CSJ. Decizia nr. 655/2002. Contencios. Recurs anulare decizie D.G.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.655
Dosar nr.95/2002
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC „J&M C.C."SRL împotriva sentinţei civile nr.1330 din 12 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantăreprezentată de avocatul M.C., precum şi intimata-pârâtă Direcţia Generală a Vămilor reprezentată de consilierul juridic C.P.
Procedura completă.
Avocatul M.C. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, modificarea sentinţei atacate şi în fond admiterea acţiunii reclamantei astfel cum a fost precizată.
Consilierul juridic C.P. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 28 aprilie 2000, reclamanta SC „J&M C.C" SRL a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor, solicitând anularea decizei nr.563 din 28 martie 2000, recunoaşterea dreptului la încadrare a importului de cafea prăjită la poziţia tarifară 09.01.21.00, în care valoarea de comparaţie este de 2,5 USD/Kg. şi obligarea pârâtei la considerarea sumelor suplimentare reţinute de organele vamale, în total 147.512.649 lei, drept plată anticipată pentru importurile viitoare.
Prin Sentinţa civilă nr.707 din 22.06.2001 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ a respins ca tardiv formulată acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, recurs care prin Decizia nr.945 din 7 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ a fost admis, casându-se sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, rejudecând cauza în fond după casare, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr.1330 din 12 octombrie 2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a susţinut că reclamanta prin depunerea declaraţiei vamale de import şi a declaraţiei pentru valoarea în vamă, conform Ordinului circular nr.5/1998, respectiv 4 USD/Kg. şi nu cel de 2,5 USD/Kg. stipulat în factura externă, a condus la concluzia că prima valoare este cea reală şi nu cea de a doua.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art.304 pct.9 şi 10 Cod procedură civilă.
În esenţă, criticile formulate de recurentă vizează aspectul referitor la aplicarea greşită a legii, în sensul că instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului circular nr.5/1998 emis de directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, act nepublicat în Monitorul Oficial, neavând deci caracter obligatoriu; instanţa de fond, deşi a identificat corect situaţia de fapt, nu a analizat toate probele administrate în cauză, din care rezultă că potrivit art.1 din Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului G.A.T.T., valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacţie a acestora.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, la data de 22 februarie 1999 societatea reclamantă a efecutat prin Biroul Vamal Giurgiu un import de cafea prăjită nedecafeinizată, încadrată la poziţia tarifară 09.01.12.100.
Cu adresa nr.822/ 11.01.1999 Direcţia Generală a Vămilor a comunicat birourilor vamale valorile în vamă statistice potrivit pct.3 din Ordinul circular nr.5/1998 cu aplicabilitate din data de 15 ianuarie 1999 pentru mai multe categorii de bunuri printre care şi cafea.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că recurenta a acţionat în conformitate cu acest ordin circular, declarând valoarea în vamă de 4 USD/Kg. şi nu cea de 2,5 USD/Kg. cât era preţul de tranzacţie, conform declaraţiei vamale de import nr.2426/ 30.09.1999.
De asemenea, recurenta-reclamantă, la data de 30 aprilie 1999 a depus la Biroul Vamal Giurgiu şi declaraţia pentru valoarea în vamă, în care la rubrica „valoare" este declarată suma de 20.000 USD şi nu 12.000 USD cât era stipulată în factura externă.
Potrivit art.39 din HG nr.626/1997 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României „declararea mărfurilor şi prezentarea lor la vămuire se face de către importatori sau reprezentanţi ai acestora, prin depunerea unei declaraţii vamaleîn detaliu, în formă scrisă, în termen de 30 zile de la data depunerii declaraţiei sumare.
Art.3 lit.S din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României prevede că declaraţia vamală este actul unilateral cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute de reglementările vamale, voinţa de a plasa mărfurile sub regim vamal determinat.
Declaraţia vamală în detaliu, semnată de importator, de exportator sau de reprezentanţii acestora, are valoarea unei declaraţii pe proprie răspundere în ceea ce priveşte: exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamală, autenticitatea documentelor anexate la declaraţia vamală şi plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat.
Totodată, concluzia instanţei de fond cu privire la determinarea valorii în vamă a produselor importate este întemeiată, întrucât instanţa a avut în vedere toate probele administrate în cauză din care reiese că deşi valoarea de tranzacţie era de 2,5 USD/Kg., societatea recurentă a declarat în vamă un preţ mai mare decât cel menţionat în contractul încheiat cu producătorul extern, respectiv 4 USD/Kg., acţionând în acest fel în acord cu prevederile Ordinului circular nr.5/1998.
Organele vamale în mod corect au făcut încadrarea vamală a importului de cafea la poziţia tarifară 09.01.12.100 pe baza declaraţiei vamale de import şi a declaraţiei pentru valoare în vamă, făcute de societatea recurentă, ţinând seama şi de forma de prezentare a produsului importat (vrac sau ambalată).
Având în vedere cele ce preced, recursul se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins, sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC „J&M C.C" SRL împotriva sentinţei civile nr.1330 din 12 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 654/2002. Contencios. Recurs anulare ordin... | CSJ. Decizia nr. 660/2002. Contencios. La încheierea... → |
|---|
