CSJ. Decizia nr. 654/2002. Contencios. Recurs anulare ordin M.L.P.T.L. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.654

Dosar nr.52/2002

Şedinţa publică din 18 februarie 200.

S-a luat în examinare recursul declarat de P.D.I. împotriva sentinţei civile nr.1579 din 22 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant P.D.I. personal şi asistat de avocatul P.I., precum şi intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei reprezentat de consilierul juridic B.E.A.

Procedura completă.

Avocatul P.I. a solicitat admiterea recursului pentrumotivele invocate în scris la dosar, casarea sentinţei atacate şi în fond, admiterea acţiunii reclamantului, cu consecinţa anulării Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice nr.1114 din 3 august 2001, ca fiind nelegal şi netemeinic.

Consilierul juridic B.E.A. a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr.1565 din 31 august 2001 la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, reclamantul P.D.I. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, să se pronunţe o hotărâre prin care să fie anulat Ordinul nr.1114 din 3.08.2001 emis de pârâtă, fiind destituit din funcţia de director general adjunct – consilier categoria A clasa I, gradul I, grupa I, să se dispună reintegrarea sa în funcţie şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale corespunzătoare.

A susţinut reclamantul că Ordinul nr.1115/2001 este nelegal, fiind emis fără respectarea procedurilor legale, în sensul că sancţiunea nu a fost propusă de comisia disciplinară, că nu s-a efectuat anchetă administrativă în ceea ce îl priveşte. A mai precizat că măsura este şi netemeinică, acuzaţiile fiind teoretice, fictive, nefiind dovedite.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.1579 din 22 noiembrie 2001 a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârât, şi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cauză, în raport de dispoziţiile Legii nr.188/1999 care se completează cu dispoziţiile Codului muncii, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile conform art.5 din Legea nr.29/1990, fiind respinsă excepţia invocată de pârât. În contestaţia reclamantului, instanţa a reţinut că Ordinul nr.1114/2001 a fost legal emis, că reclamantul a fost încunoştinţat de acuzele ce îl privesc, de gravitatea lor, fiind ascultat şi a fost invitat să depună şi o notă cu observaţiile ce le consideră utile în apărarea sa, notă depusă.

Împotriva acestei sentinţe a fost declarat recurs de către reclamantul-recurent, fiind criticată soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, şi anume că abaterile reţinute în Ordinul contestat se referă la depăşirea unor atribuţii sau neîndeplinirea repetată a unor competenţe, dar în realitate aceste încălcări imputate de conducerea ministerului sunt fictive şi teoretice, nu au fost dovedite ca reale. Pe de altă parte instanţa nu îşi motivează soluţia şi cu răspunsulla criticile de netemeinicie.

Sunt criticate notele de constatare, nota de audiere, contestând seriozitatea acestora, şi susţine că fiind semnată numai de redactorul notei, se demonstrează că el ca şi învinuit, nu a participat la acea audiere, căîn aceste condiţii instanţa trebuie să constate neefectuarea anchetei administrative şi deci nelegalitatea ordinului.

Analizând recursul formulat, atât prin prima motivelor invocate cât şi în raport de dispoziţiile art.304-3041 Cod procedură civilă, Curteaurmează să îl respingă ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.41 din Statutul funcţionarilor publici, funcţionarul public are obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, loialitate şi corectitudine îndatoririle de serviciu şi de a se abţine de la acea faptă ce ar putea aduce atingere instituţiei sau autorităţii publice.

S-a demonstrat în cauză că reclamantul, în calitate de reprezentant al investitorului şi-a depăşit atribuţiile, că fără a avea ca justificare dispoziţii sau aprobări scrise ale titularului contractului, a avut iniţiative prin care s-au încălcat sau modificat clauze contractuale. S-a mai demonstrat că reclamantul nu a informat – scris sau verbal – factorii de decizie, lipsindu-i de informaţiile necesare şi esenţiale.

Aceste fapte, considerate abateri disciplinare au fost semnalate conducerii ministerului de cei abilitaţi, i-au fost aduse la cunoştinţă contestatorului, fiindpus să-şi susţină apărarea.

În acest sens există Nota nr.4731/SS/ 3.08.2001, Nota de audiere nr.4727/SS/ 2.08.2001, Nota nr.6498/ 3.08.2001, cu răspunsul reclamantului la învinuirile ce i se aduc.

Prin aceste acte se demonstrează că Ordinul nr.1114/2001 a respectat procedura legală de aplicare a sancţiunii disciplinare, fiind ascultat reclamantul în cadrul cercetării administrative.

Asurpa activităţii necorespunzătoare desfăşurate, în sensul depăşirii competenţelor, al neinformării pe scară ierarhică asupra drepturilor sale, existăde asemenea dovezi pe care reclamantul nu le-a combătut.

Faţă de probatoriul administrat, instanţa de fond, corect, temeinic şi judicios a reţinut ca fiind emis în mod legal Ordinul nr.1114/2001.

În raport de considerentele expuse, motivele de recurs sunt nefondat, instanţa de fond analizând şi răspunzând motivat la toate apărările şi susţinerile reclamantului, iar Ordinul nr.1114/2001 a fost emis aşa cum s-a arătat mai sus, cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că pe cale de consecinţă va fi respins recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de P.D.I. împotriva sentinţei civile nr.1579 din 22 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 654/2002. Contencios. Recurs anulare ordin M.L.P.T.L. Recurs