.3 din Ordinul ministrului finanţelornr .620/1997 cu excepţia perioadei30 aprilie 1999 – 30 noiembrie 1999 cânds-a făcut aplicarea dispoziţiilorOrdinul ministrului finanţelor nr. 608/1999 şi a perioadei 7 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2000 când s-a făcut aplicareadispoziţiilor O.M.F. nr.1616/2000.
Potrivitpunctului 2.3. din Ordinul ministrului finanţelor nr. 620/1997 în cazul în care debitorul, pentru fiecare fel de impozit, taxă sau alt venituri bugetare, efectueazăplăţi parţiale în contul obligaţiilor de plată restante succesive şi al majorărilor de întârziere, organul fiscal va efectua stingerea creanţelor bugetare şi înregistrarea în contabilitatea fiscală, astfel:
a) se stinge debitul aferent celui mai vechi termen scadent
în cadrul fiecărui fel de impozit datorat;
b) se sting majorările de întârziere aferente debitului prevăzut la lit.a).
Dacă prin plata efectuată potrivit alin.1 nu se acoperă integral majorările de întârziere aferente debitului achitat, următoarea plată efectuată de debitor va îndestula mai întâi majorările de întârziere neachitate,după care seaplică regula prevăzută la alin. (1).
Acest modde calcul ce vizează imputarea cu prioritate a majorărilor de întârziere atrage după sine calculul de noi majorări ca urmare adiminuării plăţiiobligaţiei bugetare având ca efect majorăriîn cascada şi în final aplicarea de majorări la majorări.
Stingerea obligaţiilor bugetare la data controlului era reglementată de OG nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare.
Conform reglementărilor art. 8 din această ordonanţăplata obligaţiilor bugetare, se face distinct, pentru fiecare sumă datorată în parte, în ordinea vechimii acestora astfel:
a) restanţele din anii precedenţi, o dată cu majorările aferente
datorate potrivit legii;
b) restanţele anului curent, o dată cu majorările aferente, datorate potrivit legii;
c) sumele datorate la termenele legale de plată;
d) sumele cu termene scadente viitoare.
Se observă ca legea stipulează plata obligaţiilor bugetare în ordinea vechimii acestora şi permiteimputarea majorărilor asuprasumelor plătite ulterior doar simultancu debitul principal.
Rezultă aşadar că dispoziţiile Ordinul ministruluifinanţelor nr. 620/1997 cu privire la ordinea de stingere a obligaţiilor bugetare excede cadrului legal determinat de OG nr. 11/1996 precum şi dispoziţiilorgeneraleîn materie de imputaţie aplăţii prevăzute de art. 1110-1113 C. civ.
În acelaşi timp utilizarea acestor norme are ca efect aplicarea de majorări la majorări cu consecinţa încălcării dispoziţiilor exprese ale art. 15 din OG nr. 11/1996 potrivit cărora „la sumele reprezentând majorări de întârziere stabilite potrivit legii la amenzile de orice fel nu se datorează majorări".
In cauză pentru perioada ianuarie 1996-decembrie 2000 SC" S.B." SRL datora un impozit pe salarii de 29.214.040.306 lei suma achitată de societate cu acest titlu fiind de 29.240.230.724 lei.
Însă achitarea cu întârziere aacestei sume a determinat în sarcina societăţii majorări de întârziere, majorări care au fost însă stabilite corect de expert iar nu de organul de control.
Astfel pentru achitarea cu întârziere a impozitului pe salarii societatea datorează bugetului de stat majorări în cuantum de 1.049.558.525 lei.
Au fost plătiteînplussuma de 842.560.480 lei impozitpe salarii şi 729.617.762 lei majorări de întârziere (total 1.572.178.242 lei).
Cât priveşte TVA-ul datorat pentru perioada ianuarie 1998 – decembrie 2000 acesta a fost stabilit în sumă de 14.936.128.824 lei iar majorările de întârziere s-au calculat în cuantum de 2.171.750.230 lei.
A fost plătită în plus după modul de calcul determinat de organul de control ca urmare a diminuării sumei achitate în contul TVA suma de 1.987.388.152 .
Având în vedere cele ce au procedat se reţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală inclusiv pe aspectul obligării pârâţilor la restituirea sumei de 3.559.566.364 lei.
Şi sub acest aspect criticile formulate de recurenta D.G.F.P. a municipiului Bucureşti sunt nefondate societatea reclamantăprecizându-şi obiectul, acţiunii princoncluziile formulate la data de 4 iunie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 639 din 18 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi12 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 583/2002. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 615/2002. Contencios. Recurs anulare punctul... → |
|---|
