CSJ. Decizia nr. 924/2002. Contencios. Suspendarea executarii. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.924

Dosar nr.2497/2002

Şedinţa publică din7 martie 200.

S-a luat în examinare recursul declarat de Societatea comercială „M.R.P.P." SRL împotriva încheierii civile nr nr.1151 din 10 iulie 2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercialăşi de contencios administrativ.

La apelul nominal s-a prezentat Consiliul local al municipiului Sighetul Marmaţiei prin consilierul juridic H.V.,lipsind recurenta.

Procedura completă.

Consilierul juridic H.V. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat şi a solicitat cheltuieli de transport în sumă de 2.000.000 lei.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Societatea comercială „M.R.P.P." SRL în contradictoriu cu Consiliul local Sighetul Marmaţiei, a solicitat suspendarea executării hotărârilor şi a contractului de asociere în participaţiune încheiat în baza acestor hotărâri cu SC "OMV" SRL până la soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei nr.930/4.4.2002 a Tribunalului Maramureş, prin care s-a respins acţiunea ca nefondată.

Prin încheierea civilă nr.1151/10 iulie 2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins ca inadmisibilă cererea, reţinându-se că potrivit dispoziţiilor art.9 din Legea nr.20/1990, aceasta poate fi făcută numai la instanţa de fond, în recurs, se poate solicita doar suspendarea executării sentinţei recurate.

Considerând încheierea netemeinică şi nelegală, reclamanta a declarat recurs, susţinând că instanţa a aplicat greşit legea respectiv în cauză sunt îndeplinite cerinţele art.9 din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ.

Recursul este nefondat.

Cu ocazia declarării recursului împotriva sentinţei civile nr.930/4.4.2002 a Tribunalului Maramureş, prin care s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de „M.R.P.P." SRL împotriva consiliului local Sighetul Marmaţiei, pentru anularea hotărârii nr.136/1.12.2001 privindretragerea pârâtului din asocierea în participaţiune cu reclamanta şi revocarea hotărârilor 13/1999 şi 26/1999, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, admiterea acţiunii şi suspendarea executării hotărârilor şi a contractului de asociere în participaţiune încheiat în baza acestora cu SC "OMV" SRL până la soluţionarea recursului.

Prin încheierea nr.1151/10 iulie 2002, s-a luat măsura respingerii ca inadmisibilă a cererii.

Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii.

In speţă, situaţia aceasta nu se regăseşte întrucât se află nu la instanţa de fond ci la recurs, or, aici nu se poatesolicita suspendarea actelor administrative ci doar suspendarea executării sentinţei recurate.

In consecinţă, soluţia instanţei de respingere ca inadmisibilă a cererii este temeinică şi legală, astfel că, recursul se priveşte nefondat şi în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins.

Văzând şi dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea comercială „M.R.P.P." SRL împotriva încheierii civile nr nr.1151 din 10 iulie 2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercialăşi de contencios administrativ.

Obligă recurenta la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 924/2002. Contencios. Suspendarea executarii. Recurs